duzina de cuvinte; goluri…

… cand ciata care insoteste drumul vietii devine mai intensa ca oricand, laptoasa parca, de-ti pare ca nu se poate mai mult, incerc sa-mi adun puterile strangand in pumn nor cu nor, tixindu-i ca pe o vata in saci binelegati si aruncati in pivnitele  memoriei, doar oi prinde si eu o farama de senin …

dar atunci cand pare ca mai mult de atat nu se poate, ca tot cea fost rau s-a dus cu apa trecutului si chiar zilele  incep sa curga alene  , alti nori apar din/in senin si iar ciata, si iar druimuri oprite in loc sau care curg la vale intr-un ritm salbatic, scurgand timpul in guri de hau ca prin niste palnii gigante de raman doar niste goluri ce sorb cu lacomie sufletul meu, seninul meu…

…vorbele mele, care- au tot privit de-atatea ori mutind neputincioase , uneori isi odinihnesc tacerea pe-o bucata de hartie…

alti participanti la duzina de cuvinte ii gasiti la psi

lumina pentru suflet

cu voie sau fara de voie

facem si bune si rele…
pacatuim…

e vremea intelegerii

intelepciunii

pocaintei

purificarii

acceptarii

vremea sa primim lumina divinitatii in suflet

Paste fericit!

Sarbatori frumoase!

am primit o scrisoare…

am primit o scrisoare care a nimerit la spam…
inainte sa o sterg am citit:
„Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava…”

un copil  cere ajutor pentru mama sa…
Nustiu ce as putea eu scrie acum, ma blochez in astfel de cazuri…

dar nici nu pot trece  peste, daca pot prin ceva macar sa ajut…
o sa pun un link catre acel blog… cine vrea si poate sa ajute…
va socoti fiecare…

http://gabrielatudorache.blogspot.com/

in memoriam: sotii Doina si Ion Aldea Teodorovici

http://www.youtube.com/watch?v=V4HPtMU0rmQ&feature=related

obsesie

obsesie –  o boala sau un pacat?

renunt, refuz sa mai incerc sa-nteleg.

tarand cu sine mocirle agasante

platind ororii tribut nelimitat

ce oare alte intamplari socante

esti gata sa mai pui la macerat?

obsesia-sora ta geaman

te tine strans-imbratisat

si-n albul pur, si-n santa Marie

gasesti firul negru si-nceput de pacat.

te-amuza, te binedispune

cand reusesti sa provoci

trairi confuze
cariate-n lemnul disperarii

s-apoi, cu grimasa unei scuze
pleci capul ranjind

ca un bolnav nevinovat

dand vina pe sora ta geaman-

„obsesia nu-i un pacat”.

si desculpat

cu sadizmul ce-ti sta acrilat in unghii

iti continui drumul si gandul in care

lume-ar fi alta, ar fi totul  schimbat

cerul  pus sub lacati

cu filtru  pentru soare

gratii pentru ganduri

si saci pentru eternitati.

fericirea  ar fi o pocita

avansata in grad de candoare

asezata la loc de cinste

in grila de stupiditati

incarcerand sufletele-n gri

ca pe o mare favoare
ar scrie recete pentru „viata in roz”.

prea mult pentu-o singura boala

renunt, refuz sa mai incerc sa-nteleg-

prea lunga e lista

obsesia -e doar un pacat…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

au mai scris: psi   anacondele somewords genovevadans ratzone scorpio virusache verovers

rokssana CarmenPricop Miţa Olimpia  blueriver Cita cristiangheorghe

Agatha Carmen redsky valentina vantdetoamna Zhao dictaturajustitiei

cuvinte din trecut „ma uit inainte?…”

aprilie, 2010

Anii fug,
se duc de la mine
de parca i-am suparat cu ceva.
Ma uit inainte,
ma uit inapoi…
si iar inainte.
Oricum, inapoi nu ma pot intoarce –
dar cat as vrea!..
sa pot schimba ceva, acolo, in trecut.
Si stau acum la jumatate de drum
cu un vis implinit pe jumatate,
cu un dor interzis
si intors inapoi,
cu regrete invelite-n foi subtiri
de amintiri…
Cu o responsabilitate ce-si pierde urma in univers
si simt, ca ma apasa greu pe umeri.
Nu ma plang, dar…
sau poate plang,
dar nu ma mai aud
nici eu…

Ma uit inainte,
ma uit inapoi…
Incerc sa alung
din inima acest gol,
din minte-
aceasta disperare…

Am avut un zbor
si-o pereche de aripi
sa pot cuprinde inaltimi.
Candva… demult –
miraj topit
in incretituri de timp
cu urme dur inchistate-n prezent.

Culeg de pe jos
aripile-mi arse pina-n rarunchi,
le scutur de scrum…
ma uit inainte,
ma uit inapoi –
oricat asi vrea – inapoi – nu se mai poate.
Sa merg inainte? –
tarand prin colb
aripile-mi arse?!!
Si sperand, ca Fenix
ingropata-n sufletul meu
mai invie-o scintee,
mai naste-o speranta?
ma uit inainte,
ma uit inapoi…
fara aripi e greu sa zbori…