fara cuvinte…

preluat de la psi

duzina de cuvinte – coconul de staniol

Oglinda privea cu ochi pustii spre ea. Pe fata-i inmarmurita se prelinse pe neasteptate o lacrima. Tresari si o prinse in palma, apoi o stranse in pumn vrand parca sa o ascunda de ochi nedoriti. Daca ar putea sa plece undeva sau sa se ascunda de toti si de toate intr-un cocon lipit cu plasturi de azi pe o polita a unui maine  ce va sa vina intr-un sfarsit cu un sezon bland si temperatura care-i va permite sa-si desfaca aripile…

Dar coconul ei este rece, subtire ca o foaie de staniol tradand orice miscare, durere, orice regret…

Privind  peste umarul timpului,vedea acele zile frumoase pline de vise si sperante  si nu putea intelege nicidecum cum ajunse aici…

Acele zile s-au risipit precum un fir de margele rupt intimplator…

Iar viata-i devenise stranie, pustie, ca niste pagini albe, nescrise… un fel de distilare impusa a emotiilor …

 Samburi de adevar si realitate cad dureros pe panza zilelor, amintind de fiecare data ca niste slugi sevile, ca timpul trece  si maine e doar un azi actualizat… iar  coconul ei de staniol demult i-a uscat aripile…

Cuvinte din trecut „Nu-mi promite…”

09.03.2010

Nu-mi promite nimic

in asta seara

nici miine,

nici saptamana aceasta –

nu spune nimic…

Lasa noaptea sa se scurga-n fereastra

lasa clipa sa-si traiasca

micul paradis  –

fara false obligatii.

Nu vreau explicatii !

Nu te-ntreb si nu ma-ntreba!

Lasa timpul sa-si spuna cuvantul

lasa gandul sa-si potriveasca framantul.

Cand ora din ceas, nerabdatoare, te-asteapta –

tu, pleaca! –

fara cuvinte frumoase.

Pleaca departe de mine,

in alt univers

sa canti degajat si multumit de sine

al iubirii vers…

Si vino atunci, cand,

si doar, daca

intrebarea nepusa

va vrea sa te-ntoarca

intrebarea ce nu mai vrea un  raspuns,

ci dorul ce sta-n neraspunsuri ascuns…

duzina de cuvinte sa fim mai mult decat un gand…

in ale timpului eruptii

in a universului salbaticie

prin coincidente stranii

mai presus de-ale noastre perceptii

primim o forma ce are sa ne fie

viata si destin -praf cazut de pe cununa vesniciei.

destin de firav mugur

sau cantec dulce si senin

de blanda – adiere-a unui vant

sau tropot de calvare si ineptii

cosmar distrugator- valtoare ce pustie ….

suntem doar un manunchi de fatalitati

sau poate Vremea ne permite

sa fim mai mult decat un gand

s-avem speranta crengii de mesteacan

de-a nu ajunge-n gardul de nuele

si daca nu luna macar marte

sa eclipsam din cand in cand

Eugen Doga 75 ani

Asa un artist mare nu putea sa se nascca in oricare zi… dupa mine e semnificativ ca s-a nascut in prima zi a primaverii…

Nu vreau sa spun banalitati,desi imi pare ca deja am facut-o, asa ca o sa pun doar cateva piese care imi plac si n-o sa ma opresc la binecunoiscutul vals, ci la altele nu mai putin minunate, desi mai putin cunoscute…

VINE

Intotdeauna o asteptam cu nerabdare, ca un copil bucurandu-ma de venirea ei…

Si acum o mai astept la fel, dar anii au mai luat din acea bucurie copilareasca, lasand in schimb o dara de tristete… oricum ma bucur s-o stiu aproape.

In ultimul timp nu prea am scris… motive sunt mai multe, dar unul din ele este refuzul de a mai scrie despre lucruri triste si neplacute care se tin lant de am senzatia ca nu se mai termina… iar sosirea ei  a fost si va fi pentru mine (sunt sigura, intotdeauna) un motiv de bucurie…

E ca o lumina ce vine sa insenineze fruntile posomorate si-nnourate de griji si ganduri…

Vine ca promisiunea zilelor calde si senine.

Desi e inca frig afara, energia ei pluteste deja prin aer.  O simt cum se cuibareste incetisor in sufletul meu  ca o speranta, ca o nustiuce  care ma scoate din frigul grijilor de mane…

Asa o simt eu ca vine, cand vine… prin tot frigul iernii ca un vis frumos care trebuie sa se imlineasca…

La voi cum vine? O asteptati?..

Ah, nu am zis  cine vine! Dar este clar si asa, nu?  😉

Primavara vineeee!