priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for Februarie, 2013

duzina de cuvinte: cheita

textul participa la duzina de cuvinte, jocul de sambata cu cele 12 cuvinte impuse (echilibru, buzunar, vremelnic, nestemate, desprinse, anotimp, cheita, dimineata, exigenta, blazare, balans, soare)Detalii gasiti la psi

******************************************************

Orgoliul unui barbat cu tot ce se vrea inclus in aceasta notiune/definire(ma rog, in dependenta de nivelul inteligentei si bogatia interioara, or ajung sa inteleg ca astea doua nu-s una si aceeas) nu-i permite sa infaptuiasca unele lucruri, sa faca careva pasi sau sa-si permita sa simta mai mult decat e permis ca regula.(hm, le-am cam incurcat, dar tot pe-acolo e)

E un fel de balans menit sa-i mentina un fel de echilibru( iluzoric dealtfel). Oricum, devine un soi de blazare, fata de acele nestemate desprinse din adancul sufletului in momentele de mare fericire sau suferinta mare, astfel sortindule menirea unor false sticlute uitate intr-un buzunar departat al constiintei si simturilor.
Astfel, crezand ca intra intr-un anotimp al puterii si increderii in sine. Si poate ca asa si este. Uneori. Doar ca toata exigenta sa nu poate anula caracterul vremelnic al anotimpurilor.

*****************************************

– La multi ani, taticule!
– Sa fii sanatos, sa traiesti multi ani, sa… sa… de emotie Nuta uitase tot ce pregatise sa-i spuna taticului ei drag de ziua lui.Se opri descumpanita, cu telefonul in mana, nestiind ce sa mai zica.
– Printesa mea, ingerasul meu frumos!… Un soare bland si luminos rasarea in inima lui Sava la auzul acestei voci. Era fetita sa, printesa sa. Vocea ei dulce continua sa se reverse ca un balzam pe inima sa lecuind si rascolind in acelas timp.
– Taticule eu te iubesc mult… noi te iubim, se corecta copila, tragand cu ochul catre mama sa.  Ana facu un semn incert din cap incercand o inchipuire de zambet.
– Da, noi te iubim si… si…
–Taticule, cand vii acasa?-fraza ii zbura de pe buze automat, involuntar practic, ca un fruct ce de mult s-a copt si nu mai are  alta cale, decat sa cada…
– –- … Sava deschise gura, dar deodata toate cuvintele i se orira nod in gat.., iar in sufletul sau se addunasera  toti norii… el mai facu o incercare sa zica ceva, dar scoase doar un sunet surd si neclar.
– Taticule… de ce taci… taticule!.. Nuta cu mintea sa de copil intelese ca ceva nu e bine, ca ceva s-a intamplat… dar ce?… de ce tace? de ce nu spune nimic?
Lacrimile-i se paingenisera-n ochi, gata sa rupa zaplazurile si el simtea ca nu mai are nici o putere sa le tina acolo inchise. Inabusind cu greu un suspin gemut, dar invins de lacrimile ce-i ardeau fata el mai facu un efort:
– Printesa mea, eu… eu o  sa te sun mai tarziu… Sava inchise telefonul si  absolut daramat se prabusi in fotoliu. Apoi se ridica si iesi glont din casa, trecand rapid prin curtea larga spre padure. Acum  doar padurea va sti ca astazi Sava a plans. Ea nu  spune la nimeni .
Nuta, fara sa-si dea seama, gasise in aceasta dimineata cheita de la armura sufletului sau.