OARE MOLDOVENII VOR INTELEGE VRE-O DATA?…

Poate candva, omenirea va progresa sau cine stie – regresa in plan de constientizare etnica si poate va fi bine sau rau sa fim pursisimplu oameni ai planetei Pamant, fara radacini, fara identitate. Nu stiu sa dau acum o apreciere, daca se va intampla candva acest lucru; ca va fi bine, ca va fi rau… dar stiu sigur, ca acum, la moment, in epoca in care traim, a-ti nega sau ignora identitatea, inseamna degradare cel putin….

In acest context pozitia celor trei lideri ai AIE, care contesta decretul despre ocupatia sovietica si comemorarea victimelor regimului comunist semnat de presedintele interimar M.Ghimpu, ma nedumereste si ma pune in garda. Or, despre faptul ca a fost o ocupatie (altfel ce ar cauta trupele amatei 14 pana in ziua de azi pe teritoriul Republicii Moldova???) se mentioneaza si in Declaratia de independenta a Republicii Moldova, care comunistii atat sau staruit sa o faca disparuta… cu atat mai mult ma mira cu cat majoritatea republicilor, foste sovietice, demult au dat o apreciere acestei situatii, punand punctul pe i si doar Moldova, pana acum inca n-a spus lucrurilor pe nume , asa, la nivel oficial. Ca sa nu mai zic de acea mare parte dintre concetatenii nostri si urmasii lor care au fost dusi in Siberia… ei cat trebue sa mai astepte? cand o sa fie recunoscute nedreptatile si faradelegile ce li s-au facut?

Mai ales, ar fi fost de neinteles pozitia Moldovei pe plan international, dupa ce A. Merkel i-a cerut lui Medvedev, atat de hotarat, sa-si retraga trupele de pe teritoriul transNistriei, ar fi fost de neinteles daca oficialitatile din Moldova ar fi ramas inerte si absente … si asa vine cu o mare intarziere acest decret… as fi vrut sa-l fi apucat si bunelul meu ridicat in Siberia de „eliberatorii sovietici”, si mosul meu „pierdut” in regiunea Arhanghelsc…

Mai mult, pozitia celor trei lideri, pare chiar dubioasa, in special a lui Filat si Urechean, fiindca Lupu se stia ca-i „lunecos”, dar ei?…

Oare moldovenii or sa inteleaga vre-o data, ca demnitatea este calitatea necesara unui popor pentru a ramane vertical?…
Oare vor inceta vre-o data tradarile din partea celor ce-i alegem si-n care ne punem speranta?..

nostalgic-trist-inourat

ploua cu nostalgie
ploua cu tristete
ploua greu
ploua cu zile care trec prea repede
ploua cu zile
care-as vrea sa le trimit pe alta planeta
ploua pentru tine –
fara tine
ploua cu mine…
Nu ma-ntrebati ce-i asta
ca nu stiu…
…mi-am cam sifonat imaginea de cersenin in ultimul timp… dar asta e, oricum, se presupune ca sunt un alt cer senin 😉 si nustiu care-i cauza, poate timpul de afara – ploios si rece in plina vara, dar am remarcat ca „ploua” pe mai multe bloguri…deci ; asta e … sper ca aceasta stare nostalgic-trista-nourata sa treaca cat mai repede sa pot privi… senin la lume 😉

poveste trista

Merg prin parc….o alee laturalnica unde copacii sunt asa de desi incat se imbratiseaza strans deasupra capului…
Careva din ei infloreste, raspandind in aer un parfum naucitor si dulce, care patrunde pana in esenta eu-lui meu, rascolind de acolo niste simturi nebanuite sau poate demult uitate… si simt cum se deschid bratele sufletului – senin si naiv, cu dorinta de a cuprinde toata lumea, in special pe cei, care au nevoie de o inbratisare atat de mult, cum un pribeag de un suport in nemarginirile infinitului…

Nustiu ce copac infloreste raspandind aceasta influenta senzuala, dar stiu ca nu exista parfumeri care vor putea sintetiza acest parfum vre-o data… Acest parfum ma copleseste, schimband incet dar sigur gandurile mele, tragand usurel din firul amintirilor, imbinand virtuos si careva inchipuiri si tesand o poveste trista… de ce trista? – nustiu, poate candva va fi altfel…
Povestea este spusa la genul feminin, dar usor poate trece in alta ipostaza, depinde de sufletul rebel, dezamagit sau intristat cu care se va asocia…

„Ma iubesti?” El cauta infrigurat in ochii ei proptiti in gol un raspuns sigur si afirmativ.
Apatia era insotitoarea ei fidela din ultimile saptamani. Pe toate le facea din inertie, automat, ca o masina programata. Totul parea fara sens… nimic n-o mai bucura, n-o mai interesa.
„Ma iubesti?” starui el, luandu-i mainile intr-ale lui si atragandu-o catre sine. Scoasa din amorteala incerca sa recupereze ecoul din urechi… Era tarziu si la statia de troleibus asteptau doar cativa oameni, intarziati ca si ei.
” Da” raspunse intr-un sfarsit, indepartandu-se putin.

Raspunsul a rasunat straniu si strain de gandurile si vocea ei. Atat de strain incat deveni dureros. O umbra usoara de repulsie se perinda pe fata ei.

Ce prostie! Ce ipocrizie! De parca el nu ar sti raspunsul. De ce intreaba, de ce ii impune aciasta minciuna si ii mai si cere sa o confirme ne-incetat?!

Privi in capatul drumului de unde trebuia sa apara troleibusul, apoi privirea ii luneca peste multimea de lumini ce conturau inaltimea caselor si tot mai sus spre cerul instelat… Cineva acuma pune aceiasi intrebare si poate primeste un raspunms sincer.

Cat ar vrea sa zica – NU! Sa urce in primul troleibus care vine si sa plece pentru totdeauna, fara a privi in urma si sa nu-l mai vada nici odata, dar… e mult prea tarziu, capcana s-a inchis si drum inapoi nu mai este. In orice caz, nu acum. Poate, candva, viata-i va oferi sansa de a incepe totul de la capat… cel putin, asa ar vrea sa creada…

TRIBUT

nu crede ce-auzi, nu crede ce vezi
incearca, doar sa intuesti…

in ceata incertitudinii
te pierzi usor
cand ingheata mugurii
unui vis, unui zbor…

evit cu disperare
sa ma pierd intr-un somn
ce trezire nu are
desi nu mai visez, nu mai dorm.

striga-asurzitor de tare
tacerea-ntr-un suflet ranit
oblojit cu amintiri amare
si pumnalul deznadejdei in inima-nfipt.

suflet infrigurat si descult
merge prin cioburi de ura-ascutite
cu bunatate ranile si-a uns
crede naivul c-o sa ajute…

si merge-nainte si-si frange
orice dorinta, orice speranta
pana la rana, pana la sange
si din greseli niciodata nu-nvata…

tribut platesc
etichetei si mita
de rad, de glumesc
de par fericita.

nu crede ce-auzi, nu crede ce vezi
incearca, doar sa intuesti…

ploi

Cu vre-o doua saptamani in urma eram plictisita de atatea ploi si asteptam sa-si intre vara in drepturi, poate se mai usuca pe afara 😉 Dar iata ca a venit vara si cu ea canicula insuportabila si uscata…acum mi-aduc aminte cu nostalgie de timpul placut, chiar daca putin umed de atunci…
In acest contexst mi-am amintit de o piesa care imi place mult. In interpretarea lui Biser Kirov ea rasuna romantic si nostalgic…

Aceiasi piesa cu alt text si intr-o interpretare profund dramatica…

…Si ca rezultat al nostalgiei mele dupa ploile racoritoare, in timp ce scriam acest post, isi facu drum spre fereastra mea o ploae de toata frumusetea…
p.s. Voua care varianta a acestei piese va place mai mult?

petale roz de trandafir

cad moi la picioare
cu fragezimea lor racoritoare,
covor parfumat-
fin- halucinant…
cad in dulce delir
petale roz de trandafir…

OPRESTE-TE CLIPA!!!

Opreste-te clipa ! spun fotografii, imortalizand momente unice, menite a ramane proectia clipei trecute peste ani si ani, o dovada incontestabila ca a existat… Opreste-te clipa! as vrea sa spun si eu. Dar mai intai as vrea sa traesc aciasta clipa care m-ar face sa exclam OPRESTE-TE!!! Se spune ca momentele fericite ale vietii le constientizam abia dupa ce se consuma. Abia dupa ce au trecut realizam ca am fost fericiti; drept confirmare am si eu momente din viata, pe care mi le amintesc cu drag, de care-mi este dor si pe care le socot cele mai fericite, desi la moment n-as putea spune ca ma simteam chiar fericita. Era doar o perioada de armonie intre eu-l meu, mediu si activitatea pe care-o aveam. Acuma uitandu-ma in urma imi dau seama ca nu am profitat destul de aciasta perioada, nu am facut multe din lucrurile pe care puteam sa le fac cu succes doar atunci. De ce?!!… Si oare se poate de prins momentul de maxima armonie si implinire sufleteasca, sa-l constientizam pentru a-l savura cat mai mult posibil, cat mai intens, sa folosim la maxim orice sutime de secunda in care ne-a binecuvantat cerurile?!…

LUMANAREA RECUNOSTINTEI SI ALTE CURIOZITATI…

continuare…

Dupa Cetatea Soroca am mers spre alt loc cunoscut si interesant din Soroca – Lumanarea Recunostintei.

O constructie cam de 30 m. inaltime – construita pe un pisc-stanca si care graviteaza maestuos deasupra haului ce se deschide la poalele sale.

Acest hau este strabatut de 600 de trepte care duc pana la apele Nistrului. Nu m-am aventurat sa le numar – nu eram sigura ca mai am putere sa ma intorc inapoi 🙂

inauntru…


Nistru despartind doua popoare…

Alte curiozitati ale or. Soroca sunt tiganii si casele lor (fotografii facute in viteza masinii)

mai ceva ca primaria 🙂

monumente de arta, nu alta 😉

CETATEA SOROCA SAU UN GAND IMPLINIT

Multe dintre dorintele, planurile noastre asa si raman doar planuri – ganduri ingropate in rutina, mai ales daca acestea nu presupun ceva foarte argumentat sau ceva material si folositor.
Demult im doream sa vizitez Cetatea Soroca si cine stie cand avea sa se intample acest lucru, dar gratie invitatiei unor noi prieteni locuitori ai or. Soroca, aciasta dorinta a avut sansa de a se materializa in acest sfarsit de saptamana.
Sfarsitul saptamanii trecute a fost pentru mine unul foarte placut. Pana si timpul a fost cooperant, adica ploile care m-au plictisit toata saptamana si-au luat liber pe doua zile. Soroca este un oras vechi, dar nu prea mare si din pacate poarta urmele delasarii caracteristice timpului pe care il traverseaza acum orice asezare mai provinciala. Acest fapt, insa, nu a diminuat cu nimic impresia ce avea sa-mi lase Cetatea, cu exceptia intrarii (nustiu de ce ma asteptam ca portile Cetatii sa fie mai fastuoase)

Odata intrata in Cetate m-au cuprins pe rand mai multe stari si emotii. Prima – ca e destul de mica- asta pana am inceput sa urc scarile si sa colind prin chilii, turnuri si alte constructii carora n-am putut sa le dau un nume.

Urcand la nivelul II am putut sa-mi fac o inchipuire mai clara despre tot

La nivelul III si pe creasta cetatii la care duc niste scari in unghi aproape drept se vede totul si mai bine, asta daca n-ai rau de inaltime.


colindand prin cetate te duci incetisor cu gandul la vremurile trecute.

Prin taetura zidurilor seculare lumea de afara se vede linistita si putin ireala.

si Nistrul curge la fel de linistit si nepasator…







Urme ale „civilizatiei”

Cetatea Soroca privita din afara







p.s. Nu am pretentii de mare fotograf; sunt doar niste imagini prinse in telefonul mobil 😉
va urma…

fara cuvinte