priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for Noiembrie, 2011

daca scriu si daca tac…

uneori, zilele sunt pustii, parca lipsite de viata si tristetea lor cu un lung suspin se aseaza pe suflet inchizandu-l parca intr-o capsula ce pluteste la mii de ani lumina, departe, peste posibilitatile imaginatiei prin cine stie ce nebuloasa…
atunci tac, mi se par absolut inutile vorbe, lucruri, planuri,agitatia din jur…
totul, capatand dintr-o data un ritm incetinit, fara sunet …

si atunci dispar din peisaj, sau umblu ca o naluca doar vizitandu-va din dorul de voi si/sau citindu-va, incercand egoist sa ma leg de gandurile voastre, de cuvintele ce parca uneori le aud si intonatia, si care imprima un pic de suflu, ca o luminita ce-si face drum catre capsula pierduta-n nebuloasa existentei mele…

alteori, viata isi ia ritmul zilelor inapoi, mult prea grabit si o simt pulsand de preaplin, adunand atat de multe in suflet,.. emotii ce se vor simultan exprimate, incat cuvintele-s prea putine sa le dea nume la toate deodata si devin mute, topindu-se neputincios in lumina ochilor…
si atunci tac…dar sunt mai prezenta si nu dispar in gauri negre,
acceptandu-mi incapacitatea, asteptand timpul, cand (indiferent cine paseste-n lacasul sufletului meu, nostalgia, tristetea, supararea, bucuria, sau rarisima fericire) cuvintele curg precum un raulet in dezghetare, intai incetisor, apoi cu tot mai multa forta isi cauta iesirea trecandu-si toate apele pe foaia alba, intr-un suvoi vertiginos de parca pixul ar scie singur si tot asa pana la ultima picatura/cuvant… sau mai nou, inundand tastatura de ma minunez cum degetele mele reusesc asa repede dupa ele, dupa cuvintele ce parca se scriu singure…
ma bucur cand se intampla aceasta,.. cand cuvintele scapa din inghet sau stransoarea sufletului meu, eu ma eliberez…si n-as putea spune de ce anume ma eliberez, dar asa simt…

altfel sta treaba cand scriu pe teme propuse (in cazul cand nu ma aflu in „vid”, capsula ce pluteste cine stie pe unde), atunci cuvintele mele isi aleg altfel drumul – fie ca vin in acelasi suvoi navalnic, fie ca picura zgarcit cate-un gand, dar care insista sa se pronunte…

in rest si in mare parte scrierile mele sunt scurte si simple spre naiv, ca niste emotii puse pe tava…
se mai intampla uneori sa scriu doar pentru tacerea foilor albe, un dialog cu mine insumi, mult prea neinsemnat pentru a-l scoate la lumina… iata si acum stau la indoiala, care buton sa apas: publica sau muta la gunoi

iertarea

tu, cel increzut, indiferent si ursuz pana la ignoranta, acum stai pierdut cu mirosul fricii in vene…
te temi… te temi de timpul care le rastoarna pe toate, care macina stanci si risipeste  orice ce parea batut in cuie…

stai  pierdut in fata mea implorand intelegere si compasiune…
tu, cel care nu ai avut niciodata intelegere pentru mine, cel care nu ai vrut sa auzi durerea mea, cel care nu ti-a pasat cand si cat am suferit… tu, cel care
nu ti-a pasat daca am sa te iert vre-o data…
stai acum cu capul plecat, cersind  mila mea…
mizand pe faptul ca eu nu pot sa calc peste-un suflet ranit si sa merg mai departe…

de ce? de ce ar trebui sa-mi pese mie acum?

…………………………………………………………………………………………………

textul face parte din ciclul provocarilor tema de luni initiat de psi
au mai raspuns provocarii:
psi,virusverbalis,redsky,sara,almanahe,dictaturajustitiei,tiberiu, cita,verovers, mitzaabiciclista

dedicatie

cineva drag mie isi serbeaza azi ziua de nastere. sper sa ajunga azi aici sa-si ia cadoul 😉
o zi de luni frumoasa va doresc la toti!

Miercurea fara cuvinte: ZBUCIUM


povestea incepe la Carmen