priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for the ‘proza’ Category

clipa, numele tau e…

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

aceasta clipa neagra, dureroasa, incapsulata in timp, revine mereu ca un bumerang tot mai acut, tot mai taioasa… si nu foloseste la nimic sa fi trecut prin ea odata…

aceiasi neputinta care echivaleaza cu alternativa disparitiei fizice, aceiasi deznadejde ma cuprinde, aceiasi dorinta sa inchid timpul ca pe-o usa in fata ei… demult imi doresc asta… dar de manile mele se-ncolatacesc imprejurarile, rupandu-mi decizia din gand si infigand durerea in suflet…

clipa, numele tau e disperare

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

incerc sa gasesc un drum, altul decat pe care merg… dar chiar sunt drumuri care nu duc nicaeri, dar de pe care nu-i intoarcere.

nu, nu cred ca tot ce se face se face spre bine, nu cred ca-am invatat ceva din drumul parcurs de vreme ce nu pot schimba nimic…

nu cred ca pot vedea lumina, atunci cand clipa asta neagra mi-a intemnitat speranta si dorinta de a fi…

am toate cuvintele la indemana, sa-mi dau cu parerea ce-ar trebui sa faca cineva nimerit in aceiasi situatie.. stiu tot ce trebuie de facut… daca pe tabla de sah ar fi alte figuri, stiu care-ar fi miscarea perfecta… dar eu nu pot gasi drumul pe care mergand nu voi lasa in urma durere sau nu voi cadea eu…

ma uit si nu vad …

duzina de cuvinte: cheita

textul participa la duzina de cuvinte, jocul de sambata cu cele 12 cuvinte impuse (echilibru, buzunar, vremelnic, nestemate, desprinse, anotimp, cheita, dimineata, exigenta, blazare, balans, soare)Detalii gasiti la psi

******************************************************

Orgoliul unui barbat cu tot ce se vrea inclus in aceasta notiune/definire(ma rog, in dependenta de nivelul inteligentei si bogatia interioara, or ajung sa inteleg ca astea doua nu-s una si aceeas) nu-i permite sa infaptuiasca unele lucruri, sa faca careva pasi sau sa-si permita sa simta mai mult decat e permis ca regula.(hm, le-am cam incurcat, dar tot pe-acolo e)

E un fel de balans menit sa-i mentina un fel de echilibru( iluzoric dealtfel). Oricum, devine un soi de blazare, fata de acele nestemate desprinse din adancul sufletului in momentele de mare fericire sau suferinta mare, astfel sortindule menirea unor false sticlute uitate intr-un buzunar departat al constiintei si simturilor.
Astfel, crezand ca intra intr-un anotimp al puterii si increderii in sine. Si poate ca asa si este. Uneori. Doar ca toata exigenta sa nu poate anula caracterul vremelnic al anotimpurilor.

*****************************************

– La multi ani, taticule!
– Sa fii sanatos, sa traiesti multi ani, sa… sa… de emotie Nuta uitase tot ce pregatise sa-i spuna taticului ei drag de ziua lui.Se opri descumpanita, cu telefonul in mana, nestiind ce sa mai zica.
– Printesa mea, ingerasul meu frumos!… Un soare bland si luminos rasarea in inima lui Sava la auzul acestei voci. Era fetita sa, printesa sa. Vocea ei dulce continua sa se reverse ca un balzam pe inima sa lecuind si rascolind in acelas timp.
– Taticule eu te iubesc mult… noi te iubim, se corecta copila, tragand cu ochul catre mama sa.  Ana facu un semn incert din cap incercand o inchipuire de zambet.
– Da, noi te iubim si… si…
–Taticule, cand vii acasa?-fraza ii zbura de pe buze automat, involuntar practic, ca un fruct ce de mult s-a copt si nu mai are  alta cale, decat sa cada…
– –- … Sava deschise gura, dar deodata toate cuvintele i se orira nod in gat.., iar in sufletul sau se addunasera  toti norii… el mai facu o incercare sa zica ceva, dar scoase doar un sunet surd si neclar.
– Taticule… de ce taci… taticule!.. Nuta cu mintea sa de copil intelese ca ceva nu e bine, ca ceva s-a intamplat… dar ce?… de ce tace? de ce nu spune nimic?
Lacrimile-i se paingenisera-n ochi, gata sa rupa zaplazurile si el simtea ca nu mai are nici o putere sa le tina acolo inchise. Inabusind cu greu un suspin gemut, dar invins de lacrimile ce-i ardeau fata el mai facu un efort:
– Printesa mea, eu… eu o  sa te sun mai tarziu… Sava inchise telefonul si  absolut daramat se prabusi in fotoliu. Apoi se ridica si iesi glont din casa, trecand rapid prin curtea larga spre padure. Acum  doar padurea va sti ca astazi Sava a plans. Ea nu  spune la nimeni .
Nuta, fara sa-si dea seama, gasise in aceasta dimineata cheita de la armura sufletului sau.

clubul psi

eu „tac” de mai mult timp… si motive ar fi mai multe; mai importante si mai putin importante, dar nu despre asta este vorba acum… acum,.. acum chiar nu puteam sa tac… si am rupt  cate putin din timp si din tacerea mea pentru a spune macar  cateva cuvinte… si chiar daca-o sa sune banal si prea sarac pentru tot ce ma leaga, ce inseamna si ce simt eu eu pentru el, totuna o sa spun: clubul psi a devenit ceva foarte important pentru mine… chiar daca nu scriu regulat si in ultimul timp spre deloc, oricum…

am intrat in acest joc de cuvinte , de scrieri si de versuri frumoase(scrise de oameni frumosi si talentati) pe vremea cand inca era doar  un joc… na, ca si acum e un joc, dar un joc serios, cu greutate… si psi este cea care a mentinut acest joc,  a dat suflet clubului psi asa cum numai ea stie, cu multa pricepere si carisma…

asi fi vrut inca multe sa spun despre clubul psi si despre acele minunate persoane pe care le-am cunoscut prin intermediul lui… si imi pare rau ca trebuie sa ma opresc aici, dar chiar trebuie sa ma opresc… sper sa revin la comentarii cu mai multe „aduceri aminte”

in final vreau doar sa mai zic ca ma bucur mult sa ma aflu printre membrii acestui club si le multumesc tuturor care vin aici mai des ori mai rar..

si lui psi, in special, pentru clubul psi si pentru ca (am mai spus-o si o mai spun) e un suflet bun si frumos… de talentat nici nu mai zic…

duzina de cuvinte

textul participa la jocul de sambata a clubului psi

corabii plutesc pe ceruri adanci

ducand cu ele inimi mute

ce-au ingropat in noaptea dintre stanci

aripa de vis si doruri ranite

inimi se sparg pe frunte de rasarit

si se scurg in trecut

prin gaturi de timp, cu sete

acolo-n poveste fuse si un raspunscuvant

ce-l poarta primavara-n aripi de egrete…

duzinza de cuvinte Ecoul armoniei


Textul face parte din seria provocarilor de sambata- duzina de cuvinte,
iar detalii gasiti la psi
 
de cand se stia, se definea  pursisimplu ca om… pursisimplu, independent de apartenenta sa ca gen… nu ca ar fi fost vre-o ciudatenie de om cu coloratura nedefinita, ci din simtul acut al dreptatii… ma rog, fiecare cu dreptatea sa, dar asa simtea…. Or de multe ori, prejudecati imbracate in haine lucioase si grele de  rit adancit in haul imens  al inceputurilor sau ridicat la rang de lege, starneau in inima sa un freamat inexorabil de revolta… Doar ca in lupta cu morile de vant nu a castigat nimeni niciodata…

Fiind de fapt o fiinta deschisa si sociabila, incepuse la un moment dat sa ridice pereti in jurul sau, sa traga perdele peste ferestrele sufletului, care deveni un intemnitat voluntar, or in umbra perdelelor si spatele peretilor  spera sa-si    regaseasca lumina injumatatita…

De undeva de departe razbatea precum un ecou amintirea unei armonii perfecte… acolo soarele era bland, iarna pura… acolo cerul era niciodata innourat, acolo cerul  cadea  sub picioare-plapuma moale, niciodata -greu pe umeri…

unde-au disparut toate astea?..

Candva, in negura vremurilor, intre cer si pamant s-a strecurat minciuna,.. cu haine lucioase de rit si rang greu de lege, impertinenta,  sta si acum in cap de masa  …   lasandu-i cu sufletul tot mai sarac pe cei ce i s-au alaturat.

Un scenariu…  Cu cat mai desuet cu atat  mai actual.  Or asa a fost din totdeauna…

si atunci de unde vine, de unde razbate acest ecou, precum notele unui cantec vechi si drag, auzit intamplator dintr-o fereastra deschisa?..

Se gandi ca nu mai vrea sa stea in spatele peretilor , ca in plina noapte   cu perdelele trase … – sa cada… una cate una …

duzina de cuvinte cuvintele

Textul e un raspuns la jocul-provocare  de sambata – duzina de cuvinte.                                                                                                                 Detalii gasiti la psi.

Si cuvintele…   imi plac cand vin linistit si frumos, tinandu-se cu gandul de mana, cand emotia  usor si gratios le salta-n pas de caprioara  sau  le curge-n  cascade stralucitoare cu chipul in multe culori.  Atunci eu intind bratele-a cuprins, pun palmele caus si incerc sa prind cuvintul cel mai dulce. Unul sau mai multe. Uneori imi  pica in palme cuvinte – roz cu miros de trandafir, cuvinte-rosu cu gust de capsuna sau cirese…  cuvinte albastru-senin sau verde-reavan…  Dar-na! se intampla sa mai prind si cate-un cuvant-carbune cu gust amar de negru… ah, cat de negru, negru de amar…

Si atunci dezamagita, dar indarjita, precum un cautator de aur, astept cuvantul-cal care sa ma treaca peste amar de negru, ca apoi calma sa-mi potrivesc seninul pe frunte cu cateva raze de soare…

furtuna

Textul face parte din ciclul povestiri despre Sava si participa la jocul tema de luni a clubului psi.

-Ana! a cata oara sa-ti spun! Andrei ne-a pus casa la dispozitie. Putem sta oricat vrem. Asta nu inseamna ca nu vom avea casa noastra mai tarziu… dar de ce sa nu vii acum? de ce sa mai astepti?  – Sava era aproape disperat de incapatanarea Anei, care contrar intelegerii lor initiale  gasea noi si noi pretexte pentru a amana venirea sa in America.    

  -Doar ti-am spus. -din telefon vocea sotiei suna calm dar ferm.            

   Mama nu se simte tocmai bine. Face niste investigatii si asi vrea sa vad ce se intampla, sa vad rezultatul…

Sava stranse neputincios telefonul in mana. Acum nu era doar departarea. Acum simtea cum  intervine intre ei – neintelegerea- un  dusman mult mai periculos. Incerca sa se linisteasca si intreba cat putu el de calm desi simtea cum se apropie furtuna.

-Ana, eu inteleg ca iti faci griji pentru mama ta, dar de-o luna imi spui una si aceeas. Ce se intampla? Ma lasi cu gandul ca e ceva ce eu nustiu…

-Adica?! in vocea Anei pentru prima data rasunara note taioase.

-Adica, incep sa cred ca pursisimplu nu mai vrei sa vii  incoace! rabufni  Sava!                                                                                                                        -Spune, asa e? Asa-i?!!

-Tu nu intelegi… incepu Ana.

-Ce sa inteleg? A trecut jumatate de an, Ana! Nu mi-am vazut copilul deatata timp, degraba trebuie sa se nasca si al doilea.. tu eviti sa vii aici, eviti sa-mi vorbesti despre vitorul nostru copil!.. ce trebuie sa cred eu?  ce? ca imi vin diferite ganduri in cap, care mai de care…

-Adica ce vrei sa spui … sari Ana

-Ce vreau sa spun eu spun, dar tu.. tu imi ascunzi ceva!..

Pic… pic…pic… se auzi deodata in telefon . Ana ii inchise.

Sava asculta dezorientat cateva clipe, apoi incepu sa caute agitat numarul Anei dar… se opri . Puse telefonul pe masa si incepu sa masoare cu pasi repezi dar grei camera dintr-un capat in altul.  O furtuna de ganduri si sentimente se dezlantuiau in mintea si inima sa. Simtea o dorinta nebuna sa urce acum in masina si sa goneasca, sa goneasca fara oprire  pana la…aeroport. Ah!.. In fata ochilor ii aparu aeroportul, avioane … zbor, nori,  oceanul… ah, aceasta departare!.. el se aseza deodata in fotoliu, dar doar pentru a se ridica brusc de acolo, pentru a incepe iarasi sa umble prin camera agitat precum un leu pomenit deodata inchis in cusca cu gratii… Apoi pasii lui devenira mai domoli. Se aseza si-si sprijini fruntea in mani lasand coatele pe genunchi. Ceva se intampla… pentru prima data ii veni in cap ca ar putea sa o piarda pe Ana. Ceva greoi se aseza de-a dreptul cu inima…
……………………………………………………………
alte furtuni le gasiti frumos inscrise in tabel la psi