duzina de cuvinte; un virus…
imi sta un virus in sange…de mult timp… de prea mult timp … otravindu-mi existenta picatura cu picatura…se zice ca e fara de leac… mare scorpie… eu m-am abandonat deznadejdei – abis ce m-a cuprins si m-a purtat pe margini de prapastii, pe muchii de ratiune, prin cioburi de suflet… privind in jur cu ochi goi crampee de viata, unde exista dor, ca pe niste almanahe vechi din lumi indepartate,…
undeva intr-un colt de ratiune mai sterg dincandincand, praful de pe cuvantul justitie…
justitie- divina, omeneasca- deoricare… simt ca se apropie… prea s-au rasturnat multe situatii… rascollind ca dintr-o cloaca urat mirositoare, adevaruri groaznice- lucruri ce n-am crezut ca pot fi… dar sunt…
se apropie deznodamantul… dar cu cat se apropie, cu atat nerabdarea e mai mare si vointa ma lasa acum, cand, parca n-a mai ramas mult… prea mare a fost rabdarea, prea lunga asteptarea… este de pe cand eram o fata tanara si naiva… iar acum am ajuns deja matusa… cu toate ca sufletul meu a ramas tineriu nefiind cosumat si acceptat tot ce puteam, sa ofer… a fost ignorat…
ar fi potrivit, poate, sa stau ca o pisica, la panda, sa nu scap momentul… ca o pisica sau ca o serpoaica, pentru a da lovitura de gratie…sa astept momentul binemeritatei rasplati….
tradari, ignoranta, agresii, umilinte… stau acolo, ca intr-o papornita din poveste… abia de le mai tine capacul… iar eu trebuie sa mai astept putin… si mi-i frica, mi-i frica… ca o sa-mi fie mila… fiindca cineva trebuie sa cada.. si daca o sa-mi fie mila-o sa cad eu…
ECLIPSA DE MARTE 
Comentarii recente