clipa, numele tau e…

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

aceasta clipa neagra, dureroasa, incapsulata in timp, revine mereu ca un bumerang tot mai acut, tot mai taioasa… si nu foloseste la nimic sa fi trecut prin ea odata…

aceiasi neputinta care echivaleaza cu alternativa disparitiei fizice, aceiasi deznadejde ma cuprinde, aceiasi dorinta sa inchid timpul ca pe-o usa in fata ei… demult imi doresc asta… dar de manile mele se-ncolatacesc imprejurarile, rupandu-mi decizia din gand si infigand durerea in suflet…

clipa, numele tau e disperare

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

incerc sa gasesc un drum, altul decat pe care merg… dar chiar sunt drumuri care nu duc nicaeri, dar de pe care nu-i intoarcere.

nu, nu cred ca tot ce se face se face spre bine, nu cred ca-am invatat ceva din drumul parcurs de vreme ce nu pot schimba nimic…

nu cred ca pot vedea lumina, atunci cand clipa asta neagra mi-a intemnitat speranta si dorinta de a fi…

am toate cuvintele la indemana, sa-mi dau cu parerea ce-ar trebui sa faca cineva nimerit in aceiasi situatie.. stiu tot ce trebuie de facut… daca pe tabla de sah ar fi alte figuri, stiu care-ar fi miscarea perfecta… dar eu nu pot gasi drumul pe care mergand nu voi lasa in urma durere sau nu voi cadea eu…

ma uit si nu vad …

duzina de cuvinte – Visul

Continuare… despre  mai gasiti aici

Se prabusise intr-un somn greu, adanc… Soapta copacilor strecurata prin fereastra deschisa nu reusea sa-l scoata din visul – delir.  Camera era plina de umbre stranii, imperecheate discret cu razele  lunii. Dansul lor pe  mobila din palisandru intregea acest tablou neobisnuit.

Un sarut usor ca o adiere de vant il trezi. Deschise ochii … dar ce-i asta – realitatea e doar un cadru emergent al visului  sau?..  Figura ei subtire ca o viorea se contura clar pe fonul luminii ce curgea in  cascade pe pereti din tavanul inexistent. De undeva razbatea clinchet slab de clopotei…  toate astea pareau un mesaj dintr-o alta lume caruia cineva-i atribuise o destinatie gresita… o adiere de vant il alinta ca un sarut…

El se straduia sa-i desluseasca chipul, insa cadrul se schimba brusc, ca intr-un film.  Totul incepu sa se invarta intr-un amalgam infricosator… simtea cum sangele-i pulsa in vene …  inima batea cu putere … lumini si umbre, sunete si mirosuri, ceata si vant – toate au dansat pe rand si s-au amestecat intrun ghem de neant…

In linistea ce se instala incetisor  lumina rupea din  intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de tamaie, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru  cupa  si tava de argint nu erau goale… vinul rosu  si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Textul face parte din seria provocarilor papale, care la moment este preluata de psi.

Iar eu la randul meu va provoc pe cei care – au mai citit despre Sava sa atribuie acest vis-delir unuia din cei doi frati.  Sava sau Andrei?

alte texte cu cele dousprezece cuvinte impuse gasiti la psi, scorpio, redsky, Vero, Tiberiu.

duzina de cuvinte – ganduri ratacite

Acele zile fara griji s-au scurs ca un vis, ca un fum, ca o inchipuire. Erau zile frumoase, pline de speranta, pline de incredere, pline de lumina. Traiam intr-o lume iluzorie, care-mi contura un viitor cu-o figura de vis, intr-o haina stralucitoare si cu un parfum fin de primavara . Iar la desert mi se arata lectura preferata si lumina sofitelor. Increderea era atat de mare, incat visul deseori ma fura ducandu-ma departe de lumea in care traiam, de cotidian. Astfel, ignoram multe situatii concrete, la care-ar fi trebuit sa fiu mai atenta. Acum trecand printre oameni, intamplari si fapte, dezamagiri si regrete m-am schimbat mult. Nu-mi mai deschid sufletul atat de usor si daca-i sa povestesc despre mine o fac in cel mult o duzina de cuvinte, evitand detalii si fapte concrete. Orice situatie neclara imi sare in ochi din prima si ma alerteaza. Atunci, insa, prea naiva pentru a reactiona adecvat la atentionarile vietii, am facut o sumedenie de greseli, care mi-au intors viata pe dos, croindu-i drum sub unghi obtuz fata de visul meu.

Intr-un ungher departat al sufletului meu stau cuvinte, sentimente si vise depozitate, conservate, unele chiar uitate, asteptandu-si randul sa fie traite, sa fie implinite, precum un obiect de valoare menit sa incante ochi cunoscator si firi rafinate, nimerit, nu se stie prin ce minune,  intru-un vechi cerdac cu mobila prafuita.

Uneori, un cuvant, un gest, o intamplare sparg plasa trecutului, rascolind acel ceva   uitat  in praful amintirilor …

Si atunci, el , incearca sa ancoreze in prezent… de ganduri ratacite insotit…

duzina de cuvinte – Sava

Continuare. Despre Sava mai puteti citi aici.

Sava isi gasea mereu de lucru in jurul casei… hm, casei – ditamai conacu…si el gospodaros de felul lui le punea pe toate la locul lor…
Asa ii era mai usor sa poarte acea discutie interminabila cu sine insusi…
Incercand sa faca o punte intre doua lumi, intre doua limbi, intre doi de alde „noi” – un „noi” ramas departe la mii de km peste ocean si alt „noi” regasit intr-o lume straina si neinteleasa, se simtea pierdut intr-un labirint din care doar singur trebuia sa gaseasca o cale, in primul rand, spre inima sa neimpacata.

Faptul ca nu isi gasise inca un loc de munca facea acest labirint si mai dificil.
Andrei ii spuse ca nu are unde se grabi; pana una-alta, invata limba si se mai acomodeaza. Iar intre timp va veni si rezolvarea, si daca nu a mers nimic din ce i-a propus pana acum, cu siguranta va aparea altceva – un job care sa-convina.
Sava ii raspunse ca vrea sa mearga direct la munca, oricare. Sa-i gaseasca ceva ce nu necesita o pregatire speciala. Andrei se mira de insistenta lui, dar stiindu-l incapatanat ii promise sa-i gaseasca ceva temporar.
Intr-una din plimbarile sale prin imprejurimi, Sava dadu de o poiana putin stranie.
Plina de verdeata, poiana, avea o insulita de nisip aramiu din care rasareau cateva pietre colturoase. Parea o fantoma a arsitelor pustii printre valuri verzi ale poienei. Nu putea sa-si explice cu ce-l cucerise acest loc, dar de fiecare data pasii il aduceau negresit aici. Strecura printre degete nisipul rosietic, stand pe una din pietre, care parca era proectata drept scaun si privea spre cararuia ce pleca mai departe pierzandu-se printre copaci spre o destinatie necunoscuta.
Iata si de data aceasta se aseza plimbandu-si degetele prin nisip. Apoi se ridica si se aseza ceva mai incolo lasandu-se intr-un cot pe iarba racoroasa.
Privi printre varfuri de copaci catre cerul senin… Acolo sus e o alta lume… si distantele sunt mai mici, si… seninul azuriu ii desena ca intr-o oglinda chip frumos de inger cu bucle de culoarea spicului si  ochi albastri nevinovati…

Textul face parte din provocarile papale, care la moment sunt preluate de Anoven pe blogul lui psi. au mai raspuns : Redsky
psi , scorpio, vero

miercurea fara cuvinte – reciprocitate

Povestea ‘miercurea fara cuvinte’  incepe aici.

miercurea fara cuvinte – primavara

Povestea miercurea fara cuvinte a inceput aici.