textul participa la jocul de sambata a clubului 
psi
corabii plutesc pe ceruri adanci
ducand cu ele inimi mute
ce-au ingropat in noaptea dintre stanci
aripa de vis si doruri ranite
inimi se sparg pe frunte de rasarit
si se scurg in trecut
prin gaturi de timp, cu sete
acolo-n poveste fuse si un raspuns–cuvant
ce-l poarta primavara-n aripi de egrete…
Printre cei 106 absolventi ai Academiei Militare Alexandru cel Bun din acest an, se numara si un suflet drag mie, care azi implineste o frumoasa varsta.
din sufletul meu esti rupt
si din fiinta mea
si as mai rupe inca
cu drag
sa intregesc lumina ta
sa-ti inverzesc cararea…
ai zis ca sunt prea fragila
neadaptata-n lumea asta mare
matur te uiti, ca la un copil
la mine
copil fiind
si-ti pare rau
vazand cum viata ma indoaie
asa o fi – nu stiu
ce stiu e, ca de-ar fi
pericolul sa te atinga
nu mi-ar fi frica
nici in gura de leu
si cu toata neputinta mea
eu
m-as preface-n stanca
numai sa-ti fie calea lina…
Textul face parte din seria provocarilor de sambata- duzina de cuvinte,
iar detalii gasiti la psi
de cand se stia, se definea pursisimplu ca om… pursisimplu, independent de apartenenta sa ca gen… nu ca ar fi fost vre-o ciudatenie de om cu coloratura nedefinita, ci din simtul acut al dreptatii… ma rog, fiecare cu dreptatea sa, dar asa simtea…. Or de multe ori, prejudecati imbracate in haine lucioase si grele de rit adancit in haul imens al inceputurilor sau ridicat la rang de lege, starneau in inima sa un freamat inexorabil de revolta… Doar ca in lupta cu morile de vant nu a castigat nimeni niciodata…
Fiind de fapt o fiinta deschisa si sociabila, incepuse la un moment dat sa ridice pereti in jurul sau, sa traga perdele peste ferestrele sufletului, care deveni un intemnitat voluntar, or in umbra perdelelor si spatele peretilor spera sa-si regaseasca lumina injumatatita…
De undeva de departe razbatea precum un ecou amintirea unei armonii perfecte… acolo soarele era bland, iarna pura… acolo cerul era niciodata innourat, acolo cerul cadea sub picioare-plapuma moale, niciodata -greu pe umeri…
unde-au disparut toate astea?..
Candva, in negura vremurilor, intre cer si pamant s-a strecurat minciuna,.. cu haine lucioase de rit si rang greu de lege, impertinenta, sta si acum in cap de masa … lasandu-i cu sufletul tot mai sarac pe cei ce i s-au alaturat.
Un scenariu… Cu cat mai desuet cu atat mai actual. Or asa a fost din totdeauna…
si atunci de unde vine, de unde razbate acest ecou, precum notele unui cantec vechi si drag, auzit intamplator dintr-o fereastra deschisa?..
Se gandi ca nu mai vrea sa stea in spatele peretilor , ca in plina noapte cu perdelele trase … – sa cada… una cate una …
ECLIPSA DE MARTE 
Comentarii recente