priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for Iulie, 2010

descoperire

M-am indragostit! Da, e adevarat! O dragoste linistita, tacita, stranie…
Cum de nu mi-am dat seama pana acum? – era asa evident.
Si doar „rasfoind” albume cu fotografii din calculator si admirand sumedenii de poze ce am facut m-am prins cu gandul cat tanjesc dupa a lor imbratisare… si ma apuca un dor nestavilit, de-mi vine sa merg chiar acum sa-i cuprind, sa reazam fruntea de umarul lor puternic si sa inspir mirosul curat si placut de lemn si pamant. MIrosul copacilor. Voi stiti cum miros copacii? Ati imbratisat vreodata un copac?!.. – Da,da! M-am indragostit de copaci 😉 si n-am stiut. Nu stiam cu ce ma ademeneste atata padurea. Am atatea fotografii cu ei – prea multe si nu ma pot indura sa arunc la „gunoi” niciuna.
Mergand pe strada si mai ales prin parc imi pierd privirile ca nebuna printre frunze, crengi si tulpini.

In orice anotimp; goi sau in floare, in straie verzi sau ruginii- ma atrag incontinuu.

Impodobiti cu omat, par niste povesti incremenite in tabloul iernii, ducandu-ma la gandul ca povestile pot fi si reale. Aici, aproape de noi si asa de albe.

Totusi cei mai fascinanti sunt copacii in floare, niste frumuseti ce apuca de inima -ntr-un inceput de primavara. Copaci in floare si intr-un verde candid deabea dezmugurit.

Vara imbracati intrun verde matur si linistit, tainic frematand, dau vantului un nume de cantec.

In plina toamna, copacii fac parada culorilor furate din soare – galben sangerii. Culori frumoase, culori bogate, dar care-adapostesc si tristeti si nostalgii.

Copacii…ma plimba prin atatea emotii…

valori ce rezista in timp

30 ani au trecut de la moartea actorului rus V. Visotski(Ianuarie 25, 1938 – Iulie 25, 1980). Drept ca majoritatea il cunosc ca poet, interpret al propriilor piese- bard. N-a fost niciodata recunoscut ca atare pe vremea URSS. Nu exista asa poet si interpret si cu toate astea aproape ca nu exista cineva in fosta URSS sa nu fi auzit de el.

Cantecele lui rasunau aproape in fiecare casa, unde se afla un magnetofon. In schimb a fost recunoscut in alte tari, motiv pentru care puterea sovietica a ezitat sa-l bage la inchisoare sau in vre-un spital de nebuni pentru asa numita propaganda antisovietica.
Alt motiv a fost si casatoria lui cu cunoscuta actrita de cinema, franceza cu origini ruse Marina Vladi, care interpreta si ea piesele scrise de Visotski.

Creatia sa era ca o gura de aer curat, pentru poporul indobitocit cu doctrine sovietice si inchis ca in ocol cu sarma ghimpata. Totodata aceasta indrazneala de a canta despre tot si despre toate i-a daunat in cariera sa cinematografica, fiind interzise filmele cu participarea lui. Sunt doar cateva filme care au trecut cenzura. In schimb la teatrul Taganca din Moscova la toate spectacolele cu participarea lui V. Visotski biletele erau vandute cu luni inainte. Era un mare noroc sa nimeresti acolo. Rolul lui Hamlet, Pugaciov s.a. interpretat de Visotski era ceva nemaipomenit. Se poate foarte multe de spus despre aceasta personalitate si tot nu ar fi un portret complet. La vremea cea multi il asociau cu personajele cantecelor sale, fie ca canta despre alpinisti, piloti, acrobati sau condamnati sau prietenie; se dizolva practic in personaj. Foarte frumoase cantece despre dragoste, viata, soarta… Cu toate ca au trecut atatia ani si sau schimbat atatea creatia lui V. Visotski ramane a fi actuala, asa cum orice valoare ea rezista in timp…

http://www.youtube.com/watch?v=XORuzMntf1U&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=oIBMtMXFrow&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=c1GfWXZE8T4&feature=related

sunt o soapta ratacita…


eu sunt apa
tu esti foc
eu sunt vant
si vis –
aripa-n cer
tu esti pamant
„narcis”
emotii inramate-n fer

eu sunt val
tu esti o stanca
eu sunt dor
tu esti dorinta

eu sunt fior – o presimtire
trist- nostalgic gand si fire
tu esti zid, tu esti putere
cel ce ia, dar nu si cere

sunt o soapta ratacita
intr-un freamat de copac
un pui de cuc –
orfan prin fire
da-mi mana ta
drept sprijin ca s-o am
dar nu inchide bratele
nu-ncerca de a ma prinde

da-mi libertatea
si-ti voi aduce-o la picioare
da-mi un dor
sa te fac fericit
da-mi o raza
sa-o prefac in soare
da-mi increderea
sa te duc spre infinit….

ganduri senine


caut printre foi
ganduri ascunse-n cuvinte
ce le-am scris intr-o zi cu multa lumina
ganduri frumoase
ganduri senine
am nevoie de ele acum
sa-mi intaresc increderea-n mine
nu ma mandresc
dar ma minunez
de unde atata forta imi vine
fiindca stiu; eram un chip pierdut
in ganduri grele
straine si rele
s-acum?..
simt ca mai pot si vreau sa merg inainte
sunt si mai vad oameni buni si cuminti
ei daruesc si eu iau
fara falsa modestie
adun in mani energii
lumina-n ochi, chiar s-un pic de bucurie…
le strang pe toate cu grija..- ciudat-
ce leac!
m-a vindecat?!!…

e greu sa zambesti?

e greu sa zambesti?
e foarte greu uneori…
o mie si unu de cutite stau infipte in sufletul meu
degeaba tot caut seninatate
s-a dus naibii tot seninul meu
macar sa-l caut pe care cer nu l-as cauta…
caut o iesire; nu este
cand iti pleaca toti ingerii din spate
si-ti doresti pamantul sa se desfaca
fiindca pare mai putin negru
decat clipa din fata
cand nu mai vezi nimic ce-ar semana
speranta
cand nu poti sa te mai amagesti
ca totul va fi bine candva
ca se mai poate de respirat
fara venin si nemasurat
atat cat tine o gura de aer…
e foarte greu sa zambesti…
unde am facut pasul gresit?
de ce am ajuns aici?
si va fi oare vreo data mai bine sau macar acceptabil??
mai am forte sa mai merg inainte, sa mai respir?…
mai incerc?..
pana cand?
doamne da-mi puteri sa rezist
e mult prea tarziu…
si nici o iesire din labirint…
oricare cale n-as alege pentru salvarea mea
numaidecat cineva o sa sufere…
Iar maine e o zi importanta
pentru cineva drag sufletului meu
nu pot sa renunt tocmai acum
ar fi prea dureros pentru acea fiinta
sa ma stie cel putin suparata…
dar cand?..

pana mane o sa adun toate fortele
sa pot sa zambesc-
TREBUE!
si-i de dorit un zambet veritabil
nu unul inghetat intr-o grimasa
deci ; mai fa un efort
ingroapa in tine toata durerea
si cutitele din sufletul tau infige-le mai adanc
sa nu se vada
incearca sa zambesti
inca o data…

„suflet gol”…

sus gheata
jos gheata
…ce greu ma apasa
unde merg
de ce mai merg?..
nu-nteleg…
trecutu-mi sta in fata
a blocat orice dorinta de viata…

de ce? cum? pentru ce?
nu vom sti poate niciodata. Si oare mai conteaza?..
Am lasat timpul sa treaca, nu am vrut sa zic nimic, insa nu pot trece peste…fara sa-mi exprim regretul.
Ce pacat!..ce trist…
si daca se poate prin gand sa-i transmit o raza de lumina pentru linistea sufletului ei si o ruga
Dumnezeu s-o odihneasca…

traesc alaturi de mine…

Imi roesc mai multe idei si ganduri in minte in ultimul timp si despre unele as fi vrut sa scriu, insa nu ma pot axa pe nici unul, dar nici nu ma lasa in pace – se tot cuibaresc in capul meu… deaceea ca sa ma abat un pic de la ele si fiindca tot am inceput cu mici dezvaluiri, zic sa va prezint o parte din colocatarii mei.

Aceasta este Pufi. Are sange albastru si aere de aristocrata; vine sa-mi toarca la ureche doar cand vrea ea, nu-i place sa fie luata in brate si se plimba doar cu motani de rasa 🙂

drept urmare periodic imi face astfel de surprize 🙂

acesta este Tomasino, este si el un aristocrat – soareci nu mananca – nu stie ce-i asta. In schimb ii place mult sa doarma 🙂

oriunde 🙂

si daca uit cumva sa-i cumpar ceva bunisor de mancare se uita cu niste ochi la mine ca nici sa vorbeasca nu trebue; este scris in ei un repros clar de parca i-am mancat din farfurie 😉

ea este Luza,poate sa piara si de foame daca nu-i dau mancarea preferata 🙂 si de se intampla sa ramana usa la automobil deschisa sare numaidecat pe bancheta gata de drum , de zici ca merge cu masina de cand e ea; sau daca te asezi jos se catara in brate de parca ar fi ceva firesc.

Luza nu sta in casa e o catelusa de curte, dar cand e frig afara este invitata lui Tomasino 🙂

poate va urma 😉