priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for septembrie, 2010

Iubire?.. dragoste?.. amor?..


Am trecut pe acolo de vre-o 2 ori inainte de a lasa un comentariu.

Pentru a putea vorbi despre unele lucruri trebuie sa am o dispozitie anume  😉 … nustiu daca a fost tare inspirat comentariul – despre unele lucruri poti sa vorbesti la nesfarsit fara  a te misca vre-un centimetru in intelegerea sau definirea lor.

„Despre iubire” este articolul musafir de pe blogul lui Bogdan, care a reanimat  intrebarea pe care mi-o pun (si v-o pun) si la care incerc sa raspund de mai mult timp:

Iubirea, dragostea – sunt una si aceias? – sunt sinonime sau notiuni asemanatoare dar diferite?!!

Daca luam dupa DEX – ar fi, dar ar fi si o mare „amestecatura” ca sa nu mai zic de amor, care in opinia mea are o nuanta nu tocmai….  nici nustiu cum sa zic  😉

Stiu ca in alte limbi acest sentiment este denumit intrun singur mod. Mai bine? Mai rau?

Influenteaza, oare, aprecierea sentimentului propriu zis si atitudinea fata de acest sentiment existenta mai multor denumiri?!  Asta in caz ca le recunoastem sinonime.

Si daca – nu, care ar fi diferenta intre ele??

amintiri in toamna…

Imi luneca printre degete certitudinea zilei de azi si increderea zilei de maine; se scurg ca nisipul vaduvit de clepsidra sparta ce numara constant clipele.

Parca sunt si parca nu-s, m-am pierdut in triste asteptari cat toamna de mari, cat iarna de lungi…

Parca nu-s si parca sunt remodelata de chemarea amintirii tale intr-un miez de vara… o vara calda si ploioasa, ce parca nu mai avea sfarsit…

Dar s-a sfarsit intr-un tirziu de toamna, intr-o imbratisare de iarna ce avea sa inghete tot ce-a mai ramas viu in sufletul meu…

Nu mai tin minte de cand  toamna vine la mine  cu tristeti si nostalgii – de atunci sau de cand ma stiu… instinctiv presimtindu-mi visele cazute-n a ei rugina si-ntepenite-n iarna care-a nins peste ele o moarte alba, alba si pustie…

sa faci un bine

Ne grabim, (unde, oare?!!) tot timpul ne grabim, tot mai mult, tot  mai mult… nu numai masinile au o din ce in ce mai mare viteza, dar si omul traeste cu o viteza maxima, uitand ca pedala franei isi are si ea rostul ei… ne grabim, devenim indiferenti, apatici, si chiar agresivi, uneori…
Azi am intalnit o persoana carea i-am facut un serviciu minor, in opinia mea, cu cativa ani in urma. O fetita de 12 ani. Mama ei era plecata peste hotare; avea nevoie sa mearga cineva cu ea la medic, sa mearga la farmacie si s-o indrume cum sa urmeze mai departe tratamentul. Era lasata in grija unei rude, dar acea ruda socotise ca nu se va intampla nimic grav daca va lipsi cateva zile, cautandu-si de ale sale nevoi…am simtit-o speriata, pierduta; m-am gandit ca trebuie sa fie greu pentru un copil in asemenea situatie fara un suflet apropiat langa el… Am facut tot ce trebuia, inclusiv sunam de cateva ori pe zi sa vad cum se simte, daca isi ia medicamentele si sa-i spun ca n-are de ce se teme, ca toate se vor termina cu bine….

Au trecut cativa ani buni… viata ne-a impartit drumurile in diferite parti… Uitasem deja. Ne-am intalnit intamplator; s-a apropiat de mine, mi-a multumit si mi-a spus cat de mult a contat pentru ea ca i-am fost alaturi in acele momente si ca de multe ori isi aduce aminte cu recunostinta de mine . Am ramas placut surprinsa; nu credeam ca e atat de vie aceasta amintire pentru ea; in fond n-a fost cine stie ce mare fapta… si m-am simtit atat de multumita… – nu, nu pentru ca mai tine minte si e recunoscatoare, dar pentru ca am putut sa ajut, anume atunci, cand a fost nevoie…

Si m-am gandit ca nu e atat de greu, si nu trebuie numaidecat milioane ca sa faci un bine… e de ajuns la momentul respectiv sa te opresti putin din drumul tau, din graba ce ne subjuga si ne indeparteaza unii de altii, ca sa poti sa vezi… sa vezi ochii tristi si speriati a unui copil ce asteapta o consolare, sa poti te purta omeneste, lasand loc compasiunii in inima ta.
E asa simplu uneori, sa mangai un suflet necajit, trebuie doar sa vrei…

Oare am devenit dependenta ?!!!

A murit… greu am suportat disparitia lui… dar era si de asteptat; ultimele zile au fost un sir interminabil de convulsii…si nervi stricati…  dupa o zi de incercari zadarnice de resuscitari am inteles ca totul este total si definitiv… sa zic ca-mi pare rau – nu pot – toate se termina odata si odata…

Hotararea a fost luata; trebuie cumparat alt calculator 😉  Alta zi in agitatia cumparaturilor… – acum am altul nou, mult mai bun! Ma bucur de noua companie/achizitie mai mult decat as fi putut sa cred; nici nu-mi inchipuiam ca lipsa accesului la internet m-a va afecta atat  🙂 Oare am devenit dependenta ?!!!

Voi cum suportati cand sunteti „deconectati” pe mai mult timp si pe neasteptate de la lumea vitrtuala?

Venise, cand eu inca dormeam…

M-a trezit cu o mangaere dulce, plimbandu-si degetele lungi si calde peste ochi, frunte…
Venise, cand eu inca dormeam… ce bine sa fii trezit astfel…
Am deschis ochii si l-am privit mijind… Imi darui un zambet bland si luminos. Deci e adevarat, n-am visat!
Am sarit in picioare ca un copil bucuros de sosirea unui om drag…
M-am apropiat de fereastra privind la cerul inseninat. Da! Era acolo, sus! „In locul lui menit din cer”!
Soare!
Azi nu mai ploua si va fi o zi frumoasa de… toamna  😉

sfidare

ploua… a cata zi la rand!.. sa mai zica cineva ca toamna e frumoasa ;)… la cat mi-e de nedraga au mai venit si ploile anul acesta, practic din primele zile…si eu care incepusem sa privesc mai optimist la intrarea-i inevitabila!… cei care-s indrgostiti de toamna stiu asa frumos s-o cante in versuri si proza, incat sa-ti clatine increderea ca ea (toamna) ar fi toamna 😉 dar asta e ! n-a fost sa fie. Ea si-a confirmat(a cata oara!) esenta sa trista cu toate atributele posibile…
Doar ca s-a produs o schimbare; m-am revoltat la un moment dat si am hotarat sa nu ma mai complac in nostalgii si tristeti de cer inourat 😉 de data aceasta am s-o sfidez… cu flori si cantece vesele 🙂
va invit si pe voi 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=LnP7jcl6SNc&feature=related

desteapta-te neamule!!!

Ma umple naduful si dezamagirea si imi vine sa strig cat pot de tare intr-o ultima speranta ca mai poate cineva sa auda. Sa strig cu toata disperarea ce m-a cuprins: Trezeste-te poporule!!!  Deschide ochii si vezi in care parte mergi! Ia seama ca te indrepti spre  margine de prapastie. Oare nu ti-ajung ani de umilinta, saracie si indobitocire; mai vrei?!! Oare cat vei mai accepta sa-ti spuna altii ce sa faci, cum sa traesti, ce limba sa vorbesti, cu cine sa fii frate si pentru cine sa muncesti?!! Oare nu vrei sa-ti vina copiii acasa, sa aiba unde veni, sa aiba cu ce si cu cine se mandri? Deshide ochii, neamule si vezi pe care drum pasesti!  Cat inca nu-i tarziu, desteapta-te!!!

frunzele cad

niste randuri uitate intr-o carte citita demult…

Frunzele-n toamne cad

frunzele

a mai trecut un an

ca un dusman

tot frunze

cati ani vor mai trece

pan dorul mi-l veti petrece

voi, frunze?..

in care colt de univers

in care galaxie

sun-acum acelas vers

rasun-aceiasi melodie

si carui suflet intristat

bonlnav de nostalgie

in toamna frunzele-i cad

si-l pustie?..

galbene si ruginii

triste aramii

pier pe veci

acuma – cad

frunzele…

caracatita comunist – mafiota in Moldova?…

Ma stradui (cat pot) sa nu poluiez acest blog cu teme politice, dar dupa cum am mai spus, uneori se aduna prea multe si pursisimplu nu mai pot sa tac(un defect, desigur).

Dupa cum se stie, cu cateva saptamani in urma, Sergiu Mocanu, fostul consilier al ex-presedintelui Voronin a venit cu niste dezvaluiri socante despre omul de afaceri Vladimir Plohotniuc care, sustine el, este capul mafiei din Moldova – figura creata de Voronin in timpul „neocomunizmului” moldav.

A venit cu probe si martori, care sustin ca un sir intreg de omeni de afaceri din Moldova au fost in mod abuziv deposedati de bunuri, intimidati si santjati de caracatita- mafiota a lui Plohotniuc si inca un sir intreg de acuzatii grave cum ar fi implicarea lui M. Lupu un aceasta schema si mute altele.
Multi dintre ei „haituiti” de sistemul judiciar, servil aceluias Plohotniuc, la care in nestiinta lor au apelat incercand sa-si gaseasca dreptate, disperati au plecat peste hotare…

Mocanu isi exprimase speranta, ca actuala conducere si anume AIE, va reactiona(cum ar fi fost si de asteptat) la aceste acuzatii grave, care presupun ca Plohotniuc ar avea „tentacole” adanc implantate in toate structurile tarii pana la cele mai inalte niveluri.
Toate aceste declaratii si dezvaluiri au starnit discutii aprinse in media, si in randul cetatenilor care rasuflase usurati prea devreme (se vede) dupa trecerea comunistilor in opozitie.
Dar si derutare, dezamagire, mai ales ca atat martorilor, cat si lui Mocanu, indata dupa toate acestea  li s-au deschis dosare penale, „fabricate”, sustin ei, pentru ai face sa renunte la declaratiile lor…

Mocanu sustine ca ar reprezenta un grup de initiativa care doreste sa salveze Moldova de mafie. – Aproape erou-national, daca toate aceste dezvaluiri nu ar genera mai multe intrebari decat raspunsuri si n-ar deruta si contraversa si mai mult.
Daca tot ce spune el(sau macar o parte) e adevarat- atunci e foarte grav, groaznic chiar.

Unii analisti politici au presupus ca acesta-i un serviciu adus(cui?- comunistilor?!!) in preajma companiei electorale.
Se aud si voci care spun ca-i in fasa o noua revolutie in Republica Moldova…

Cu cateva saptamani in urma aveam si eu concluzii la acest val de „fierbaturi politice” si increderea ca lucrurile sunt sortite a fi clarificate in scurt timp – fie aceste dezvaluiri sunt adevarate, fie-nu.
Dar situatia devine tot mai incerta… Iar intrebarile asa si au ramas in aer fara niciun raspuns, liderii AIE intarzie sa-si exprime  clar atitudinea in acest context, fapt ce deruteaza si mai mult, dezamageste, irita chiar…lasand in picioare ideia, ca Moldova intradevar este dominata de o caracatita comunist-mafiota, care a subjugat toata infrastructura tarii… „fierbaturile” continua…
si toate astea in ajun de referendum…

Un lucru este  clar si de netagaduit (indiferent daca Mocanu face jocul cuiva, cum sustin altii) – in Moldova exista mafie si una foarte „dezvoltata”.

Intro tara atat de mica un rahat atat de mare…

p.s. nu-mi place despre ce am scris, cum am scris si cum am finalizat aceasta scriere… e un soi de activitate, care desi iti provoaca dezgust esti nevoit s-o prestezi…

p.s.1 si nu vreau sa cred ca totul va ramane in aceasta mocirla…