clipa, numele tau e…

31 05 11

31.05.2011

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

aceasta clipa neagra, dureroasa, incapsulata in timp, revine mereu ca un bumerang tot mai acut, tot mai taioasa… si nu foloseste la nimic sa fi trecut prin ea odata…

aceiasi neputinta care echivaleaza cu alternativa disparitiei fizice, aceiasi deznadejde ma cuprinde, aceiasi dorinta sa inchid timpul ca pe-o usa in fata ei… demult imi doresc asta… dar de manile mele se-ncolatacesc imprejurarile, rupandu-mi decizia din gand si infigand durerea in suflet…

clipa, numele tau e disperare

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

incerc sa gasesc un drum, altul decat pe care merg… dar chiar sunt drumuri care nu duc nicaeri, dar de pe care nu-i intoarcere.

nu, nu cred ca tot ce se face se face spre bine, nu cred ca-am invatat ceva din drumul parcurs de vreme ce nu pot schimba nimic…

nu cred ca pot vedea lumina, atunci cand clipa asta neagra mi-a intemnitat speranta si dorinta de a fi…

am toate cuvintele la indemana, sa-mi dau cu parerea ce-ar trebui sa faca cineva nimerit in aceiasi situatie.. stiu tot ce trebuie de facut… daca pe tabla de sah ar fi alte figuri, stiu care-ar fi miscarea perfecta… dar eu nu pot gasi drumul pe care mergand nu voi lasa in urma durere sau nu voi cadea eu…

ma uit si nu vad …

31 05 11

duzina de cuvinte: cheita

textul participa la duzina de cuvinte, jocul de sambata cu cele 12 cuvinte impuse (echilibru, buzunar, vremelnic, nestemate, desprinse, anotimp, cheita, dimineata, exigenta, blazare, balans, soare)Detalii gasiti la psi

******************************************************

Orgoliul unui barbat cu tot ce se vrea inclus in aceasta notiune/definire(ma rog, in dependenta de nivelul inteligentei si bogatia interioara, or ajung sa inteleg ca astea doua nu-s una si aceeas) nu-i permite sa infaptuiasca unele lucruri, sa faca careva pasi sau sa-si permita sa simta mai mult decat e permis ca regula.(hm, le-am cam incurcat, dar tot pe-acolo e)

E un fel de balans menit sa-i mentina un fel de echilibru( iluzoric dealtfel). Oricum, devine un soi de blazare, fata de acele nestemate desprinse din adancul sufletului in momentele de mare fericire sau suferinta mare, astfel sortindule menirea unor false sticlute uitate intr-un buzunar departat al constiintei si simturilor.
Astfel, crezand ca intra intr-un anotimp al puterii si increderii in sine. Si poate ca asa si este. Uneori. Doar ca toata exigenta sa nu poate anula caracterul vremelnic al anotimpurilor.

*****************************************

– La multi ani, taticule!
– Sa fii sanatos, sa traiesti multi ani, sa… sa… de emotie Nuta uitase tot ce pregatise sa-i spuna taticului ei drag de ziua lui.Se opri descumpanita, cu telefonul in mana, nestiind ce sa mai zica.
– Printesa mea, ingerasul meu frumos!… Un soare bland si luminos rasarea in inima lui Sava la auzul acestei voci. Era fetita sa, printesa sa. Vocea ei dulce continua sa se reverse ca un balzam pe inima sa lecuind si rascolind in acelas timp.
– Taticule eu te iubesc mult… noi te iubim, se corecta copila, tragand cu ochul catre mama sa.  Ana facu un semn incert din cap incercand o inchipuire de zambet.
– Da, noi te iubim si… si…
–Taticule, cand vii acasa?-fraza ii zbura de pe buze automat, involuntar practic, ca un fruct ce de mult s-a copt si nu mai are  alta cale, decat sa cada…
– –- … Sava deschise gura, dar deodata toate cuvintele i se orira nod in gat.., iar in sufletul sau se addunasera  toti norii… el mai facu o incercare sa zica ceva, dar scoase doar un sunet surd si neclar.
– Taticule… de ce taci… taticule!.. Nuta cu mintea sa de copil intelese ca ceva nu e bine, ca ceva s-a intamplat… dar ce?… de ce tace? de ce nu spune nimic?
Lacrimile-i se paingenisera-n ochi, gata sa rupa zaplazurile si el simtea ca nu mai are nici o putere sa le tina acolo inchise. Inabusind cu greu un suspin gemut, dar invins de lacrimile ce-i ardeau fata el mai facu un efort:
– Printesa mea, eu… eu o  sa te sun mai tarziu… Sava inchise telefonul si  absolut daramat se prabusi in fotoliu. Apoi se ridica si iesi glont din casa, trecand rapid prin curtea larga spre padure. Acum  doar padurea va sti ca astazi Sava a plans. Ea nu  spune la nimeni .
Nuta, fara sa-si dea seama, gasise in aceasta dimineata cheita de la armura sufletului sau.

clubul psi

eu „tac” de mai mult timp… si motive ar fi mai multe; mai importante si mai putin importante, dar nu despre asta este vorba acum… acum,.. acum chiar nu puteam sa tac… si am rupt  cate putin din timp si din tacerea mea pentru a spune macar  cateva cuvinte… si chiar daca-o sa sune banal si prea sarac pentru tot ce ma leaga, ce inseamna si ce simt eu eu pentru el, totuna o sa spun: clubul psi a devenit ceva foarte important pentru mine… chiar daca nu scriu regulat si in ultimul timp spre deloc, oricum…

am intrat in acest joc de cuvinte , de scrieri si de versuri frumoase(scrise de oameni frumosi si talentati) pe vremea cand inca era doar  un joc… na, ca si acum e un joc, dar un joc serios, cu greutate… si psi este cea care a mentinut acest joc,  a dat suflet clubului psi asa cum numai ea stie, cu multa pricepere si carisma…

asi fi vrut inca multe sa spun despre clubul psi si despre acele minunate persoane pe care le-am cunoscut prin intermediul lui… si imi pare rau ca trebuie sa ma opresc aici, dar chiar trebuie sa ma opresc… sper sa revin la comentarii cu mai multe „aduceri aminte”

in final vreau doar sa mai zic ca ma bucur mult sa ma aflu printre membrii acestui club si le multumesc tuturor care vin aici mai des ori mai rar..

si lui psi, in special, pentru clubul psi si pentru ca (am mai spus-o si o mai spun) e un suflet bun si frumos… de talentat nici nu mai zic…

duzina de cuvinte

textul participa la jocul de sambata a clubului psi

corabii plutesc pe ceruri adanci

ducand cu ele inimi mute

ce-au ingropat in noaptea dintre stanci

aripa de vis si doruri ranite

inimi se sparg pe frunte de rasarit

si se scurg in trecut

prin gaturi de timp, cu sete

acolo-n poveste fuse si un raspuns–cuvant

ce-l poarta primavara-n aripi de egrete…

duzinza de cuvinte Ecoul armoniei

Textul face parte din seria provocarilor de sambata- duzina de cuvinte,
iar detalii gasiti la psi
 
de cand se stia, se definea  pursisimplu ca om… pursisimplu, independent de apartenenta sa ca gen… nu ca ar fi fost vre-o ciudatenie de om cu coloratura nedefinita, ci din simtul acut al dreptatii… ma rog, fiecare cu dreptatea sa, dar asa simtea…. Or de multe ori, prejudecati imbracate in haine lucioase si grele de  rit adancit in haul imens  al inceputurilor sau ridicat la rang de lege, starneau in inima sa un freamat inexorabil de revolta… Doar ca in lupta cu morile de vant nu a castigat nimeni niciodata…

Fiind de fapt o fiinta deschisa si sociabila, incepuse la un moment dat sa ridice pereti in jurul sau, sa traga perdele peste ferestrele sufletului, care deveni un intemnitat voluntar, or in umbra perdelelor si spatele peretilor  spera sa-si    regaseasca lumina injumatatita…

De undeva de departe razbatea precum un ecou amintirea unei armonii perfecte… acolo soarele era bland, iarna pura… acolo cerul era niciodata innourat, acolo cerul  cadea  sub picioare-plapuma moale, niciodata -greu pe umeri…

unde-au disparut toate astea?..

Candva, in negura vremurilor, intre cer si pamant s-a strecurat minciuna,.. cu haine lucioase de rit si rang greu de lege, impertinenta,  sta si acum in cap de masa  …   lasandu-i cu sufletul tot mai sarac pe cei ce i s-au alaturat.

Un scenariu…  Cu cat mai desuet cu atat  mai actual.  Or asa a fost din totdeauna…

si atunci de unde vine, de unde razbate acest ecou, precum notele unui cantec vechi si drag, auzit intamplator dintr-o fereastra deschisa?..

Se gandi ca nu mai vrea sa stea in spatele peretilor , ca in plina noapte   cu perdelele trase … – sa cada… una cate una …

duzina de cuvinte cuvintele

Textul e un raspuns la jocul-provocare  de sambata – duzina de cuvinte.                                                                                                                 Detalii gasiti la psi.

Si cuvintele…   imi plac cand vin linistit si frumos, tinandu-se cu gandul de mana, cand emotia  usor si gratios le salta-n pas de caprioara  sau  le curge-n  cascade stralucitoare cu chipul in multe culori.  Atunci eu intind bratele-a cuprins, pun palmele caus si incerc sa prind cuvintul cel mai dulce. Unul sau mai multe. Uneori imi  pica in palme cuvinte – roz cu miros de trandafir, cuvinte-rosu cu gust de capsuna sau cirese…  cuvinte albastru-senin sau verde-reavan…  Dar-na! se intampla sa mai prind si cate-un cuvant-carbune cu gust amar de negru… ah, cat de negru, negru de amar…

Si atunci dezamagita, dar indarjita, precum un cautator de aur, astept cuvantul-cal care sa ma treaca peste amar de negru, ca apoi calma sa-mi potrivesc seninul pe frunte cu cateva raze de soare…

furtuna

Textul face parte din ciclul povestiri despre Sava si participa la jocul tema de luni a clubului psi.

-Ana! a cata oara sa-ti spun! Andrei ne-a pus casa la dispozitie. Putem sta oricat vrem. Asta nu inseamna ca nu vom avea casa noastra mai tarziu… dar de ce sa nu vii acum? de ce sa mai astepti?  – Sava era aproape disperat de incapatanarea Anei, care contrar intelegerii lor initiale  gasea noi si noi pretexte pentru a amana venirea sa in America.    

  -Doar ti-am spus. -din telefon vocea sotiei suna calm dar ferm.            

   Mama nu se simte tocmai bine. Face niste investigatii si asi vrea sa vad ce se intampla, sa vad rezultatul…

Sava stranse neputincios telefonul in mana. Acum nu era doar departarea. Acum simtea cum  intervine intre ei – neintelegerea- un  dusman mult mai periculos. Incerca sa se linisteasca si intreba cat putu el de calm desi simtea cum se apropie furtuna.

-Ana, eu inteleg ca iti faci griji pentru mama ta, dar de-o luna imi spui una si aceeas. Ce se intampla? Ma lasi cu gandul ca e ceva ce eu nustiu…

-Adica?! in vocea Anei pentru prima data rasunara note taioase.

-Adica, incep sa cred ca pursisimplu nu mai vrei sa vii  incoace! rabufni  Sava!                                                                                                                        -Spune, asa e? Asa-i?!!

-Tu nu intelegi… incepu Ana.

-Ce sa inteleg? A trecut jumatate de an, Ana! Nu mi-am vazut copilul deatata timp, degraba trebuie sa se nasca si al doilea.. tu eviti sa vii aici, eviti sa-mi vorbesti despre vitorul nostru copil!.. ce trebuie sa cred eu?  ce? ca imi vin diferite ganduri in cap, care mai de care…

-Adica ce vrei sa spui … sari Ana

-Ce vreau sa spun eu spun, dar tu.. tu imi ascunzi ceva!..

Pic… pic…pic… se auzi deodata in telefon . Ana ii inchise.

Sava asculta dezorientat cateva clipe, apoi incepu sa caute agitat numarul Anei dar… se opri . Puse telefonul pe masa si incepu sa masoare cu pasi repezi dar grei camera dintr-un capat in altul.  O furtuna de ganduri si sentimente se dezlantuiau in mintea si inima sa. Simtea o dorinta nebuna sa urce acum in masina si sa goneasca, sa goneasca fara oprire  pana la…aeroport. Ah!.. In fata ochilor ii aparu aeroportul, avioane … zbor, nori,  oceanul… ah, aceasta departare!.. el se aseza deodata in fotoliu, dar doar pentru a se ridica brusc de acolo, pentru a incepe iarasi sa umble prin camera agitat precum un leu pomenit deodata inchis in cusca cu gratii… Apoi pasii lui devenira mai domoli. Se aseza si-si sprijini fruntea in mani lasand coatele pe genunchi. Ceva se intampla… pentru prima data ii veni in cap ca ar putea sa o piarda pe Ana. Ceva greoi se aseza de-a dreptul cu inima…
……………………………………………………………
alte furtuni le gasiti frumos inscrise in tabel la psi

duzina de cuvinte; goluri…

… cand ciata care insoteste drumul vietii devine mai intensa ca oricand, laptoasa parca, de-ti pare ca nu se poate mai mult, incerc sa-mi adun puterile strangand in pumn nor cu nor, tixindu-i ca pe o vata in saci binelegati si aruncati in pivnitele  memoriei, doar oi prinde si eu o farama de senin …

dar atunci cand pare ca mai mult de atat nu se poate, ca tot cea fost rau s-a dus cu apa trecutului si chiar zilele  incep sa curga alene  , alti nori apar din/in senin si iar ciata, si iar druimuri oprite in loc sau care curg la vale intr-un ritm salbatic, scurgand timpul in guri de hau ca prin niste palnii gigante de raman doar niste goluri ce sorb cu lacomie sufletul meu, seninul meu…

…vorbele mele, care- au tot privit de-atatea ori mutind neputincioase , uneori isi odinihnesc tacerea pe-o bucata de hartie…

alti participanti la duzina de cuvinte ii gasiti la psi

duzina de cuvinte – coconul de staniol

Oglinda privea cu ochi pustii spre ea. Pe fata-i inmarmurita se prelinse pe neasteptate o lacrima. Tresari si o prinse in palma, apoi o stranse in pumn vrand parca sa o ascunda de ochi nedoriti. Daca ar putea sa plece undeva sau sa se ascunda de toti si de toate intr-un cocon lipit cu plasturi de azi pe o polita a unui maine  ce va sa vina intr-un sfarsit cu un sezon bland si temperatura care-i va permite sa-si desfaca aripile…

Dar coconul ei este rece, subtire ca o foaie de staniol tradand orice miscare, durere, orice regret…

Privind  peste umarul timpului,vedea acele zile frumoase pline de vise si sperante  si nu putea intelege nicidecum cum ajunse aici…

Acele zile s-au risipit precum un fir de margele rupt intimplator…

Iar viata-i devenise stranie, pustie, ca niste pagini albe, nescrise… un fel de distilare impusa a emotiilor …

 Samburi de adevar si realitate cad dureros pe panza zilelor, amintind de fiecare data ca niste slugi sevile, ca timpul trece  si maine e doar un azi actualizat… iar  coconul ei de staniol demult i-a uscat aripile…

duzina de cuvinte sa fim mai mult decat un gand…

in ale timpului eruptii

in a universului salbaticie

prin coincidente stranii

mai presus de-ale noastre perceptii

primim o forma ce are sa ne fie

viata si destin -praf cazut de pe cununa vesniciei.

destin de firav mugur

sau cantec dulce si senin

de blanda – adiere-a unui vant

sau tropot de calvare si ineptii

cosmar distrugator- valtoare ce pustie ….

suntem doar un manunchi de fatalitati

sau poate Vremea ne permite

sa fim mai mult decat un gand

s-avem speranta crengii de mesteacan

de-a nu ajunge-n gardul de nuele

si daca nu luna macar marte

sa eclipsam din cand in cand

VINE

Intotdeauna o asteptam cu nerabdare, ca un copil bucurandu-ma de venirea ei…

Si acum o mai astept la fel, dar anii au mai luat din acea bucurie copilareasca, lasand in schimb o dara de tristete… oricum ma bucur s-o stiu aproape.

In ultimul timp nu prea am scris… motive sunt mai multe, dar unul din ele este refuzul de a mai scrie despre lucruri triste si neplacute care se tin lant de am senzatia ca nu se mai termina… iar sosirea ei  a fost si va fi pentru mine (sunt sigura, intotdeauna) un motiv de bucurie…

E ca o lumina ce vine sa insenineze fruntile posomorate si-nnourate de griji si ganduri…

Vine ca promisiunea zilelor calde si senine.

Desi e inca frig afara, energia ei pluteste deja prin aer.  O simt cum se cuibareste incetisor in sufletul meu  ca o speranta, ca o nustiuce  care ma scoate din frigul grijilor de mane…

Asa o simt eu ca vine, cand vine… prin tot frigul iernii ca un vis frumos care trebuie sa se imlineasca…

La voi cum vine? O asteptati?..

Ah, nu am zis  cine vine! Dar este clar si asa, nu?  😉

Primavara vineeee!

intr-o luni, acum doi ani…

Hm, nu-mi vine sa cred, dar asa e! Deja doi ani au trecut… copacel-copacel… 😉
Am pasit timid si intr-o doara, intr-o lume noua de care nu prea aveam habar… doar vagi inchipuiri…
Apoi incet, incet m-a prins si m-am prins in tesatura ei, de zici c-am fost dintotdeauna unul dintre mii si mii de fire ce se tes si intretes in nemaipomenita, miraculoasa lume blogosferica…
n-as vrea si nu cred c-ar fi cazul sa fac un bilant, dar cateva lucruri tot am sa spun.
In primul rand si cel mai important ca nu-mi mai pot inchipiui viata mea cea de toate zilele fara aceasta lume…( chiar daca periodic sunt nevoita sa cam lipsesc de aici)
Oricum, aceasta lume a intrat definitiv in viata mea.
Stiu, suna patetic si pompos, si poate siropos chiar, dar asa e 🙂
Am prins radacini aici…
Am cunoscut o multime de lume. Acum sa zic ca toti mi-au placut – nu!
Dar am prins drag de cateva suflete de pe aici care le simt aproape, dupa cum simt, gandesc…
Am cunoscut atata lume buna! Oameni interesanti si talentati! Talente care ma impresioneaza si ma inspira uneori.
De multe ori le admir din umbra. Inca un plus al blogosferei. Daca te porti frumos 😉 poti sta cuminte intr-un ungher, citesti si asculti ce spun altii, admiri fotografii deosevite, scrieri sau versuri ce te umplu de frumos, sau te binedispun cu o gluma… alegi, dupa cum ti-e dispozitia sau… se intampla dispozitia sa te aleaga pe tine 🙂 cand ai o dispozitie proasta, citesti ceva frumos sau nostim si mergi mai departe prin zi senin, chiar daca afara ploua … 😉
Ehe-he, dar ce m-am intins cu povestitul!..
ma gandeam sa scriu doar vre-o doua randuri… asa ca – poftim la tort!

din ce a oferit nea google asta mi-a placut cel mai mult 🙂 dac-ar fi sa-l gasesc in vanzare precis ca m-as infrupta cu aceasta ocazie!
Va doresc tuturor o zi frumaosa si senina!

cuvinte din trecut „fericire cu ochi trandafirii”

25.10.2010

„Fericirea se contureaza in fata mea invaluita in nuante palide de liliac.
Parfumul si culorile ei fine, dar seducatoare, ma ademenesc spre ea parca soptindu-mi:
-Intinde mana, atinge-ma!..Sunt aici…
Fac un pas si intind mainile, gata sa o prind… dar ea dispare… si apare iarasi la cativa pasi, aruncandu-mi priviri si mai ademenitoare:
-Sunt aiiici!..
Simt cum infinitul din ochii ei trandafirii ma inghite. Mai fac cativa pasi si intind mainile… dar dispare din nou ca un miraj nascut de arsite fierbande… si iar apare… la citiva pasi departare. Privirea ei cuceritoare patrunde-n sufletu-mi de-l leaga cu o impletitura de vraja si sperante neclare.
Si eu ma las vrajita de ea – de fericirea cea cu ochi trandafirii ce planeaza in fata-mi aproximandu-si aparitia efemera…”

duzina de cuvinte… imblanzitorul de cai

–Sheava! Sheava!
Trecura cateva minute pana se dumiri ca este strigat. Nu se obisnuise inca cu accentul specific al acestei lumi. Greu, greu venea acomodarea…
– Ce aveti fratilor?! Patru litere, doua consoane si o vocala; chiar asa-i greu de tinut minte… bombanind, Sava se indrepta in graba spre gragdul de unde se auzea nechezand
Fire Arrow, armasarul naravas, ce fusese adus doar cateva zile in urma. Bajbaind cu o mana bucatile de zahar din buzunar cu cealalta trase de usa grajdului. Respirand adanc, ingrijitorul statea intr-un ugher, fara pic de culoare pe fata, iar ochii sai mici se facura cat cepele.

– Gata, focosule, gata… cu zaharul in mana intinsa, Sava se apropie incetisor, precaut, dar absolut linistit, fixandul hipnotic cu ochii … Armasarul facu cateva cercuri in spirala si se opri ascultator in fata lui sa-i manance din mana… Ingrijitorul socat, tinandu-se cu mana de inima se strecura catre iesire.

Mai tarziu avea sa-si exprime nedumerirea de cele intamplate. Din cate reusise el sa inteleaga, tipul lucra de mult timp cu caii… trecuse chiar si cai salbatici de stepa prin manile lui.

Era nemultumit de sine, nu a mai avut probleme din astea si acum inpelitatul de Fire Arrow reuse sa-l puna la colt… se mai vaicara un timp,  apoi il intreba de cat timp lucreaza cu caii…

– Five days, raspunse Sava tragand cu ochul spre portile ce tocmai se deschisera.

What?!!… ingrijitorul privi nauc la el, iar Sava porni  agale spre masina ce tocmai intrase pe teritoriu.  Era Andrei, care trecuse sa-l ia acasa.
– Is a joke, right? mai auzi el din urma sa.

…………………………………………………………………………………………………………..

duzina e dramaluita si pornita de la psi

Postare intarziata; pentru participantii la duzina de cuvinte si nu numai

la provocarea tema de luni, tema  cu acest titlu a fost lansata de  psi  de cateva ori.

dar asa s-a intamplat ca de fiecare data sa intarzii cu postarea.

defapt sunt cateva texte intarziate care au trecut in ciorna, dar  unul din ele chiar mi-ar parea rau sa-l las acolo.

deaceia participantii la duzina de cuvinte si nu numai sunt invitati la o ghicitoare, chiar daca azi nu e luni si ,macar, nici sambata nu e 😉  deci;

cine esti tu?

chiar prima litera e un indiciu -cineva o sa intre la banueli indata, altcineva va intelege pe urma 😉
si nu incep cu pasiunile-i, ar fi prea usor, ati recunoaste persoana din prima. ( sigur o veti recunoaste si asa, dar mai pe parcurs 🙂 )

nu ne- am intalnit  niciodata, nu o cunosc.
defapt gresesc – o cunosc – este o persoana nemaipomenita!
este sensibila, este sincera, este talentata – este minunata.
stie sa fie alaturi cu un cuvant, cu o incurajare cand te afli la greu…

un suflet cald si luminos.

si daca intri in casa sa ( adica pe blogu-i) te cuprinde cu mreje de verde in labirintul gandurilor sale, poate cu o poveste obisnuita la prima vedere; te vrajeste cu povesti despre parfumuri, te induioseaza cu povestiri despre un suflet ce la adoptat…

cum am cunoscut-o? hm, statea pe pervazul unei cafenele si comenta un meci!
nici n-as fi crezut atunci, ca urma sa ma uimeasca cu maestriea-i de a depana sirul cuvintelor in povesti despre lumi nemaiintlnite si poezii ce cuceresc prin puterea metaforelor…
credeam ca doar de fotbal e pasionata 😉
m-a intrigat atunci prin comentariile pline de glume si umor.
ah, da! era sa uit – pentru scrierile sale captivante are si o colectie de stilouri… si-i place iarnaaaaaa! stiu ca si acum  o asteapta cu nerabdare!
ei, v-ati prins? hai, ca nu-i greu! sunt sigura ca stiti 🙂

cuvinte din trecut ” m-am imprumutat cu inca un vis”

in dor de ninsoare, care anul acesta inca n-a fost pe la noi…

17 decembrie 2010

…e o liniste alba, alba si pustie… fulgi mari si pufosi cad ireal de incet… si e frig de ingheata timpul intr-un ram de copac – bibelou frumos ambalat cu amintiri de fosnet verde …

Parca a incremenit totul intr-un alb imaculat ce contrasteaza dureros cu negru-gri sangerat de rana sufletului deznadajduit… iar fulgii continua sa cada la fel de incet, la fel de mari, pufosi si frumosi..

Blandetea lor alba cu miros de rece vine sa calmeze zbuciumul cuvintelor nerostite, clipelor netraite si viselor inghesuite in cea mai indepartata camara a sufletului meu… un balsam purificator, o terapie stranie.

Si in linistea alba apare deodata frumos contur de colind, colorat in culori tari de rosu si brad, clinchet cald de clopotel, miros de tamai si nuante de bucurii de parca cineva a deschis brusc o cutie cu povesti… si sufletul se copilareste alintandu-se/amagindu-se frumos cu ele…

iar fulgii continua sa cada la fel de incet

la fel de mari, frumosi si ireali…

intind bratele sa-i cuprind

imbratisarea lor vine alba ca o binecuvantare…

acceptarea e o treapta care urca sau coboara

m-am mai imprumutat cu inca un vis

si vreau sa cred ca treapta mea urca….

http://www.youtube.com/watch?v=b_Y5RMRpeuc&feature=related

cuvintele din trecut incep la psi si…

daca scriu si daca tac…

uneori, zilele sunt pustii, parca lipsite de viata si tristetea lor cu un lung suspin se aseaza pe suflet inchizandu-l parca intr-o capsula ce pluteste la mii de ani lumina, departe, peste posibilitatile imaginatiei prin cine stie ce nebuloasa…
atunci tac, mi se par absolut inutile vorbe, lucruri, planuri,agitatia din jur…
totul, capatand dintr-o data un ritm incetinit, fara sunet …

si atunci dispar din peisaj, sau umblu ca o naluca doar vizitandu-va din dorul de voi si/sau citindu-va, incercand egoist sa ma leg de gandurile voastre, de cuvintele ce parca uneori le aud si intonatia, si care imprima un pic de suflu, ca o luminita ce-si face drum catre capsula pierduta-n nebuloasa existentei mele…

alteori, viata isi ia ritmul zilelor inapoi, mult prea grabit si o simt pulsand de preaplin, adunand atat de multe in suflet,.. emotii ce se vor simultan exprimate, incat cuvintele-s prea putine sa le dea nume la toate deodata si devin mute, topindu-se neputincios in lumina ochilor…
si atunci tac…dar sunt mai prezenta si nu dispar in gauri negre,
acceptandu-mi incapacitatea, asteptand timpul, cand (indiferent cine paseste-n lacasul sufletului meu, nostalgia, tristetea, supararea, bucuria, sau rarisima fericire) cuvintele curg precum un raulet in dezghetare, intai incetisor, apoi cu tot mai multa forta isi cauta iesirea trecandu-si toate apele pe foaia alba, intr-un suvoi vertiginos de parca pixul ar scie singur si tot asa pana la ultima picatura/cuvant… sau mai nou, inundand tastatura de ma minunez cum degetele mele reusesc asa repede dupa ele, dupa cuvintele ce parca se scriu singure…
ma bucur cand se intampla aceasta,.. cand cuvintele scapa din inghet sau stransoarea sufletului meu, eu ma eliberez…si n-as putea spune de ce anume ma eliberez, dar asa simt…

altfel sta treaba cand scriu pe teme propuse (in cazul cand nu ma aflu in „vid”, capsula ce pluteste cine stie pe unde), atunci cuvintele mele isi aleg altfel drumul – fie ca vin in acelasi suvoi navalnic, fie ca picura zgarcit cate-un gand, dar care insista sa se pronunte…

in rest si in mare parte scrierile mele sunt scurte si simple spre naiv, ca niste emotii puse pe tava…
se mai intampla uneori sa scriu doar pentru tacerea foilor albe, un dialog cu mine insumi, mult prea neinsemnat pentru a-l scoate la lumina… iata si acum stau la indoiala, care buton sa apas: publica sau muta la gunoi…

iertarea

tu, cel increzut, indiferent si ursuz pana la ignoranta, acum stai pierdut cu mirosul fricii in vene…
te temi… te temi de timpul care le rastoarna pe toate, care macina stanci si risipeste  orice ce parea batut in cuie…

stai  pierdut in fata mea implorand intelegere si compasiune…
tu, cel care nu ai avut niciodata intelegere pentru mine, cel care nu ai vrut sa auzi durerea mea, cel care nu ti-a pasat cand si cat am suferit… tu, cel care
nu ti-a pasat daca am sa te iert vre-o data…
stai acum cu capul plecat, cersind  mila mea…
mizand pe faptul ca eu nu pot sa calc peste-un suflet ranit si sa merg mai departe…

de ce? de ce ar trebui sa-mi pese mie acum?

…………………………………………………………………………………………………

textul face parte din ciclul provocarilor tema de luni initiat de psi
au mai raspuns provocarii:
psi,virusverbalis,redsky,sara,almanahe,dictaturajustitiei,tiberiu, cita,verovers, mitzaabiciclista

duzina de cuvinte PARFUMUL AMINTIRILOR

Firicele fragede rasarite intr-un verde crud, cuprinse intr-o usoara neliniste de respiratia calda a pamantului, aduse-ra cu ele prima culoare. Copacii plini de floare ca niste arcade impodobite pentru sarbatoare ningeau petale si polen. Soarele, unul dintre faurari zambea bland imprastiind darnic cate un manunchi de raze.
Totusi unele lucruri mai greu isi schimba forma si esenta. In departare padurea privea gri ca o straina si doar arbustii de la poalele ei, imbatati de suflul primaverii, se dezlantuira intr-un contur alb-roz, incatusand gri-ul in padure.
In livada, insa, triumfa parfumul renasterii cu note dulci de cires, cu acorduri de pamant si de crud.
Aceasta livada cu miresmele ei imi rasare in memorie si le simt aevea unei brize, cand amintiri dezancorate ma duc catre anii adolescentei, atunci cand flacara vietii numai isi lua avant, arzand alb-infiorat.
A fost atat de demult… Ma uit in urma si abia recunosc acea fiinta atat de increzatoare, cu atatea vise, plina de-o bunatate naiva si cu o mare dorinta de viata.
Toate au ramas in urma, departe, in livada cu ciresi…
Vise strivite, dezamagiri si tradari au cazut ca o cenusa peste rani insangerate. Drumul vietii ma merge prin covorul parca tesut, parca negata,
Uneori, amintirile se desprind ca niste frunze, cazand peste rutina gri cu parfumul lor de verde crud, de flori de cires si pamant ud…
……………………………………………………………….

textul face parte din duzina de cuvinte, provocarea de sambata lansata de psi.
duzina de cuvinte o intalniti si la psi, marina, abisuri, vero, grig, redsky, tiberiu, roxana gina, labulivar, scorpio, ganguritu, cristiangheorge, dictaturajustitiei, dagatha, sara, carmen …

duzina de cuvinte PEDEAPSA

continuare, text din ciclul  povestiri despre Sava

Sava facu inconjurul imprejurimilor oprindu-se in poiana cu nisip aramiu, ca de obicei, cand nelinistea intrebarilor fara raspuns dadea peste margini ca un pahar preaplin.

Toate necazurile ce se intamplara cu el in ultimul timp le simtea ca o pedeapsa.

Se simtea vinovat… Pentru ce? De ce?.. N-ar fi putut sa spuna, dar asa simtea.

Ingropase  in sine orice cuvant, orice gand despre ea.  Iar  acum in aceasta casa care-i poarta numele, naluca ei  il urmareste in vis, ii invadeaza gandurile… intorcandu-l catre acea vreme peste care pusese lacatul uitarii.

Se intamplase cu ani in urma… atat de demult incat ii vine greu sa creada ca atat a trecut…

Andrei si Valeria, prieteni buni erau dintotdeauna, fapt ce nu-l interesa si nu-l afecta nici intr-un fel, pana cand aceasta… acest (nu-i gasise un nume) sentiment nu-i batuse la poarta; pana cand aceasta pasare rara( in existenta careea nu crezuse) nu poposi pe umarul sau stang, facandu-l sa tresara cu fiecare zbatere de aripi .

Sava constata cu uimire ca exista! Cu uimire si… durere, fiindca doar acum primise si capacitatea de a vedea acea lumina care rasarea in ochii lor atunci cand se priveau, invaluindui parca intr-un nor asezat undeva mai sus de orizont.  Si acolo in norul cela nu era loc pentru el si nici n-ar fi indraznit vre-o data sa tulbure  cumva aceasta lumina…

Pasarea de pe umarul sau cobora in temnitele sufletului sub cele mai grele lacate, ca nu cumva din intamplare sa-i scape vre-un suspin din trilu-i trist.  S-a inchis in sine si a umblat mai multe zile tulbure de nu-l mai recunostea nimeni. Evita orice intalnire cu Valeria, orice intalnire cu Andrei. Isi cauta linistea departe de ei si fiindca n-o gasea cauta chipul ei peste tot: in colegile de liceu, prietene, in orice fata de pe strada… dar oriunde nu-i cadea privirea nicaieri nu regase sclipirile de soare ai ochilor dragi…

… ii era rau, rau de tot.

Era greu sa tii acea pasare inchisa, suspinul ei jalnic razbatea din adancurile temnitei sale. Ii era frica ca cineva o va auzi. Incepu sa evite pe toata lumea.

Dintr-un baiat vesel si glumet se prefacu intr-un tip ursuz si mohorat. iar in minte-i se invartea incontinuu, ca o placa stricata, aceeasi intrebare fara raspuns: de ce?

………………………………………………………………………………………………………

Cu greu acceptase acea invitatie. Unul din prieteni isi serba ziua in oras.

Cand intra in local avu o senzatie ciudata ca acusi se intampla ceva. si se intampla; fata cu par nucariu ce sedea cu spatele intoarse capul. Sava ramase  intepenit.

– Hai, treci ce te-ai oprit de parca ai prins radacina acolo? il chema prietenul sau razand.

-Vino sa-ti fac cunostinta cu Ana. Este vecina mea, s-au mutat de curand in Bunesti.  Ana, el este Sava.

Abia cand se apropie isi dadu seama ca este vorba, pursisimplu,  de o asemanare izbitoare. De departe,  insa,  era leit Valeria.

Fara sa-i mai dea ragaz sa se dizmeticeasa, prietenul sau ii sopti la ureche ca ar fi bine s-o invite la dans inainte de asi ancora privirea in ochii ei, ca altfel pare caraghios.

Aproape din inertie , o invita la dans, reusind astfel sa schimbe unghiul privirilor celor de fata, dar si unghiul gandurilor sale.

Ea nu este Valeria, este Ana… Ana… cauta infrigurat in ochii ei parca un raspuns, parca o confirmare.

Un zambet copilaresc se cuibari pe fata Anei si… amintirile  cazura in iarba ca o lacrima nestearsa a timpului trecut.

…………………………………………………………………………………………………………
Sava isi trecu grabit mainile peste fata, vrand parca sa alunge toate amintirile, toate gandurile…

Nu. Adnrei nu va sti niciodata, nici Ana… Acea pasare se va pierde pe undeva prin temnitele sufletului cantandu-si cantecul mut…

dar  cu toate staruintele lui, suspinul ei, razbatuse acum, la suprafata in lumina alba a  realitatii…

si el nu este decat un simplu om; nu poate face mai mult decat ii sta in putere…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

duzina de cuvinte incepe la psi
si continua la redsky , cita, vero,  scorpio,  virusverbalis , abisuri ,  dictaturajustitiei ,  cristiangheorghe
, Marina
Valentina

cuvinte din trecut “gingasa si tandra mea fiara”

29 octombrie 2010

 

Cerul se perinda tulbure in clipa ancorata-ntr-un strop de vesnicie, aducand de undeva adierea unor sunete intr-un piano amagitor…
…toata fiinta ei se umple incetisor de acorduri dulci-nelinistite, ce-i patrund treptat pana-n ultima celula, pana-n prima rasuflare… corpul ei prinde viata ritmurilor, unduindu-se usor ca un val, ca o ramura, ca un dor, ca un suflet ce prinde aripi, descoperind inaltimi de fior, ce vede lumea de sus frumoasa….deschizandu-se intr-o explozie de sentimente… si toata lumea-i a ei … danseaza, danseaza, danseaza… e aevea sau e vis… sau e aevea unui vis… lumea care-i surade… bratele sufletului care simt atingerea infinitului… „nu e nimic si totu-si e/ o sete care-l (o) soarbe” … pluteste suflet visator, pluteste… traeste clipa vesniciei, simte-i gustul … fiindca sfarsitul e aproape…
si… cade brusc ca o pasare ranita-n zbor de-un sacrificiu enorm…
…isi rupe sufletul in mici bucatele de tristete si durere, si tese din ele nostalgie – pelerina ce-o va purta deacum incolo…

chemare I

Aparu ca de oobicei, acolo, unde cerul si cu marea deveneau una,.. pecetluind cu  coroana-i sclipitoare a lor imbratisare. Stralucea ca niciodata, iar de pe raze-i se prelingeau picuri de lumina argintiu-aurie, cazand in nisipul racoros, topindu-se in el. Marea era ireal de linistita. Valurile murmurau incetisor o melodie hipnotizanta.

Inca dimineata. Nimeni. Si nimeni nu vroiam sa fie.  Liniste si Singuratate. – Doua surori ce ma tineau de mana si-mi zambeau induiosator…

Paseam impreuna prin apa limpede…

…limpede si calma –  de nu credeai sa se fi zbatut vre-o data-n tarm, potolindu-si furia in al sau nisip.

Limpede si calma, abia unduitoare… ma chema tot mai departe si eu mergeam ratacindu-ma cu buna stiinta in soapta-i ademinitoare.

As fi mers asa mult, mult… daca n-ar fi trebuit sa ma trezesc…

duzina de cuvinte – in spatele unui zambet

ai pregatit bine capcana…  oricum si pe oriunde n-as fi mers – pe apa sau pe uscat – tot cadeam in ea – era prea bine totul calculat.

eu aveam un soare aprins in inima mea  care ma lumina pe dinauntru si din care eram gata sa darui lumii intregi si poate sa-l impart cu tine,  dar tu…

ai stat pitit precum un asasin in tufis pentru a-mi da lovitura de gratie…

soarele meu nu te-a incalzit, fiindca era al meu si trebuia sa-l imparti cu mine, iar tu vroiai totul… deaceea ai pregatit capcana… indelung, meticulos…

intre timp programandu-mi viata ceas cu ceas, pregatindu-te pentru a savura momentul… iti gadila orgoliul ideea ca cea care fusese de neatins sa-ti cada in plasa… sa ai puterea deplina asupra-i de parca ar fi o roaba …

nu, nu te interesa sa-ti dau din soarele meu… hm, care soare – tu insasi vroiai  sa fii un soare pentru mine si pentru toti… dar pentru asta n-ai gasit alta cale decat sa distrugi…

– cerul albastru si seninul din sufletul meu – toate au devenit cenusa …

toate cuvintele sacre invocate au cazut la picioarele tale ca niste pietricele fara valoare… tot astfel s-a sfaramat sufletul meu in mii de cioburi, ranindu-mi greu intreaga fiinta…

am inceput sa merg pe un drum periculos, pe o muchie de prapastie, balansand intre luciditate si bezna …

cine a vazut s-a crucit si a zis ca sunt puternica de rezist…

puternica?!… eu ma simt istovita… mai sper doar ca urmatorul pas sa nu fie si ultimul.

e tot mai greu sa ascunzi toate astea in spatele unui zambet…

duzina de cuvinte Andrei

(continuare) despre mai gasiti aici

…In linistea ce se instala
incetisor lumina rupea din intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de /smirna/, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru cupa si tava de argint nu erau goale… vinul rosu si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…
Andrei, care pana-acum avuse senzatia ca se scufunda de parca-ar fi mers pe-un pamant /nisipos/ se simti de-odata usor ca o/ papadie/.
in fata sa se deschise o priveliste uluitoare… o fereastra in gradina edenului…sub un /cais/ inflorit vantul legana usor un /scranciob/ impodobit cu flori de /iasomie/, din care se desprinse usor ca un fum o figura in alb. Ochii migdalati de culoarea mierei, cu sclipiri de soare in ei, il priveau deschis, emanand o lumina calda

…era ea Valeria.

un zgomot strident venit de nustiu unde risipi toata aceasta feerie

.
Andrei deschise ochii… era cuprins de o liniste launtrica de care nu mai avuse parte dupa moartea Valeriei.
Oricat, nu se staruise un anume /prieten/ sa-l duca de la gandurile triste in care-si duse existenta ani buni, incercand sa-l convinga ca va mai intalni pe cineva, care-l va ajuta sa uite si chiar sugerandui-i ca cine stie ce /misandra/-ar fi putut sa de devina Valeria peste ani(fapt care-l infurie atat de mult incat n-a mai vrut sa stie de acel/prieten/)…oricum, nimeni si nimic nu i-a mai redat linistea de alta data… si iata acum simte asa o impacare cu sine insusi de parca s-ar fi nascut din nou cu lumina in fata…
de undeva de-afara se auzeau in continuu zgomote stranii. El privi pe fereastra in curte… Sava tinea in mana ceva – un sistem, un fel de /tubulatura/… de ceva timp Sava mestesugareste diferite obiecte stranii… ia spus ca incerca sa faca ceva, dar ii va povesti mai pe urma – sa vada intai ce-i ese… Andrei intra in camera care era rezervata celei care nu va intra nici-o data in ea… Atinse portretul de pe noptiera…. privi in oglinda…
.trecutul /amar/ si viitorul-vaga-nchipuire, cazuti in /scranciobul/ clipei , cercau sa scrie prima /litera/ -a unui nou /inceput/…

http://pisica07.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-asemanari/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-jegarel/

http://labulivar.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-15/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/07/15/duzina-de-cuvinte-nunta/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/07/16/mesajul-imprimantei-al-douazecilea-episod-din-elucubratia-cu

http://carmensima.ro/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-dor/

http://motanulalberto.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-invatam-invatam/

 

nemurire

eu ma uit la tine si mirarea e la ea acasa… riduri destul de pronuntate iti brazdeaza fata, dar… esti   atat de frumoasa!   fata ta iradiaza,   energia ta e  contagioasa,  ochii tai stralucesc… ca niste stele, – nu, nu exagerez – intr-adevar – ca niste stele!  care incanta, uimesc, cheama,  bucura, iar cuvintele tale  au gustul sperantei…

hm, speranta,..  iarasi la ea ajungem, defapt ajung, poate-i ceva personal?…  mai ziceti si voi !…  😉

dar asta e –  speranta moare ultima… or si pe portile iadului sta scris cu litere de foc:  „LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI  CH’ENTRATE   ”

deci,..  atata timp cat avem de trecut prin alte porti… speranta mai ramane cu noi !

oare stii tu  cata lumina si incredere sadesti in sufletele ravasite?..

asa cum esti, cu tot ce esti, sufland cenusa de pe ranile arse, invii speranta – acest pod fragil spre nemurire…

provocati de aceeasi tema: psi

vero, papa, scorpio, redsky, cita,