duzina de cuvinte: cheita

textul participa la duzina de cuvinte, jocul de sambata cu cele 12 cuvinte impuse (echilibru, buzunar, vremelnic, nestemate, desprinse, anotimp, cheita, dimineata, exigenta, blazare, balans, soare)Detalii gasiti la psi

******************************************************

Orgoliul unui barbat cu tot ce se vrea inclus in aceasta notiune/definire(ma rog, in dependenta de nivelul inteligentei si bogatia interioara, or ajung sa inteleg ca astea doua nu-s una si aceeas) nu-i permite sa infaptuiasca unele lucruri, sa faca careva pasi sau sa-si permita sa simta mai mult decat e permis ca regula.(hm, le-am cam incurcat, dar tot pe-acolo e)

E un fel de balans menit sa-i mentina un fel de echilibru( iluzoric dealtfel). Oricum, devine un soi de blazare, fata de acele nestemate desprinse din adancul sufletului in momentele de mare fericire sau suferinta mare, astfel sortindule menirea unor false sticlute uitate intr-un buzunar departat al constiintei si simturilor.
Astfel, crezand ca intra intr-un anotimp al puterii si increderii in sine. Si poate ca asa si este. Uneori. Doar ca toata exigenta sa nu poate anula caracterul vremelnic al anotimpurilor.

*****************************************

– La multi ani, taticule!
– Sa fii sanatos, sa traiesti multi ani, sa… sa… de emotie Nuta uitase tot ce pregatise sa-i spuna taticului ei drag de ziua lui.Se opri descumpanita, cu telefonul in mana, nestiind ce sa mai zica.
– Printesa mea, ingerasul meu frumos!… Un soare bland si luminos rasarea in inima lui Sava la auzul acestei voci. Era fetita sa, printesa sa. Vocea ei dulce continua sa se reverse ca un balzam pe inima sa lecuind si rascolind in acelas timp.
– Taticule eu te iubesc mult… noi te iubim, se corecta copila, tragand cu ochul catre mama sa.  Ana facu un semn incert din cap incercand o inchipuire de zambet.
– Da, noi te iubim si… si…
–Taticule, cand vii acasa?-fraza ii zbura de pe buze automat, involuntar practic, ca un fruct ce de mult s-a copt si nu mai are  alta cale, decat sa cada…
– –- … Sava deschise gura, dar deodata toate cuvintele i se orira nod in gat.., iar in sufletul sau se addunasera  toti norii… el mai facu o incercare sa zica ceva, dar scoase doar un sunet surd si neclar.
– Taticule… de ce taci… taticule!.. Nuta cu mintea sa de copil intelese ca ceva nu e bine, ca ceva s-a intamplat… dar ce?… de ce tace? de ce nu spune nimic?
Lacrimile-i se paingenisera-n ochi, gata sa rupa zaplazurile si el simtea ca nu mai are nici o putere sa le tina acolo inchise. Inabusind cu greu un suspin gemut, dar invins de lacrimile ce-i ardeau fata el mai facu un efort:
– Printesa mea, eu… eu o  sa te sun mai tarziu… Sava inchise telefonul si  absolut daramat se prabusi in fotoliu. Apoi se ridica si iesi glont din casa, trecand rapid prin curtea larga spre padure. Acum  doar padurea va sti ca astazi Sava a plans. Ea nu  spune la nimeni .
Nuta, fara sa-si dea seama, gasise in aceasta dimineata cheita de la armura sufletului sau.

furtuna

Textul face parte din ciclul povestiri despre Sava si participa la jocul tema de luni a clubului psi.

-Ana! a cata oara sa-ti spun! Andrei ne-a pus casa la dispozitie. Putem sta oricat vrem. Asta nu inseamna ca nu vom avea casa noastra mai tarziu… dar de ce sa nu vii acum? de ce sa mai astepti?  – Sava era aproape disperat de incapatanarea Anei, care contrar intelegerii lor initiale  gasea noi si noi pretexte pentru a amana venirea sa in America.    

  -Doar ti-am spus. -din telefon vocea sotiei suna calm dar ferm.            

   Mama nu se simte tocmai bine. Face niste investigatii si asi vrea sa vad ce se intampla, sa vad rezultatul…

Sava stranse neputincios telefonul in mana. Acum nu era doar departarea. Acum simtea cum  intervine intre ei – neintelegerea- un  dusman mult mai periculos. Incerca sa se linisteasca si intreba cat putu el de calm desi simtea cum se apropie furtuna.

-Ana, eu inteleg ca iti faci griji pentru mama ta, dar de-o luna imi spui una si aceeas. Ce se intampla? Ma lasi cu gandul ca e ceva ce eu nustiu…

-Adica?! in vocea Anei pentru prima data rasunara note taioase.

-Adica, incep sa cred ca pursisimplu nu mai vrei sa vii  incoace! rabufni  Sava!                                                                                                                        -Spune, asa e? Asa-i?!!

-Tu nu intelegi… incepu Ana.

-Ce sa inteleg? A trecut jumatate de an, Ana! Nu mi-am vazut copilul deatata timp, degraba trebuie sa se nasca si al doilea.. tu eviti sa vii aici, eviti sa-mi vorbesti despre vitorul nostru copil!.. ce trebuie sa cred eu?  ce? ca imi vin diferite ganduri in cap, care mai de care…

-Adica ce vrei sa spui … sari Ana

-Ce vreau sa spun eu spun, dar tu.. tu imi ascunzi ceva!..

Pic… pic…pic… se auzi deodata in telefon . Ana ii inchise.

Sava asculta dezorientat cateva clipe, apoi incepu sa caute agitat numarul Anei dar… se opri . Puse telefonul pe masa si incepu sa masoare cu pasi repezi dar grei camera dintr-un capat in altul.  O furtuna de ganduri si sentimente se dezlantuiau in mintea si inima sa. Simtea o dorinta nebuna sa urce acum in masina si sa goneasca, sa goneasca fara oprire  pana la…aeroport. Ah!.. In fata ochilor ii aparu aeroportul, avioane … zbor, nori,  oceanul… ah, aceasta departare!.. el se aseza deodata in fotoliu, dar doar pentru a se ridica brusc de acolo, pentru a incepe iarasi sa umble prin camera agitat precum un leu pomenit deodata inchis in cusca cu gratii… Apoi pasii lui devenira mai domoli. Se aseza si-si sprijini fruntea in mani lasand coatele pe genunchi. Ceva se intampla… pentru prima data ii veni in cap ca ar putea sa o piarda pe Ana. Ceva greoi se aseza de-a dreptul cu inima…
……………………………………………………………
alte furtuni le gasiti frumos inscrise in tabel la psi

duzina de cuvinte… imblanzitorul de cai

–Sheava! Sheava!
Trecura cateva minute pana se dumiri ca este strigat. Nu se obisnuise inca cu accentul specific al acestei lumi. Greu, greu venea acomodarea…
– Ce aveti fratilor?! Patru litere, doua consoane si o vocala; chiar asa-i greu de tinut minte… bombanind, Sava se indrepta in graba spre gragdul de unde se auzea nechezand
Fire Arrow, armasarul naravas, ce fusese adus doar cateva zile in urma. Bajbaind cu o mana bucatile de zahar din buzunar cu cealalta trase de usa grajdului. Respirand adanc, ingrijitorul statea intr-un ugher, fara pic de culoare pe fata, iar ochii sai mici se facura cat cepele.

– Gata, focosule, gata… cu zaharul in mana intinsa, Sava se apropie incetisor, precaut, dar absolut linistit, fixandul hipnotic cu ochii … Armasarul facu cateva cercuri in spirala si se opri ascultator in fata lui sa-i manance din mana… Ingrijitorul socat, tinandu-se cu mana de inima se strecura catre iesire.

Mai tarziu avea sa-si exprime nedumerirea de cele intamplate. Din cate reusise el sa inteleaga, tipul lucra de mult timp cu caii… trecuse chiar si cai salbatici de stepa prin manile lui.

Era nemultumit de sine, nu a mai avut probleme din astea si acum inpelitatul de Fire Arrow reuse sa-l puna la colt… se mai vaicara un timp,  apoi il intreba de cat timp lucreaza cu caii…

– Five days, raspunse Sava tragand cu ochul spre portile ce tocmai se deschisera.

What?!!… ingrijitorul privi nauc la el, iar Sava porni  agale spre masina ce tocmai intrase pe teritoriu.  Era Andrei, care trecuse sa-l ia acasa.
– Is a joke, right? mai auzi el din urma sa.

…………………………………………………………………………………………………………..

duzina e dramaluita si pornita de la psi

duzina de cuvinte PEDEAPSA

continuare, text din ciclul  povestiri despre Sava

Sava facu inconjurul imprejurimilor oprindu-se in poiana cu nisip aramiu, ca de obicei, cand nelinistea intrebarilor fara raspuns dadea peste margini ca un pahar preaplin.

Toate necazurile ce se intamplara cu el in ultimul timp le simtea ca o pedeapsa.

Se simtea vinovat… Pentru ce? De ce?.. N-ar fi putut sa spuna, dar asa simtea.

Ingropase  in sine orice cuvant, orice gand despre ea.  Iar  acum in aceasta casa care-i poarta numele, naluca ei  il urmareste in vis, ii invadeaza gandurile… intorcandu-l catre acea vreme peste care pusese lacatul uitarii.

Se intamplase cu ani in urma… atat de demult incat ii vine greu sa creada ca atat a trecut…

Andrei si Valeria, prieteni buni erau dintotdeauna, fapt ce nu-l interesa si nu-l afecta nici intr-un fel, pana cand aceasta… acest (nu-i gasise un nume) sentiment nu-i batuse la poarta; pana cand aceasta pasare rara( in existenta careea nu crezuse) nu poposi pe umarul sau stang, facandu-l sa tresara cu fiecare zbatere de aripi .

Sava constata cu uimire ca exista! Cu uimire si… durere, fiindca doar acum primise si capacitatea de a vedea acea lumina care rasarea in ochii lor atunci cand se priveau, invaluindui parca intr-un nor asezat undeva mai sus de orizont.  Si acolo in norul cela nu era loc pentru el si nici n-ar fi indraznit vre-o data sa tulbure  cumva aceasta lumina…

Pasarea de pe umarul sau cobora in temnitele sufletului sub cele mai grele lacate, ca nu cumva din intamplare sa-i scape vre-un suspin din trilu-i trist.  S-a inchis in sine si a umblat mai multe zile tulbure de nu-l mai recunostea nimeni. Evita orice intalnire cu Valeria, orice intalnire cu Andrei. Isi cauta linistea departe de ei si fiindca n-o gasea cauta chipul ei peste tot: in colegile de liceu, prietene, in orice fata de pe strada… dar oriunde nu-i cadea privirea nicaieri nu regase sclipirile de soare ai ochilor dragi…

… ii era rau, rau de tot.

Era greu sa tii acea pasare inchisa, suspinul ei jalnic razbatea din adancurile temnitei sale. Ii era frica ca cineva o va auzi. Incepu sa evite pe toata lumea.

Dintr-un baiat vesel si glumet se prefacu intr-un tip ursuz si mohorat. iar in minte-i se invartea incontinuu, ca o placa stricata, aceeasi intrebare fara raspuns: de ce?

………………………………………………………………………………………………………

Cu greu acceptase acea invitatie. Unul din prieteni isi serba ziua in oras.

Cand intra in local avu o senzatie ciudata ca acusi se intampla ceva. si se intampla; fata cu par nucariu ce sedea cu spatele intoarse capul. Sava ramase  intepenit.

– Hai, treci ce te-ai oprit de parca ai prins radacina acolo? il chema prietenul sau razand.

-Vino sa-ti fac cunostinta cu Ana. Este vecina mea, s-au mutat de curand in Bunesti.  Ana, el este Sava.

Abia cand se apropie isi dadu seama ca este vorba, pursisimplu,  de o asemanare izbitoare. De departe,  insa,  era leit Valeria.

Fara sa-i mai dea ragaz sa se dizmeticeasa, prietenul sau ii sopti la ureche ca ar fi bine s-o invite la dans inainte de asi ancora privirea in ochii ei, ca altfel pare caraghios.

Aproape din inertie , o invita la dans, reusind astfel sa schimbe unghiul privirilor celor de fata, dar si unghiul gandurilor sale.

Ea nu este Valeria, este Ana… Ana… cauta infrigurat in ochii ei parca un raspuns, parca o confirmare.

Un zambet copilaresc se cuibari pe fata Anei si… amintirile  cazura in iarba ca o lacrima nestearsa a timpului trecut.

…………………………………………………………………………………………………………
Sava isi trecu grabit mainile peste fata, vrand parca sa alunge toate amintirile, toate gandurile…

Nu. Adnrei nu va sti niciodata, nici Ana… Acea pasare se va pierde pe undeva prin temnitele sufletului cantandu-si cantecul mut…

dar  cu toate staruintele lui, suspinul ei, razbatuse acum, la suprafata in lumina alba a  realitatii…

si el nu este decat un simplu om; nu poate face mai mult decat ii sta in putere…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

duzina de cuvinte incepe la psi
si continua la redsky , cita, vero,  scorpio,  virusverbalis , abisuri ,  dictaturajustitiei ,  cristiangheorghe
, Marina
Valentina

duzina de cuvinte Andrei

(continuare) despre mai gasiti aici

…In linistea ce se instala
incetisor lumina rupea din intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de /smirna/, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru cupa si tava de argint nu erau goale… vinul rosu si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…
Andrei, care pana-acum avuse senzatia ca se scufunda de parca-ar fi mers pe-un pamant /nisipos/ se simti de-odata usor ca o/ papadie/.
in fata sa se deschise o priveliste uluitoare… o fereastra in gradina edenului…sub un /cais/ inflorit vantul legana usor un /scranciob/ impodobit cu flori de /iasomie/, din care se desprinse usor ca un fum o figura in alb. Ochii migdalati de culoarea mierei, cu sclipiri de soare in ei, il priveau deschis, emanand o lumina calda

…era ea Valeria.

un zgomot strident venit de nustiu unde risipi toata aceasta feerie

.
Andrei deschise ochii… era cuprins de o liniste launtrica de care nu mai avuse parte dupa moartea Valeriei.
Oricat, nu se staruise un anume /prieten/ sa-l duca de la gandurile triste in care-si duse existenta ani buni, incercand sa-l convinga ca va mai intalni pe cineva, care-l va ajuta sa uite si chiar sugerandui-i ca cine stie ce /misandra/-ar fi putut sa de devina Valeria peste ani(fapt care-l infurie atat de mult incat n-a mai vrut sa stie de acel/prieten/)…oricum, nimeni si nimic nu i-a mai redat linistea de alta data… si iata acum simte asa o impacare cu sine insusi de parca s-ar fi nascut din nou cu lumina in fata…
de undeva de-afara se auzeau in continuu zgomote stranii. El privi pe fereastra in curte… Sava tinea in mana ceva – un sistem, un fel de /tubulatura/… de ceva timp Sava mestesugareste diferite obiecte stranii… ia spus ca incerca sa faca ceva, dar ii va povesti mai pe urma – sa vada intai ce-i ese… Andrei intra in camera care era rezervata celei care nu va intra nici-o data in ea… Atinse portretul de pe noptiera…. privi in oglinda…
.trecutul /amar/ si viitorul-vaga-nchipuire, cazuti in /scranciobul/ clipei , cercau sa scrie prima /litera/ -a unui nou /inceput/…

http://pisica07.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-asemanari/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-jegarel/

http://labulivar.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-15/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/07/15/duzina-de-cuvinte-nunta/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/07/16/mesajul-imprimantei-al-douazecilea-episod-din-elucubratia-cu

http://carmensima.ro/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-dor/

http://motanulalberto.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-invatam-invatam/

 

duzina de cuvinte – Visul

Continuare… despre  mai gasiti aici

Se prabusise intr-un somn greu, adanc… Soapta copacilor strecurata prin fereastra deschisa nu reusea sa-l scoata din visul – delir.  Camera era plina de umbre stranii, imperecheate discret cu razele  lunii. Dansul lor pe  mobila din palisandru intregea acest tablou neobisnuit.

Un sarut usor ca o adiere de vant il trezi. Deschise ochii … dar ce-i asta – realitatea e doar un cadru emergent al visului  sau?..  Figura ei subtire ca o viorea se contura clar pe fonul luminii ce curgea in  cascade pe pereti din tavanul inexistent. De undeva razbatea clinchet slab de clopotei…  toate astea pareau un mesaj dintr-o alta lume caruia cineva-i atribuise o destinatie gresita… o adiere de vant il alinta ca un sarut…

El se straduia sa-i desluseasca chipul, insa cadrul se schimba brusc, ca intr-un film.  Totul incepu sa se invarta intr-un amalgam infricosator… simtea cum sangele-i pulsa in vene …  inima batea cu putere … lumini si umbre, sunete si mirosuri, ceata si vant – toate au dansat pe rand si s-au amestecat intrun ghem de neant…

In linistea ce se instala incetisor  lumina rupea din  intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de tamaie, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru  cupa  si tava de argint nu erau goale… vinul rosu  si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Textul face parte din seria provocarilor papale, care la moment este preluata de psi.

Iar eu la randul meu va provoc pe cei care – au mai citit despre Sava sa atribuie acest vis-delir unuia din cei doi frati.  Sava sau Andrei?

alte texte cu cele dousprezece cuvinte impuse gasiti la psi, scorpio, redsky, Vero, Tiberiu.

duzina de cuvinte – Sava

Continuare. Despre Sava mai puteti citi aici.

Sava isi gasea mereu de lucru in jurul casei… hm, casei – ditamai conacu…si el gospodaros de felul lui le punea pe toate la locul lor…
Asa ii era mai usor sa poarte acea discutie interminabila cu sine insusi…
Incercand sa faca o punte intre doua lumi, intre doua limbi, intre doi de alde „noi” – un „noi” ramas departe la mii de km peste ocean si alt „noi” regasit intr-o lume straina si neinteleasa, se simtea pierdut intr-un labirint din care doar singur trebuia sa gaseasca o cale, in primul rand, spre inima sa neimpacata.

Faptul ca nu isi gasise inca un loc de munca facea acest labirint si mai dificil.
Andrei ii spuse ca nu are unde se grabi; pana una-alta, invata limba si se mai acomodeaza. Iar intre timp va veni si rezolvarea, si daca nu a mers nimic din ce i-a propus pana acum, cu siguranta va aparea altceva – un job care sa-convina.
Sava ii raspunse ca vrea sa mearga direct la munca, oricare. Sa-i gaseasca ceva ce nu necesita o pregatire speciala. Andrei se mira de insistenta lui, dar stiindu-l incapatanat ii promise sa-i gaseasca ceva temporar.
Intr-una din plimbarile sale prin imprejurimi, Sava dadu de o poiana putin stranie.
Plina de verdeata, poiana, avea o insulita de nisip aramiu din care rasareau cateva pietre colturoase. Parea o fantoma a arsitelor pustii printre valuri verzi ale poienei. Nu putea sa-si explice cu ce-l cucerise acest loc, dar de fiecare data pasii il aduceau negresit aici. Strecura printre degete nisipul rosietic, stand pe una din pietre, care parca era proectata drept scaun si privea spre cararuia ce pleca mai departe pierzandu-se printre copaci spre o destinatie necunoscuta.
Iata si de data aceasta se aseza plimbandu-si degetele prin nisip. Apoi se ridica si se aseza ceva mai incolo lasandu-se intr-un cot pe iarba racoroasa.
Privi printre varfuri de copaci catre cerul senin… Acolo sus e o alta lume… si distantele sunt mai mici, si… seninul azuriu ii desena ca intr-o oglinda chip frumos de inger cu bucle de culoarea spicului si  ochi albastri nevinovati…

Textul face parte din provocarile papale, care la moment sunt preluate de Anoven pe blogul lui psi. au mai raspuns : Redsky
psi , scorpio, vero

duzina de cuvinte – Sava

continuare, despre Sava mai puteti citi aici, aici si aici

 Noaptea din ferestrele mari se topea incetisor si obiectele din odae prindeau contur… se lumina de ziua … doar in gandurile lui Sava nu se facea nicidecum lumina… De la o bucata de noapte se tot invarte in pat de pe o parte pe alta fara nici-o sansa de a mai adormi.
Se simtea rau… si nu era de la caviarul care Andrei in ignoranta sa in ale culinariei il cumparase pentru cina… ce-i drept avea un aspect cam…hm…
Dar nu, nu asta e motivul… ceea ce-l deranjaza cu adevarat e… sunt atatea nuante… nici n-ar putea spune cu certitudine ce anume … nimic concret si toate in detaliu… toate sunt atat de straine pentru ochiul si firea lui… se simte atat de singur(desi alaturi de fratele sau)… departe de locurile natale, de familia sa… nimeni cunoscut in apropiere… cred ca si barfa acelor vecini insuportabili, de care visase atat sa scape, ar fi fost acum binevenita….
Stia ca-i va fi greu sa se adapteze, dar nu crezu-se ca va tanji atat…
Un ghem taios de ganduri care-l macina de cand a venit. Griji care-i atarna greu in spate si de care nu stie cum si cand va scapa. Se intreba a cata oara , daca nu era mai bine sa o ia de la inceput, acolo, in tara sa, unde toate-i sunt atat de cunoscute si clare…
De fapt, nu prea,.. odata ce a ajuns in acea situatie… indoelile il cuprindeau iar si iar in bratele lor lipicioase si perfide… si era suparat, suparat pe sine pentru toate… Sava privi la ceas – era aproape sapte
„Mai bine ma duc sa pregatesc ceva pentru dejun, cat Andrei nu mi-a mai facut vre-o „surpriza culinara” – gandi el ridicandu-se din pat.
Din oglinda din bae, un tip extrem de figurativ, care divulga secretul unei nopti nedormite, il privea ingandurat si suparat. Sava incerca sa-i zambeasca. Zambetul se primi oarecum stramb. Mai incerca odata… nu ar fi vrut sa-l necajeasca si pe Andrei, care se straduie atat sa-l ajute, cu supararea si indoelile sale… inzadar, insa – zambetul sau era doar o grimasa. Deodata fata lui se lumina. In minte-i rasari chipul fetitei sale si mutritele care le facea, cand vroia sa le arate ca este suparata. Un zambet benevol, de asta data, se instala pe chipul lui nedormit, transformandu-l total. Tipul necunoscut si suparat din oglinda disparu. Era doar Sava.

Au mai raspuns la provocarea de sambata:

http://v2valmont.wordpress.com/2011/04/01/duzina-de-cuvinte-barfitorii-primaverii/#comment-26715

http://pisica07.wordpress.com/2011/04/02/duzina-de-cuvinte-carusel/#comment-3134

http://labulivar.wordpress.com/2011/04/01/duzina-de-cuvinte-9/#comment-1293

http://scorpio72.wordpress.com/2011/04/02/duzina-de-cuvinte-declaratie/#comment-2071

http://anaveronica.wordpress.com/2011/04/02/la-poalele-dealului-al-noualea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/#comment-2999

http://redsky2010.wordpress.com/2011/04/02/duzina-de-cuvinte-senectuteiv/

duzina de cuvinte – Valeria

VALERIA
(continuare)

– Asta am pregatit-o pentru tine, – zise Andrei deschizand usa la urmatoarea odae, – dar poti sta in oricare alta, daca vrei, – conchise el dupa ce facura turul casei.

Alaturi Sava mai observa o usa care inca n-a fost deschisa. El trase de usa…

– Acolo nu te-as sfatui, -il opri Andrei putin incurcat.

– Am ingramadit mai multe lucruri vechi si nu cred ca te-ai simti comod…

– Uite, cat tu te acomodezi, eu o sa gatesc ceva pentru cina, -zise el si cobora jos.

Sava intra in odaia propusa si incepu sa-si scoata lucrurile din valiza. Soarele ii trimitea prin ferestrele mari ultimile raze a zilei, care lunecau jucaus pe pereti si covorul de jos. Un soi de dans din lumini si umbre creau o atmosfera putin misterioasa, fapt ce-l duse cu gandul la odaia de alaturi. Ii paruse stranie. Cu toate ca din ceea ce reusise sa vada prin usa deschisa nu era nimic neobisnuit acolo. Poate, doar fotografia in rama de pe noptiera, care statea intoarsa catre pat… Simti la un moment dat ca vrea sa intre si sa intoarca fotografia, asa cum ar fi normal sa stea… „Dar ce-mi veni acuma?” se gandi el suparat pe sine si intra sa faca un dus.

Dupa dus se imbraca mai leger si iesi, chemat de foamea ce-l grabea spre bucatarie. In drum spre, dadu cu ochii de usa odaii de alaturi si ceva il opri in loc…

– Sava, masa e servita!, – auzi el de jos si isi continua drumul.

„Mda… – se gandi Sava vazand omleta si legumele de pe masa, – data viitoare voi gati eu.”

Dupa masa mai statura putin la vorba despre nimic. Ambii evitau cu dibacie sa ia capat de vorba despre toate cate s-au intamplat in aceste ultime 2 luni. Sava se mira ce repede trece timpul, parca mai ieri terminase scoala si… il mai pomenira pe vecinul cu care invatase intr-o clasa si cum acesta, avand un defect de vorbire devenise foarte interesant pentru noua invatatoare de franceza, iar sora lui, fiind inca o mucoasa pe vremea ceea a zis ca invatatoarea s-a indragostit… au ras de pataniile copilariei… Mai pe urma, Andrei cu elocventa-i proprie a inceput o discutie  despre beneficiile  traiului in sanul naturii si ca aceasta casa e un fel de compromis intre aceasta si civilizatie.
La un moment dat Sava simti cum cuvintele-i trec pe alaturi de urechi, iar pleoapele-i devin tot mai grele…
Cred ca ma mantui, – schita el un zambet.
– Plec la culcare.
– Desigur, desigur, isi dadu seama Andrei,
– Noapte buna…
Patul il duse in imparatia somnului de indata ce-l prinse in bratele sale. Un somn adanc.
Dormise, probabi, destul de mult. Pe fonul unei linisti absolute, din camera de alaturi, rar si infundat, razbeau niste sunete ciudate.
Se uita pe geam si nu reusi sa inteleaga daca-i dimineata devreme sau deja seara. Poate ca Andrei aranjeaza odaia?..
In minte ii rasari fotografia intoarsa cu spatele spre usa. Sunt o categorie de oameni care nu suporta suspansul. Si Sava e la fel. El se ridica si porni sa vada ce se intampla.
Usa era intredeschisa. El intra si ramase masca. Langa noptiera statea o tanara in straie albe, stravezii cu un par nucariu ce-i cadea in suvite lungi pe umerii mici. Ea se intoarse.
Ochii migdalati de culoarea mierei, cu sclipiri de soare in ei, il priveau deschis, emanand o lumina calda, ademenitoare ce parca il inghitea.
O gramada de ani zburara intr-o clipa nustiu unde…
– Valeria!…
Ea zambi si zambetul ei umplu odaia. Era cel mai frumos zambet posibil.
_ Tu,.. tu, n-ai… -cuvintele-i incremenira pe buze.
– Nu, n-am plecat, inca,- continua ea cu acelasi zambet angelic
– Dar voi pleca in curand. Zambetul ei se topi si ganduri triste adumbrira chipul frumos.
Valeria se apropie.
– Trebuie sa-mi promiti ceva… numele meu…
O bataie in usa ii intrerupse vorba, ei privira spre usa. In usa statea Andrei…
Ingrijorat, Andrei incerca sa-l trezeasca. Sava deschise ochii. Era palid si sufla din greu. Fratele sau il privea de parca peste noapte-i rasarise
un neg cat cartoful pe frunte.
– Te simti rau sau ai visat urat?..
Sava privi buimacit si il intreba pe Andrei:
– A fost cineva pe-aici?
– Nu, dar a sunat Ana si a spus ca are ceva important sa-ti spuna.
Sava se trezi de-a binelea si isi cauta telefonul. Pierduse 4 apeluri…
– Te astept la masa, – ii zise Andrei iesind.
Sava forma numarul. Ana , insa, nu raspundea. Ingrijorat el culegea iar si iar numarul. Intr-un tarziu sunetele prelungi fura intrerupte.
– Alo! Ana! Buna! de ce nu-mi raspunzi?..
– Am fost la medic,- rasuna din celalant capat al lumii si Sava simti ca-i se strange inima.
– S-a intamplat ceva?
-Nu, totul e bine,.. defapt s-a intamplat – medicul mi-a zis ca vom mai avea o fetita… si stii… eu i-am gasit deja nume…da, stiu ca ne-am vorbit sa nu ne gandim la nume acum, ci dupa ce se va naste, dar… stii, azinoapte am visat-o pe Valeria… n-am mai visat-o de cand a murit… Era ca un inger luminos… si m-a rugat sa n-o uit si sa-i dau numele ei copilului pe care-l astept…

Andrei il astepta cu masa…Omleta si legume…
Sava stramba din nas. Ce ciudat e fratele asta al meu, are uneori niste apucaturi de a-i zice ca traeste pe un salariu de mizerie…
– Vad ca meniul e batut in cuie, – incerca el sa zambeasca.
– Ah, da!..mancasem si aseara omleta, – se dumeri Andrei.
– Pot sa-ti propun cereale cu lapte, daca vrei.
– Ei, astea n-or sa ma tina mult – mai bine omleta… mai tarziu gatesc eu ceva…
– Defapt, eu mananc in oras, nu prea gatesc acasa, – se scuza cumva Andrei.
– Sigur, pentru cine sa gatesti, uite daca a-i fi casatorit…
Sava isi dadu seama ca a facut gafa, dar era, deja, tarziu – fratele sau se schimba la fata – si el hotara sa continue cu riscul de a-l supara si mai tare.
_ Andrei, nu poti trai in trecut. Viata merge inainte… au trecut atatea ani… Ar trebui sa-ti gasesti si tu pe cineva… sa incerci macar…
_ Unica fiinta cu care-s fi vrut sa merg impreuna prin asta viata a plecat…nu mai este…
Este o utopie sa-tri inchipui ca va putea cineva sa-i ia locul…nimeni, niciodata… nu-i posibil si nu vreau sa mai vorbesc despre asta.
– Bine, doar o singura intrebare; casa, a-i numit-o cu numele ei, in amintirea ei… atunci de ce sa ne-o dai noua?…
– Eu vreau, ca ea sa fie vie… o casa nu are viata daca-n ea nu traiesc oameni care se iubesc, daca-n ea nu se aud rasete de copil….

– Apropo, Ana cu fetita, cand vor veni?…

CONACUL

Incepusem o cu totul alta povestire despre conac. Dar in comentarii la duzina de cuvinte mi s-a sugerat ca ar trebui sa fac o continuare la povestea din postul precedent, si- iata:

Conacul

„In sfarsit!” Sava rasufla usurat, isi lua valiza si porni spre iesire. Dupa ore de zbor, cand avea senzatia, ca nu mai ajunge sa calce pe pamant era nerabdator sa se convinga de contrariu.

Pe Andrei, il observa de indata ce intra in sala de asteptare. Parca mai imbatranise de cand se vazura ultima data la ultima lui vizita in tara. Parul inelat era total carunt. Silueta in schimb era de invidiat, ca la douazeci de ani. Privirea-i era senina, iar zambetul, care semana atat de mult cu al mamei lor, ii lumina fata. Puse valiza jos si primi calda imbrasisare frateasca.
Erau foarte diferiti la caracter si niciodata nu au fost prea apropiati, iar in ultimul timp distanta dintre ei se mai marise, si nu numai la propriu. Asa simtea Sava. Andrei credea altfel.
Il ajuta cu bagajul si se indreptara spre iesire. Afara ii astepta o masina de o marca indiscifrabila.
„Mama, ce rabla! Si zicea ca o duce foarte bine. M-a convins si pe mine sa vin tocmai aici…” Sava se opri descumpanit in fata masiinii.
– Hai, urca! – il indemna Andrei.
Urcara ambii. Masina coti spre autostrada si potopul de masini ii primi in bratele sale.
Sava se astepta la inevitabile intrebari despre ce si cum s-au petrecut toate, poate chiar si reprosuri si se simtea incordat. Nu avea nici un chef sa i se zgandare ranile din suflet. Dar Andrei, parca citindu-i gandurile, incepu pe un ton vioi sa-i povesteasca despre vremea de afara, capricioasa in ultimul timp si alte fleacuri neinsemnate. El ii multumi in gand si incerca sa prinda firul vorbelor.
– Unde mergem? – intreba Sava intr-un sfarsit.
– Cum unde?! La casuta mea!
Gandindu-se la masina cu care a venit sa-l ia, Sava, incerca sa nu-si inchipuie „casuta mea”. Si cum de s-a hotarat el sa vina tocmai aici? Ar fi putut s-o ia de la capat acolo, pe pamantul sau, pe care a promis ca nu-l va parasi vre-o data. Sigur, avea sa-i fie greu la inceput, dar stia ca poate sa-si revina si fara ajutorul cuiva, chiar daca ar fi durat mai multi ani…
Insa nu putea fi egoist. Trebui sa se gandeasca la fiica si sotia sa, care si asa vor suferi prea mult. Andrei ii spuse de atatea ori, ca are posibilitati si cunostinte aici, in America, care-l pot ajuta sa-si faca o viata mai buna,incat… Trebuia sa incerce, macar.
– Valeria va fi bucuroasa, – continua Andrei pe un ton vesel incercand sa-l abata de la gandurile ce-i intunecau fruntea. Sava ridica mirat din sprancene:
– Valeria?!
– Da! Stii, de mult n-a mai fost nimeni pe la mine…
„Asa, vasazica! Burlac convins, Andrei, totusi, s-a casatorit!”
– De cand? – intreba el neputandu-si ascunde mirarea.
– De cand, ce?
– De cand esti cu Valeria?
– A-a, de vreo cinci ani…
„Si n-a spus nimic pana acum!” se gandi Sava surprins de noutatea nu chiar noua si oarecum suparat ca-i spune abia acum.
– Valeria e superba – o sa-ti placa! – continua Andrei.
„Hm, important sa-ti placa tie” – gandi oarecum descumpanit si inreba:
– Si n-ai zis nimic de ea pana acum?!
– Nu socoteam ca-i important.
Raspunsul lui Andrei il deruta complet. Ba e superba, ba nu e important…
– Si sa stii, ca v-o cedez voua, daca-o sa va placa, – continua fratele sau degajat.
Sava, stupefiat, muti de-a binelea. Nu mai stia ce sa zica. Ori lui ceva i-a scapat din ce-a povestit Andrei, ori el nu mai intelege nimic. Or fi ei diferiti la caracter, dar nici chiar asa!
Intre timp, iesira de pe autostrada pe un drum laturalnic, ce se adancea tot mai mult intr-un fel de padurice. Ceva mai departe, printre copaci se zarea o constructie. Deodata copacii se rarira intr-o alee.
Automobilul se opri in fata unei case frumoase, impunatoare.
-Am ajuns! – zise Andrei, iesind din masina.
Sava cobora intrigat:
– Asta ce-i?
– Cum ce-i? Casuta mea! – raspunse Andrei senin.
– „Casuta mea”?! Pai asta-i ditamai conac!
– M-am gandit eu c-o sa-ti placa! -zambi Andrei multumit.
Sava uimit, mai putu doar sa intrebe:
-Si Valeria? Ea, unde-i?
– Pai, asta e Valeria! – raspunse Andrei facand un gest larg catre casa.
-Hai, intra! ne asteapta…
––––––––––––––––––––––
alte provocari papale:
papagigli
http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul/

redsky
http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/07/conacul/
scorpio72
http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/07/provocari-papale-conacul/
psipsina
http://pisica07.wordpress.com/2011/02/07/conacul/
virusverbalis
http://labulivar.wordpress.com/2011/02/06/conacu/
gabriela
http://gabrielailies.wordpress.com/2011/02/07/domnisoara-de-la-casa-alba/
irenadaiana
http://irenadaiana.wordpress.com/2011/02/07/provocarea-de-luni-conacul/
vero
http://verovers.wordpress.com/2011/02/07/dragoste-la-conac/
griska
http://griska.wordpress.com/2011/02/07/conacul-meu/

duzina de cuvinte – niciodata sa nu spui niciodata

Nu am participat niciodata pana acum la  concursuri,  Pa-uri sau alte jocuri ce circula prin blogosfera, desi recunosc in ultimul timp am fost tentata.  Sa ma hotarasc, insa, m-au ajutat scorpio si psipsina.  Nustiu cum au facut dar m-au convins -au putere de convinjere 🙂 si chiar le multumesc pentru asta. Deci e clar: am acceptat provocarea papala! 🙂

NICIODATA sa nu spui NICIODATA

– Ma iubesti? Ochii mari, caprui il priveau insistent, cerand un raspuns imediat, afirmativ.
– Enorm! Tu esti printesa mea! -raspunse Sava cu un zambet senin.
– Si pe mami?! – starui copila.
– Si pe mami.
– Atunci, noi, de ce nu mergem cu tine?
– Acum nu se poate, ee… – Sava se impotmoli la jumatatea cuvantului.  Cum  sa-i explici unui copil de 6 ani cate nevoi s-au abatut asupra lor.
– Noi vom merge mai tarziu, -interveni Ana, sotia sa.
– De ce nu acum? -nu se ogoia fetita.
– Doar ti-am explicat, tati merge inainte, sa cumpere pentru noi o casa, sa avem unde sta…
– Dar ai spus ca nu vei pleca niciodata in America?!

In tacerea ce s-a lasat rasuna clar vocea care anunta ora decolarii.

– Gata, trebuie sa plec! Imi dai o imbratisare de ramas bun? Sava isi stranse fetita la piept, dar…

…imbratisarea fu intrerupta cu brutalitate de inca o groapa – un gol de aer, curmand, a nustiu cata oara,  amintirile ce-l napadise-ra de cum urcase in avion.

Un ciclu de turbulente atmosferice, care parea sa nu mai aiba sfarsit, pursisimplu, il terminau. Injura inca o data in gandul sau, iar prin minte ii trecu ca poate ar fi bine sa se roage. Dar – nu! Dupa ce L-a ignorat atata timp, cum ar putea acum…  si-apoi, ar avea atatea sa-L roage!..  of,  cum ti-o fi voia, Doamne, …

Privirea ratacita se opri  pe norii din fereastra… pareau atat de ireali si totodata  atat de aproape, incat parea ca daca intinzi mana…  se opri, insa, la timp intorcandu-si ochii pentru a nu privi  in jos.

La gandul ca se afla in aer, la mii de kilometri deasupra pamantului, intr-o potentiala libera cadere, mai injura inca o data… nu degeaba s-a opus  el pana acum plecarii in America. Mai mult, era convins ca niciodata nu va calca pe acel pamant. Un suras trist se perinda pe chipul obosit „Niciodata sa nu spui niciodata!”  Deci, e adevarat! – mai gandi el.

Sava lasa capul pe speteaza scaunului. Ganduri si amintiri il prindeau iar in mrejele lor…

Toata viata a muncit pentru o viata mai buna, pentru a fi in rand cu lumea. Casa era cu tot felul de acareturi, ca la oameni gospodari. Si acum cand totul s-a dus pe apa sambetei, se gandi ca a muncit aiurea. Poate ar fi fost mai bine daca pleca in America, inca atunci, la inceput de drum.

Fratele sau,  plecat  in anii  ’90,  il chemase in repetate randuri, dar n-a vrut sa mearga nici in vizita, macar.

– Gresesti ca nu vrei sa vii, – ii zise  nustiu a cata oara int-o convorbire telefonica.

– Gresesc cei care pleaca! -aproape-i striga in receptor. Nu mai suporta discutiile pe aceasta tema. Cand, oare, o sa inteleaga, ca nu va pleca niciodata de pe acest pamant, unde se simte la el acasa. Ii este foarte bine si aici.  Afacerea merge bine, ba chiar, se extinde si noul asociat deja i-a prezentat schitele proectului pentru noul local al agentiei…

– Sunteti amandoi niste incapatanati! – spuse cu naduf fratele si inchise telefonul.

„Adica, sunteti prosti de-a binelea” – continua in gand  suparat. De cand se stradue  sa-i convinga, macar pe unul din cei 2 frati ramasi in tara, sa-l urmeze si – degeaba. Se aranjase bine aici, dar era singur si dorul de ai sai il mistuia.

Sa fi avut, macar, pe cineva alaturi, mai ales, ca acum are atatea posibilitati! Ar putea face multe pentru ei. Dar parca ai cu cine vorbi?! Altii s-ar fi  agatat ca scaiul de aceasta ocazie, dar ei -nu!..

Se intoarse necajit la lucrarea sa despre meteoriti, dar… numai la meteoriti nu-i sta gandul acum…

*****

Trecuse  doua luni de cand nu mai vorbise cu cei de-acasa, din tara.

Ei nu sunau, nici el nu suna. Ultima discutie cu Sava s-a terminat pe un ton ce i-a lasat un gust amar. Nici celalalt frate nu-i mai breaz.

Dar de vre-o doua zile avea un sentiment ciudat. O durere inexplicabila in suflet de parca se intamplase ceva rau…

Nu mai rezista, puse mana pe telefon si forma numarul. Raspunse Ana. Dupa o lunga tacere incepu cu o voce schimbata sa-i povesteasca toate cate s-au intamplat. Noul asociat se dovedise a fi un excroc. A pus mana pe toti banii si a disparut, lasandu-i doar cu credite bancare…

– Am pierdut totul! – se vaicara ea –  casa va fi si ea vanduta pentru a achita datoriile la banca… Sava, inca nu-si poate reveni. E complet daramat… nu-si poate explica cum de s-a increzut in acel om intr-atat, incat sa-i incredinteze totul… parca- a fost hipnotizat… totul e pierdut –  nu mai avem nimic, nimic…

Asculta impetrit ce povestea Ana… Cuvintele ei cadeau ca niste pietre, provocandu-i rani in suflet… rani, aproape palpabile. Isi reveni in scurt timp si ii spuse:

– Nu e  totul pierdut! Va aveti unul pe altul. Ne avem unii pe altii. Cred ca a venit timpul sa faceti acea calatorie  atat de mult amanata…

Trebuie sa crezi; TOTUL, INCA, VA FI! Eu va astept!