duzinza de cuvinte Ecoul armoniei

Textul face parte din seria provocarilor de sambata- duzina de cuvinte,
iar detalii gasiti la psi
 
de cand se stia, se definea  pursisimplu ca om… pursisimplu, independent de apartenenta sa ca gen… nu ca ar fi fost vre-o ciudatenie de om cu coloratura nedefinita, ci din simtul acut al dreptatii… ma rog, fiecare cu dreptatea sa, dar asa simtea…. Or de multe ori, prejudecati imbracate in haine lucioase si grele de  rit adancit in haul imens  al inceputurilor sau ridicat la rang de lege, starneau in inima sa un freamat inexorabil de revolta… Doar ca in lupta cu morile de vant nu a castigat nimeni niciodata…

Fiind de fapt o fiinta deschisa si sociabila, incepuse la un moment dat sa ridice pereti in jurul sau, sa traga perdele peste ferestrele sufletului, care deveni un intemnitat voluntar, or in umbra perdelelor si spatele peretilor  spera sa-si    regaseasca lumina injumatatita…

De undeva de departe razbatea precum un ecou amintirea unei armonii perfecte… acolo soarele era bland, iarna pura… acolo cerul era niciodata innourat, acolo cerul  cadea  sub picioare-plapuma moale, niciodata -greu pe umeri…

unde-au disparut toate astea?..

Candva, in negura vremurilor, intre cer si pamant s-a strecurat minciuna,.. cu haine lucioase de rit si rang greu de lege, impertinenta,  sta si acum in cap de masa  …   lasandu-i cu sufletul tot mai sarac pe cei ce i s-au alaturat.

Un scenariu…  Cu cat mai desuet cu atat  mai actual.  Or asa a fost din totdeauna…

si atunci de unde vine, de unde razbate acest ecou, precum notele unui cantec vechi si drag, auzit intamplator dintr-o fereastra deschisa?..

Se gandi ca nu mai vrea sa stea in spatele peretilor , ca in plina noapte   cu perdelele trase … – sa cada… una cate una …

cuvinte din trecut „ma uit inainte?…”

aprilie, 2010

Anii fug,
se duc de la mine
de parca i-am suparat cu ceva.
Ma uit inainte,
ma uit inapoi…
si iar inainte.
Oricum, inapoi nu ma pot intoarce –
dar cat as vrea!..
sa pot schimba ceva, acolo, in trecut.
Si stau acum la jumatate de drum
cu un vis implinit pe jumatate,
cu un dor interzis
si intors inapoi,
cu regrete invelite-n foi subtiri
de amintiri…
Cu o responsabilitate ce-si pierde urma in univers
si simt, ca ma apasa greu pe umeri.
Nu ma plang, dar…
sau poate plang,
dar nu ma mai aud
nici eu…

Ma uit inainte,
ma uit inapoi…
Incerc sa alung
din inima acest gol,
din minte-
aceasta disperare…

Am avut un zbor
si-o pereche de aripi
sa pot cuprinde inaltimi.
Candva… demult –
miraj topit
in incretituri de timp
cu urme dur inchistate-n prezent.

Culeg de pe jos
aripile-mi arse pina-n rarunchi,
le scutur de scrum…
ma uit inainte,
ma uit inapoi –
oricat asi vrea – inapoi – nu se mai poate.
Sa merg inainte? –
tarand prin colb
aripile-mi arse?!!
Si sperand, ca Fenix
ingropata-n sufletul meu
mai invie-o scintee,
mai naste-o speranta?
ma uit inainte,
ma uit inapoi…
fara aripi e greu sa zbori…

duzina de cuvinte – coconul de staniol

Oglinda privea cu ochi pustii spre ea. Pe fata-i inmarmurita se prelinse pe neasteptate o lacrima. Tresari si o prinse in palma, apoi o stranse in pumn vrand parca sa o ascunda de ochi nedoriti. Daca ar putea sa plece undeva sau sa se ascunda de toti si de toate intr-un cocon lipit cu plasturi de azi pe o polita a unui maine  ce va sa vina intr-un sfarsit cu un sezon bland si temperatura care-i va permite sa-si desfaca aripile…

Dar coconul ei este rece, subtire ca o foaie de staniol tradand orice miscare, durere, orice regret…

Privind  peste umarul timpului,vedea acele zile frumoase pline de vise si sperante  si nu putea intelege nicidecum cum ajunse aici…

Acele zile s-au risipit precum un fir de margele rupt intimplator…

Iar viata-i devenise stranie, pustie, ca niste pagini albe, nescrise… un fel de distilare impusa a emotiilor …

 Samburi de adevar si realitate cad dureros pe panza zilelor, amintind de fiecare data ca niste slugi sevile, ca timpul trece  si maine e doar un azi actualizat… iar  coconul ei de staniol demult i-a uscat aripile…

cuvinte din trecut „fericire cu ochi trandafirii”

25.10.2010

„Fericirea se contureaza in fata mea invaluita in nuante palide de liliac.
Parfumul si culorile ei fine, dar seducatoare, ma ademenesc spre ea parca soptindu-mi:
-Intinde mana, atinge-ma!..Sunt aici…
Fac un pas si intind mainile, gata sa o prind… dar ea dispare… si apare iarasi la cativa pasi, aruncandu-mi priviri si mai ademenitoare:
-Sunt aiiici!..
Simt cum infinitul din ochii ei trandafirii ma inghite. Mai fac cativa pasi si intind mainile… dar dispare din nou ca un miraj nascut de arsite fierbande… si iar apare… la citiva pasi departare. Privirea ei cuceritoare patrunde-n sufletu-mi de-l leaga cu o impletitura de vraja si sperante neclare.
Si eu ma las vrajita de ea – de fericirea cea cu ochi trandafirii ce planeaza in fata-mi aproximandu-si aparitia efemera…”

cuvinte din trecut „aprind in jurul meu lumini”

ianuarie 2011

aprind in jurul meu lumini

sa uit ca bezna ma-nconjoara

sapand prin ea cu disperare

tunel spre cer, un drum spre soare

farame din mine le pun drept siguranta-

piloni ce au sa sprijine

increderea in mine…

ma tem sa nu se surpe

si cea din urma sansa

aprind in jurul meu lumini

sa uit ca-astept de prea mult timp

privirea-albastra-a cerului senin

sa uit ca am uitat

sa traiesc in azi, sa visez la maine

si viitorul l-am ingropat

cu tot cu trecut in mine…

s-au intunecat pe fruntea mea prea multe ganduri

s-au ridicat in jurul meu atatea ziduri

…

mi-e dor de-un zvacnet de aripi

spre orizontul ce naste-n infinit

lumina zarilor albastre…

se merge greu pe drumul lung, cotit

insa-al meu suflet obosit

tot mai crede, mai incearca…

de n-o fi prea tarziu

aprind in jurul meu lumini…
…………………………………………………….

au mai rascolit trecutul psi,tiberiu, vero,..

cuvinte din trecut ” m-am imprumutat cu inca un vis”

in dor de ninsoare, care anul acesta inca n-a fost pe la noi…

17 decembrie 2010

…e o liniste alba, alba si pustie… fulgi mari si pufosi cad ireal de incet… si e frig de ingheata timpul intr-un ram de copac – bibelou frumos ambalat cu amintiri de fosnet verde …

Parca a incremenit totul intr-un alb imaculat ce contrasteaza dureros cu negru-gri sangerat de rana sufletului deznadajduit… iar fulgii continua sa cada la fel de incet, la fel de mari, pufosi si frumosi..

Blandetea lor alba cu miros de rece vine sa calmeze zbuciumul cuvintelor nerostite, clipelor netraite si viselor inghesuite in cea mai indepartata camara a sufletului meu… un balsam purificator, o terapie stranie.

Si in linistea alba apare deodata frumos contur de colind, colorat in culori tari de rosu si brad, clinchet cald de clopotel, miros de tamai si nuante de bucurii de parca cineva a deschis brusc o cutie cu povesti… si sufletul se copilareste alintandu-se/amagindu-se frumos cu ele…

iar fulgii continua sa cada la fel de incet

la fel de mari, frumosi si ireali…

intind bratele sa-i cuprind

imbratisarea lor vine alba ca o binecuvantare…

acceptarea e o treapta care urca sau coboara

m-am mai imprumutat cu inca un vis

si vreau sa cred ca treapta mea urca….

http://www.youtube.com/watch?v=b_Y5RMRpeuc&feature=related

cuvintele din trecut incep la psi si…

daca scriu si daca tac…

uneori, zilele sunt pustii, parca lipsite de viata si tristetea lor cu un lung suspin se aseaza pe suflet inchizandu-l parca intr-o capsula ce pluteste la mii de ani lumina, departe, peste posibilitatile imaginatiei prin cine stie ce nebuloasa…
atunci tac, mi se par absolut inutile vorbe, lucruri, planuri,agitatia din jur…
totul, capatand dintr-o data un ritm incetinit, fara sunet …

si atunci dispar din peisaj, sau umblu ca o naluca doar vizitandu-va din dorul de voi si/sau citindu-va, incercand egoist sa ma leg de gandurile voastre, de cuvintele ce parca uneori le aud si intonatia, si care imprima un pic de suflu, ca o luminita ce-si face drum catre capsula pierduta-n nebuloasa existentei mele…

alteori, viata isi ia ritmul zilelor inapoi, mult prea grabit si o simt pulsand de preaplin, adunand atat de multe in suflet,.. emotii ce se vor simultan exprimate, incat cuvintele-s prea putine sa le dea nume la toate deodata si devin mute, topindu-se neputincios in lumina ochilor…
si atunci tac…dar sunt mai prezenta si nu dispar in gauri negre,
acceptandu-mi incapacitatea, asteptand timpul, cand (indiferent cine paseste-n lacasul sufletului meu, nostalgia, tristetea, supararea, bucuria, sau rarisima fericire) cuvintele curg precum un raulet in dezghetare, intai incetisor, apoi cu tot mai multa forta isi cauta iesirea trecandu-si toate apele pe foaia alba, intr-un suvoi vertiginos de parca pixul ar scie singur si tot asa pana la ultima picatura/cuvant… sau mai nou, inundand tastatura de ma minunez cum degetele mele reusesc asa repede dupa ele, dupa cuvintele ce parca se scriu singure…
ma bucur cand se intampla aceasta,.. cand cuvintele scapa din inghet sau stransoarea sufletului meu, eu ma eliberez…si n-as putea spune de ce anume ma eliberez, dar asa simt…

altfel sta treaba cand scriu pe teme propuse (in cazul cand nu ma aflu in „vid”, capsula ce pluteste cine stie pe unde), atunci cuvintele mele isi aleg altfel drumul – fie ca vin in acelasi suvoi navalnic, fie ca picura zgarcit cate-un gand, dar care insista sa se pronunte…

in rest si in mare parte scrierile mele sunt scurte si simple spre naiv, ca niste emotii puse pe tava…
se mai intampla uneori sa scriu doar pentru tacerea foilor albe, un dialog cu mine insumi, mult prea neinsemnat pentru a-l scoate la lumina… iata si acum stau la indoiala, care buton sa apas: publica sau muta la gunoi…

Miercurea fara cuvinte: ZBUCIUM

povestea incepe la Carmen

cuvinte din trecut AI SPUS…

O1 OCTOMBRIE 2010

Ai spus ca vei veni…
si nu eu te-am rugat
ai spus ca ma vei cauta
ca ma vei gasi
ai promis cand ai plecat
oriunde nu m-ar duce soarta
ai spus ca vei veni…
fiinta credula si naiva
de ce-ai crezut, ce-ai asteptat?..
drumurile noastre intratat s-au departat
incat nici nu mai stiu daca existi
nici nu mai stiu
daca astept
sau daca mai vreau sa vii…
Nu, n-am uitat
si nici nu voi uita vre-o data
toamna cea cu ochii tristi
ce plangea cu frunze aramii
si cerul ce se-neca in plans
cu stropi de ploaie reci
vazand ca pleci
stiind ca nu mai vii

Azi nici nu mai stiu
daca as vrea sa vii
sau daca mai astept
azi e atat de tarziu…

cuvinte din trecut si-au mai amintit tiberiu, psi, vero, sara, dictaturajustitiei

duzina de cuvinte PARFUMUL AMINTIRILOR

Firicele fragede rasarite intr-un verde crud, cuprinse intr-o usoara neliniste de respiratia calda a pamantului, aduse-ra cu ele prima culoare. Copacii plini de floare ca niste arcade impodobite pentru sarbatoare ningeau petale si polen. Soarele, unul dintre faurari zambea bland imprastiind darnic cate un manunchi de raze.
Totusi unele lucruri mai greu isi schimba forma si esenta. In departare padurea privea gri ca o straina si doar arbustii de la poalele ei, imbatati de suflul primaverii, se dezlantuira intr-un contur alb-roz, incatusand gri-ul in padure.
In livada, insa, triumfa parfumul renasterii cu note dulci de cires, cu acorduri de pamant si de crud.
Aceasta livada cu miresmele ei imi rasare in memorie si le simt aevea unei brize, cand amintiri dezancorate ma duc catre anii adolescentei, atunci cand flacara vietii numai isi lua avant, arzand alb-infiorat.
A fost atat de demult… Ma uit in urma si abia recunosc acea fiinta atat de increzatoare, cu atatea vise, plina de-o bunatate naiva si cu o mare dorinta de viata.
Toate au ramas in urma, departe, in livada cu ciresi…
Vise strivite, dezamagiri si tradari au cazut ca o cenusa peste rani insangerate. Drumul vietii ma merge prin covorul parca tesut, parca negata,
Uneori, amintirile se desprind ca niste frunze, cazand peste rutina gri cu parfumul lor de verde crud, de flori de cires si pamant ud…
……………………………………………………………….

textul face parte din duzina de cuvinte, provocarea de sambata lansata de psi.
duzina de cuvinte o intalniti si la psi, marina, abisuri, vero, grig, redsky, tiberiu, roxana gina, labulivar, scorpio, ganguritu, cristiangheorge, dictaturajustitiei, dagatha, sara, carmen …

duzina de cuvinte PEDEAPSA

continuare, text din ciclul  povestiri despre Sava

Sava facu inconjurul imprejurimilor oprindu-se in poiana cu nisip aramiu, ca de obicei, cand nelinistea intrebarilor fara raspuns dadea peste margini ca un pahar preaplin.

Toate necazurile ce se intamplara cu el in ultimul timp le simtea ca o pedeapsa.

Se simtea vinovat… Pentru ce? De ce?.. N-ar fi putut sa spuna, dar asa simtea.

Ingropase  in sine orice cuvant, orice gand despre ea.  Iar  acum in aceasta casa care-i poarta numele, naluca ei  il urmareste in vis, ii invadeaza gandurile… intorcandu-l catre acea vreme peste care pusese lacatul uitarii.

Se intamplase cu ani in urma… atat de demult incat ii vine greu sa creada ca atat a trecut…

Andrei si Valeria, prieteni buni erau dintotdeauna, fapt ce nu-l interesa si nu-l afecta nici intr-un fel, pana cand aceasta… acest (nu-i gasise un nume) sentiment nu-i batuse la poarta; pana cand aceasta pasare rara( in existenta careea nu crezuse) nu poposi pe umarul sau stang, facandu-l sa tresara cu fiecare zbatere de aripi .

Sava constata cu uimire ca exista! Cu uimire si… durere, fiindca doar acum primise si capacitatea de a vedea acea lumina care rasarea in ochii lor atunci cand se priveau, invaluindui parca intr-un nor asezat undeva mai sus de orizont.  Si acolo in norul cela nu era loc pentru el si nici n-ar fi indraznit vre-o data sa tulbure  cumva aceasta lumina…

Pasarea de pe umarul sau cobora in temnitele sufletului sub cele mai grele lacate, ca nu cumva din intamplare sa-i scape vre-un suspin din trilu-i trist.  S-a inchis in sine si a umblat mai multe zile tulbure de nu-l mai recunostea nimeni. Evita orice intalnire cu Valeria, orice intalnire cu Andrei. Isi cauta linistea departe de ei si fiindca n-o gasea cauta chipul ei peste tot: in colegile de liceu, prietene, in orice fata de pe strada… dar oriunde nu-i cadea privirea nicaieri nu regase sclipirile de soare ai ochilor dragi…

… ii era rau, rau de tot.

Era greu sa tii acea pasare inchisa, suspinul ei jalnic razbatea din adancurile temnitei sale. Ii era frica ca cineva o va auzi. Incepu sa evite pe toata lumea.

Dintr-un baiat vesel si glumet se prefacu intr-un tip ursuz si mohorat. iar in minte-i se invartea incontinuu, ca o placa stricata, aceeasi intrebare fara raspuns: de ce?

………………………………………………………………………………………………………

Cu greu acceptase acea invitatie. Unul din prieteni isi serba ziua in oras.

Cand intra in local avu o senzatie ciudata ca acusi se intampla ceva. si se intampla; fata cu par nucariu ce sedea cu spatele intoarse capul. Sava ramase  intepenit.

– Hai, treci ce te-ai oprit de parca ai prins radacina acolo? il chema prietenul sau razand.

-Vino sa-ti fac cunostinta cu Ana. Este vecina mea, s-au mutat de curand in Bunesti.  Ana, el este Sava.

Abia cand se apropie isi dadu seama ca este vorba, pursisimplu,  de o asemanare izbitoare. De departe,  insa,  era leit Valeria.

Fara sa-i mai dea ragaz sa se dizmeticeasa, prietenul sau ii sopti la ureche ca ar fi bine s-o invite la dans inainte de asi ancora privirea in ochii ei, ca altfel pare caraghios.

Aproape din inertie , o invita la dans, reusind astfel sa schimbe unghiul privirilor celor de fata, dar si unghiul gandurilor sale.

Ea nu este Valeria, este Ana… Ana… cauta infrigurat in ochii ei parca un raspuns, parca o confirmare.

Un zambet copilaresc se cuibari pe fata Anei si… amintirile  cazura in iarba ca o lacrima nestearsa a timpului trecut.

…………………………………………………………………………………………………………
Sava isi trecu grabit mainile peste fata, vrand parca sa alunge toate amintirile, toate gandurile…

Nu. Adnrei nu va sti niciodata, nici Ana… Acea pasare se va pierde pe undeva prin temnitele sufletului cantandu-si cantecul mut…

dar  cu toate staruintele lui, suspinul ei, razbatuse acum, la suprafata in lumina alba a  realitatii…

si el nu este decat un simplu om; nu poate face mai mult decat ii sta in putere…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

duzina de cuvinte incepe la psi
si continua la redsky , cita, vero,  scorpio,  virusverbalis , abisuri ,  dictaturajustitiei ,  cristiangheorghe
, Marina
Valentina

urma

Primavara ti-a zarit urma

in verdele crud

in flori de cires

in zambetul nud

din ape ceresti.

Vara-ti calca pe urme

cu calde ploi

cu flori de tei

cu un dulce noi

rasarit in ochii ei.

Toamna te gasea plangand ca-n ceasul de pe urma

pentru darurile ce nu s-au daruit

pentru dorurile ce-au ruginit in frunza

cu cel mai frumos vis zdrobit

ce incepuse  din vene sa curga

Iarna-ti asternea mangaeri peste dureroasa urma

ca o uitare punea vesminte albe…

pe sufletul insangerat

sa-nghete focul ce-l tot arde

se straduia in van…

Caci timpul ce tot trece, urma-ti

doar o innoieste…

urma incepe de la psi
alte urme; vero, virusache, redsky, scorpio, anaid, cita, tibi
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/10/10/un-divort-in-urma-unui-ghicit-in-carti/

cuvinte din trecut “gingasa si tandra mea fiara”

29 octombrie 2010

 

Cerul se perinda tulbure in clipa ancorata-ntr-un strop de vesnicie, aducand de undeva adierea unor sunete intr-un piano amagitor…
…toata fiinta ei se umple incetisor de acorduri dulci-nelinistite, ce-i patrund treptat pana-n ultima celula, pana-n prima rasuflare… corpul ei prinde viata ritmurilor, unduindu-se usor ca un val, ca o ramura, ca un dor, ca un suflet ce prinde aripi, descoperind inaltimi de fior, ce vede lumea de sus frumoasa….deschizandu-se intr-o explozie de sentimente… si toata lumea-i a ei … danseaza, danseaza, danseaza… e aevea sau e vis… sau e aevea unui vis… lumea care-i surade… bratele sufletului care simt atingerea infinitului… „nu e nimic si totu-si e/ o sete care-l (o) soarbe” … pluteste suflet visator, pluteste… traeste clipa vesniciei, simte-i gustul … fiindca sfarsitul e aproape…
si… cade brusc ca o pasare ranita-n zbor de-un sacrificiu enorm…
…isi rupe sufletul in mici bucatele de tristete si durere, si tese din ele nostalgie – pelerina ce-o va purta deacum incolo…

cuvinte din trecut „ma uit inainte?…”

30 aprilie 2010

Anii fug,
se duc de la mine
de parca i-am suparat cu ceva.
Ma uit inainte,
ma uit inapoi-
si iar inainte.
Oricum, inapoi nu ma pot intoarce –
dar cat as vrea!..
sa pot schimba ceva, acolo, in trecut.
Si stau acum la jumatate de drum
cu un vis implinit pe jumatate,
cu un dor interzis
si intors inapoi,
cu regrete invelite-n foi subtiri
de amintiri-
Cu o responsabilitate cat nemarginirea
ce simt cum m-apasa greu pe umeri.
Nu ma plang, dar…-
sau poate plang,
dar nu ma mai aud
nici eu-

Ma uit inainte,
ma uit inapoi-
Incerc sa alung
din inima acest gol,
din minte-
neimpacarea cu mine.

Am avut un zbor
si-o pereche de aripi
sa pot cuprinde inaltimi.
Candva, demult –
miraj topit
in incretituri de timp
cu urmari dur inchistate-n prezent.

Culeg de pe jos
aripile-mi arse pina-n rarunchi,
le scutur de scrum…
ma uit inainte,
ma uit inapoi –
oricat asi vrea – inapoi – nu se mai poate.
Sa merg inainte? –
tarand prin colb
aripile-mi arse?!!
Si sperand, ca Fenix
ingropata-n sufletul meu
mai invie-o scantee,
mai naste-o speranta?
ma uit inainte,
ma uit inapoi…
fara aripi e greu sa zbori…

chemare I

Aparu ca de oobicei, acolo, unde cerul si cu marea deveneau una,.. pecetluind cu  coroana-i sclipitoare a lor imbratisare. Stralucea ca niciodata, iar de pe raze-i se prelingeau picuri de lumina argintiu-aurie, cazand in nisipul racoros, topindu-se in el. Marea era ireal de linistita. Valurile murmurau incetisor o melodie hipnotizanta.

Inca dimineata. Nimeni. Si nimeni nu vroiam sa fie.  Liniste si Singuratate. – Doua surori ce ma tineau de mana si-mi zambeau induiosator…

Paseam impreuna prin apa limpede…

…limpede si calma –  de nu credeai sa se fi zbatut vre-o data-n tarm, potolindu-si furia in al sau nisip.

Limpede si calma, abia unduitoare… ma chema tot mai departe si eu mergeam ratacindu-ma cu buna stiinta in soapta-i ademinitoare.

As fi mers asa mult, mult… daca n-ar fi trebuit sa ma trezesc…

un pas in gol…

am pasit in gol…

ma aflu in libera cadere… asa ma simt… timpul parca s-a oprit… clipele cu amintiri din trecut , cu amintiri din viitor  s-au amestecat si trec dureros de greu…

am pasit in gol, fiindca acolo unde eram nu se mai putea ramane fara riscul de a ma distruge reavointa cuiva pe deoparte si neputina mea pe de alta…

inainte de a pasi imi era totul foarte clar… stiam ca asa nu se mai poate… iar acum…parca asi vrea sa ma trezesc dintr-un somn urat… dar nu e somn … ci doar urat…

indoelile se prind si se incolacesc de sufletul meu ca niste liane… frica ca n-o sa reusesc ma strange in spate… tot timpul am mers pe un drum trasat de cineva pentru mine, indiferent ca-mi placea sau nu… si mai mult nu-mi placea… acum ca m-am rupt din imbratisarea distrugatoare, trebuie sa merg inainte … dar simt cum ma parasesc puterile si increderea in sine…

inapoi nu pot sa mai pasesc – ar fi un dezastru… mi s-a spus si o stiu si eu… – inainte?.. – nu credeam ca va fi asa dureros… raman in urma oameni dragi mie, pe care nustiu cand ii mai revad… si asta ma frange…

in libera cadere, dar incetinit ca in vid… sau poate doar miie asa imi pare?..

ma gandesc dac-o sa am destula putere sa nu fac pasul inapoi…

duzina de cuvinte – in spatele unui zambet

ai pregatit bine capcana…  oricum si pe oriunde n-as fi mers – pe apa sau pe uscat – tot cadeam in ea – era prea bine totul calculat.

eu aveam un soare aprins in inima mea  care ma lumina pe dinauntru si din care eram gata sa darui lumii intregi si poate sa-l impart cu tine,  dar tu…

ai stat pitit precum un asasin in tufis pentru a-mi da lovitura de gratie…

soarele meu nu te-a incalzit, fiindca era al meu si trebuia sa-l imparti cu mine, iar tu vroiai totul… deaceea ai pregatit capcana… indelung, meticulos…

intre timp programandu-mi viata ceas cu ceas, pregatindu-te pentru a savura momentul… iti gadila orgoliul ideea ca cea care fusese de neatins sa-ti cada in plasa… sa ai puterea deplina asupra-i de parca ar fi o roaba …

nu, nu te interesa sa-ti dau din soarele meu… hm, care soare – tu insasi vroiai  sa fii un soare pentru mine si pentru toti… dar pentru asta n-ai gasit alta cale decat sa distrugi…

– cerul albastru si seninul din sufletul meu – toate au devenit cenusa …

toate cuvintele sacre invocate au cazut la picioarele tale ca niste pietricele fara valoare… tot astfel s-a sfaramat sufletul meu in mii de cioburi, ranindu-mi greu intreaga fiinta…

am inceput sa merg pe un drum periculos, pe o muchie de prapastie, balansand intre luciditate si bezna …

cine a vazut s-a crucit si a zis ca sunt puternica de rezist…

puternica?!… eu ma simt istovita… mai sper doar ca urmatorul pas sa nu fie si ultimul.

e tot mai greu sa ascunzi toate astea in spatele unui zambet…

duzina de cuvinte Andrei

(continuare) despre mai gasiti aici

…In linistea ce se instala
incetisor lumina rupea din intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de /smirna/, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru cupa si tava de argint nu erau goale… vinul rosu si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…
Andrei, care pana-acum avuse senzatia ca se scufunda de parca-ar fi mers pe-un pamant /nisipos/ se simti de-odata usor ca o/ papadie/.
in fata sa se deschise o priveliste uluitoare… o fereastra in gradina edenului…sub un /cais/ inflorit vantul legana usor un /scranciob/ impodobit cu flori de /iasomie/, din care se desprinse usor ca un fum o figura in alb. Ochii migdalati de culoarea mierei, cu sclipiri de soare in ei, il priveau deschis, emanand o lumina calda

…era ea Valeria.

un zgomot strident venit de nustiu unde risipi toata aceasta feerie

.
Andrei deschise ochii… era cuprins de o liniste launtrica de care nu mai avuse parte dupa moartea Valeriei.
Oricat, nu se staruise un anume /prieten/ sa-l duca de la gandurile triste in care-si duse existenta ani buni, incercand sa-l convinga ca va mai intalni pe cineva, care-l va ajuta sa uite si chiar sugerandui-i ca cine stie ce /misandra/-ar fi putut sa de devina Valeria peste ani(fapt care-l infurie atat de mult incat n-a mai vrut sa stie de acel/prieten/)…oricum, nimeni si nimic nu i-a mai redat linistea de alta data… si iata acum simte asa o impacare cu sine insusi de parca s-ar fi nascut din nou cu lumina in fata…
de undeva de-afara se auzeau in continuu zgomote stranii. El privi pe fereastra in curte… Sava tinea in mana ceva – un sistem, un fel de /tubulatura/… de ceva timp Sava mestesugareste diferite obiecte stranii… ia spus ca incerca sa faca ceva, dar ii va povesti mai pe urma – sa vada intai ce-i ese… Andrei intra in camera care era rezervata celei care nu va intra nici-o data in ea… Atinse portretul de pe noptiera…. privi in oglinda…
.trecutul /amar/ si viitorul-vaga-nchipuire, cazuti in /scranciobul/ clipei , cercau sa scrie prima /litera/ -a unui nou /inceput/…

http://pisica07.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-asemanari/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-jegarel/

http://labulivar.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-15/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/07/15/duzina-de-cuvinte-nunta/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/07/16/mesajul-imprimantei-al-douazecilea-episod-din-elucubratia-cu

http://carmensima.ro/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-dor/

http://motanulalberto.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-invatam-invatam/

 

ca o lumanare

brate negre si reci ma infasor

eu tot scad ca o lumanare

vorbe rupte-ndoua ma strapunng

as striga si nu pot

sta strigatul jos, la pamant, interzis

as muri si nu pot…

am promis sa nu mor pentru tine

si ma mai tine credinta

ma intreb pana cand si de ce

strigatul meu impetrit va ramane sa sape in mine.

ale carui straneam eu pacat ispasesc

daca sunt macar spre sfarsit  si zile seninine…

brate negre si reci ma infasor

ca o otrava prin vene-mi trece neputinta

eu tot scad ca o lumanare…

nemurire

eu ma uit la tine si mirarea e la ea acasa… riduri destul de pronuntate iti brazdeaza fata, dar… esti   atat de frumoasa!   fata ta iradiaza,   energia ta e  contagioasa,  ochii tai stralucesc… ca niste stele, – nu, nu exagerez – intr-adevar – ca niste stele!  care incanta, uimesc, cheama,  bucura, iar cuvintele tale  au gustul sperantei…

hm, speranta,..  iarasi la ea ajungem, defapt ajung, poate-i ceva personal?…  mai ziceti si voi !…  😉

dar asta e –  speranta moare ultima… or si pe portile iadului sta scris cu litere de foc:  „LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI  CH’ENTRATE   ”

deci,..  atata timp cat avem de trecut prin alte porti… speranta mai ramane cu noi !

oare stii tu  cata lumina si incredere sadesti in sufletele ravasite?..

asa cum esti, cu tot ce esti, sufland cenusa de pe ranile arse, invii speranta – acest pod fragil spre nemurire…

provocati de aceeasi tema: psi

vero, papa, scorpio, redsky, cita,

… …

… …

…

…

clipa, numele tau e…

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

aceasta clipa neagra, dureroasa, incapsulata in timp, revine mereu ca un bumerang tot mai acut, tot mai taioasa… si nu foloseste la nimic sa fi trecut prin ea odata…

aceiasi neputinta care echivaleaza cu alternativa disparitiei fizice, aceiasi deznadejde ma cuprinde, aceiasi dorinta sa inchid timpul ca pe-o usa in fata ei… demult imi doresc asta… dar de manile mele se-ncolatacesc imprejurarile, rupandu-mi decizia din gand si infigand durerea in suflet…

clipa, numele tau e disperare

ma uit si nu vad, ascult si n-aud…

incerc sa gasesc un drum, altul decat pe care merg… dar chiar sunt drumuri care nu duc nicaeri, dar de pe care nu-i intoarcere.

nu, nu cred ca tot ce se face se face spre bine, nu cred ca-am invatat ceva din drumul parcurs de vreme ce nu pot schimba nimic…

nu cred ca pot vedea lumina, atunci cand clipa asta neagra mi-a intemnitat speranta si dorinta de a fi…

am toate cuvintele la indemana, sa-mi dau cu parerea ce-ar trebui sa faca cineva nimerit in aceiasi situatie.. stiu tot ce trebuie de facut… daca pe tabla de sah ar fi alte figuri, stiu care-ar fi miscarea perfecta… dar eu nu pot gasi drumul pe care mergand nu voi lasa in urma durere sau nu voi cadea eu…

ma uit si nu vad …

duzina de cuvinte – Visul

Continuare… despre  mai gasiti aici

Se prabusise intr-un somn greu, adanc… Soapta copacilor strecurata prin fereastra deschisa nu reusea sa-l scoata din visul – delir.  Camera era plina de umbre stranii, imperecheate discret cu razele  lunii. Dansul lor pe  mobila din palisandru intregea acest tablou neobisnuit.

Un sarut usor ca o adiere de vant il trezi. Deschise ochii … dar ce-i asta – realitatea e doar un cadru emergent al visului  sau?..  Figura ei subtire ca o viorea se contura clar pe fonul luminii ce curgea in  cascade pe pereti din tavanul inexistent. De undeva razbatea clinchet slab de clopotei…  toate astea pareau un mesaj dintr-o alta lume caruia cineva-i atribuise o destinatie gresita… o adiere de vant il alinta ca un sarut…

El se straduia sa-i desluseasca chipul, insa cadrul se schimba brusc, ca intr-un film.  Totul incepu sa se invarta intr-un amalgam infricosator… simtea cum sangele-i pulsa in vene …  inima batea cu putere … lumini si umbre, sunete si mirosuri, ceata si vant – toate au dansat pe rand si s-au amestecat intrun ghem de neant…

In linistea ce se instala incetisor  lumina rupea din  intuneric cate-o umbra, cate-o figura, cate-un suspin, cate-un refren si urcand mai multe trepte pline de flori, strabatand un val de tamaie, ajunse la altar… pe masa mica din palisandru  cupa  si tava de argint nu erau goale… vinul rosu  si anafura miroseau a liniste, pace, regasire…

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Textul face parte din seria provocarilor papale, care la moment este preluata de psi.

Iar eu la randul meu va provoc pe cei care – au mai citit despre Sava sa atribuie acest vis-delir unuia din cei doi frati.  Sava sau Andrei?

alte texte cu cele dousprezece cuvinte impuse gasiti la psi, scorpio, redsky, Vero, Tiberiu.

duzina de cuvinte – ganduri ratacite

Acele zile fara griji s-au scurs ca un vis, ca un fum, ca o inchipuire. Erau zile frumoase, pline de speranta, pline de incredere, pline de lumina. Traiam intr-o lume iluzorie, care-mi contura un viitor cu-o figura de vis, intr-o haina stralucitoare si cu un parfum fin de primavara . Iar la desert mi se arata lectura preferata si lumina sofitelor. Increderea era atat de mare, incat visul deseori ma fura ducandu-ma departe de lumea in care traiam, de cotidian. Astfel, ignoram multe situatii concrete, la care-ar fi trebuit sa fiu mai atenta. Acum trecand printre oameni, intamplari si fapte, dezamagiri si regrete m-am schimbat mult. Nu-mi mai deschid sufletul atat de usor si daca-i sa povestesc despre mine o fac in cel mult o duzina de cuvinte, evitand detalii si fapte concrete. Orice situatie neclara imi sare in ochi din prima si ma alerteaza. Atunci, insa, prea naiva pentru a reactiona adecvat la atentionarile vietii, am facut o sumedenie de greseli, care mi-au intors viata pe dos, croindu-i drum sub unghi obtuz fata de visul meu.

Intr-un ungher departat al sufletului meu stau cuvinte, sentimente si vise depozitate, conservate, unele chiar uitate, asteptandu-si randul sa fie traite, sa fie implinite, precum un obiect de valoare menit sa incante ochi cunoscator si firi rafinate, nimerit, nu se stie prin ce minune,  intru-un vechi cerdac cu mobila prafuita.

Uneori, un cuvant, un gest, o intamplare sparg plasa trecutului, rascolind acel ceva   uitat  in praful amintirilor …

Si atunci, el , incearca sa ancoreze in prezent… de ganduri ratacite insotit…