priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for Februarie, 2011

duzina de cuvinte – Valeria

VALERIA
(continuare)

– Asta am pregatit-o pentru tine, – zise Andrei deschizand usa la urmatoarea odae, – dar poti sta in oricare alta, daca vrei, – conchise el dupa ce facura turul casei.

Alaturi Sava mai observa o usa care inca n-a fost deschisa. El trase de usa…

– Acolo nu te-as sfatui, -il opri Andrei putin incurcat.

– Am ingramadit mai multe lucruri vechi si nu cred ca te-ai simti comod…

– Uite, cat tu te acomodezi, eu o sa gatesc ceva pentru cina, -zise el si cobora jos.

Sava intra in odaia propusa si incepu sa-si scoata lucrurile din valiza. Soarele ii trimitea prin ferestrele mari ultimile raze a zilei, care lunecau jucaus pe pereti si covorul de jos. Un soi de dans din lumini si umbre creau o atmosfera putin misterioasa, fapt ce-l duse cu gandul la odaia de alaturi. Ii paruse stranie. Cu toate ca din ceea ce reusise sa vada prin usa deschisa nu era nimic neobisnuit acolo. Poate, doar fotografia in rama de pe noptiera, care statea intoarsa catre pat… Simti la un moment dat ca vrea sa intre si sa intoarca fotografia, asa cum ar fi normal sa stea… „Dar ce-mi veni acuma?” se gandi el suparat pe sine si intra sa faca un dus.

Dupa dus se imbraca mai leger si iesi, chemat de foamea ce-l grabea spre bucatarie. In drum spre, dadu cu ochii de usa odaii de alaturi si ceva il opri in loc…

– Sava, masa e servita!, – auzi el de jos si isi continua drumul.

„Mda… – se gandi Sava vazand omleta si legumele de pe masa, – data viitoare voi gati eu.”

Dupa masa mai statura putin la vorba despre nimic. Ambii evitau cu dibacie sa ia capat de vorba despre toate cate s-au intamplat in aceste ultime 2 luni. Sava se mira ce repede trece timpul, parca mai ieri terminase scoala si… il mai pomenira pe vecinul cu care invatase intr-o clasa si cum acesta, avand un defect de vorbire devenise foarte interesant pentru noua invatatoare de franceza, iar sora lui, fiind inca o mucoasa pe vremea ceea a zis ca invatatoarea s-a indragostit… au ras de pataniile copilariei… Mai pe urma, Andrei cu elocventa-i proprie a inceput o discutie  despre beneficiile  traiului in sanul naturii si ca aceasta casa e un fel de compromis intre aceasta si civilizatie.
La un moment dat Sava simti cum cuvintele-i trec pe alaturi de urechi, iar pleoapele-i devin tot mai grele…
Cred ca ma mantui, – schita el un zambet.
– Plec la culcare.
– Desigur, desigur, isi dadu seama Andrei,
– Noapte buna…
Patul il duse in imparatia somnului de indata ce-l prinse in bratele sale. Un somn adanc.
Dormise, probabi, destul de mult. Pe fonul unei linisti absolute, din camera de alaturi, rar si infundat, razbeau niste sunete ciudate.
Se uita pe geam si nu reusi sa inteleaga daca-i dimineata devreme sau deja seara. Poate ca Andrei aranjeaza odaia?..
In minte ii rasari fotografia intoarsa cu spatele spre usa. Sunt o categorie de oameni care nu suporta suspansul. Si Sava e la fel. El se ridica si porni sa vada ce se intampla.
Usa era intredeschisa. El intra si ramase masca. Langa noptiera statea o tanara in straie albe, stravezii cu un par nucariu ce-i cadea in suvite lungi pe umerii mici. Ea se intoarse.
Ochii migdalati de culoarea mierei, cu sclipiri de soare in ei, il priveau deschis, emanand o lumina calda, ademenitoare ce parca il inghitea.
O gramada de ani zburara intr-o clipa nustiu unde…
– Valeria!…
Ea zambi si zambetul ei umplu odaia. Era cel mai frumos zambet posibil.
_ Tu,.. tu, n-ai… -cuvintele-i incremenira pe buze.
– Nu, n-am plecat, inca,- continua ea cu acelasi zambet angelic
– Dar voi pleca in curand. Zambetul ei se topi si ganduri triste adumbrira chipul frumos.
Valeria se apropie.
– Trebuie sa-mi promiti ceva… numele meu…
O bataie in usa ii intrerupse vorba, ei privira spre usa. In usa statea Andrei…
Ingrijorat, Andrei incerca sa-l trezeasca. Sava deschise ochii. Era palid si sufla din greu. Fratele sau il privea de parca peste noapte-i rasarise
un neg cat cartoful pe frunte.
– Te simti rau sau ai visat urat?..
Sava privi buimacit si il intreba pe Andrei:
– A fost cineva pe-aici?
– Nu, dar a sunat Ana si a spus ca are ceva important sa-ti spuna.
Sava se trezi de-a binelea si isi cauta telefonul. Pierduse 4 apeluri…
– Te astept la masa, – ii zise Andrei iesind.
Sava forma numarul. Ana , insa, nu raspundea. Ingrijorat el culegea iar si iar numarul. Intr-un tarziu sunetele prelungi fura intrerupte.
– Alo! Ana! Buna! de ce nu-mi raspunzi?..
– Am fost la medic,- rasuna din celalant capat al lumii si Sava simti ca-i se strange inima.
– S-a intamplat ceva?
-Nu, totul e bine,.. defapt s-a intamplat – medicul mi-a zis ca vom mai avea o fetita… si stii… eu i-am gasit deja nume…da, stiu ca ne-am vorbit sa nu ne gandim la nume acum, ci dupa ce se va naste, dar… stii, azinoapte am visat-o pe Valeria… n-am mai visat-o de cand a murit… Era ca un inger luminos… si m-a rugat sa n-o uit si sa-i dau numele ei copilului pe care-l astept…

Andrei il astepta cu masa…Omleta si legume…
Sava stramba din nas. Ce ciudat e fratele asta al meu, are uneori niste apucaturi de a-i zice ca traeste pe un salariu de mizerie…
– Vad ca meniul e batut in cuie, – incerca el sa zambeasca.
– Ah, da!..mancasem si aseara omleta, – se dumeri Andrei.
– Pot sa-ti propun cereale cu lapte, daca vrei.
– Ei, astea n-or sa ma tina mult – mai bine omleta… mai tarziu gatesc eu ceva…
– Defapt, eu mananc in oras, nu prea gatesc acasa, – se scuza cumva Andrei.
– Sigur, pentru cine sa gatesti, uite daca a-i fi casatorit…
Sava isi dadu seama ca a facut gafa, dar era, deja, tarziu – fratele sau se schimba la fata – si el hotara sa continue cu riscul de a-l supara si mai tare.
_ Andrei, nu poti trai in trecut. Viata merge inainte… au trecut atatea ani… Ar trebui sa-ti gasesti si tu pe cineva… sa incerci macar…
_ Unica fiinta cu care-s fi vrut sa merg impreuna prin asta viata a plecat…nu mai este…
Este o utopie sa-tri inchipui ca va putea cineva sa-i ia locul…nimeni, niciodata… nu-i posibil si nu vreau sa mai vorbesc despre asta.
– Bine, doar o singura intrebare; casa, a-i numit-o cu numele ei, in amintirea ei… atunci de ce sa ne-o dai noua?…
– Eu vreau, ca ea sa fie vie… o casa nu are viata daca-n ea nu traiesc oameni care se iubesc, daca-n ea nu se aud rasete de copil….

– Apropo, Ana cu fetita, cand vor veni?…

Anunțuri

aniversare

Deschis intr-o doara, fiindca cineva m-a indemnat si practic l-a organizat, ramanand ca eu doar sa scriu, i-am prezis viata scurta si la inceput am avut si cateva tentative de a-l inchide.

Printr-o intamplare nu am reusit atunci si iata cum, incet-incet, el s-a strecurat in viata mea, devenind o particica importanta a ei.

Blogul (fiindca despre el este vorba) a adus in viata mea o gura de aer proaspat ca un vant de primavara, dand un plus de culoare si viata existentei mele. Nu-mi inchipuiam acum un an ca acest blog poate sa-mi ofere atat de multe. Lucruri care in viata reala raman foarte departe de mine pot invia aici.

Colindand prin lumea virtuala a blogurilor am descoperit multa lume interesanta de care am prins drag si sper ca e reciproc 😉 Lipsa de timp din ultima vreme ma intristeaza, dar chiar si asa, mai rar, oricum ma bucur mult cand reusesc sa trec pe la voi ce-i ce m-ati bucurat, impresionat, intrigat, amuzat prin felul vostru de-a fi, prin viata care-ati creat-o in casuta voastra.

Ma gandeam la un text mai desfasurat, dar iarasi, lipsa de timp 😉
Insa…va salut cu drag pe toti cei ce-mi pasiti pragul; si va multumesc ca sunteti alaturi de mine atunci, cand prea intunecat mi-i cerul, cu o vorba buna, incurajari sau un zambet 😉
toate conteaza…
Iar eu, sunt fericita sa-impart tot seninul meu cu voi si aceste flori ce-mi plac foarte mult

la limita suportabilului

Sunt ca o frunza pe apa.
Este o metafora uzata si care nu reflecta in deplina masura starea reala a lucrurilor. Dar asta imi vine acum in minte…
Fiecare zi e o lupta pentru viata, o lupta pentru decizia pe care o iau (inca) sa traesc…Deziluzii, umilinte, zile urate, care se repeta, se repeta…
si inca odata gandul ce-l tatuez cu incapatanare: „Doamne, da-mi puteri sa rezist!”
Toate s-ar putea sfarsi intr-o clipa daca as putea:
1.sa las totul balta si plec cat lumea.
2. sa las valul sa ma duca, sa ma-acopere, sa ma-nghita…
Dar am ales sa lupt… si lupt… cu morile de vant.
Probabil, va-trebati ce-l poate face pe-un om sa suporte toate acestea.
Este un motiv,.. mai presus de orice.
Ma regasesc foarte des la limita suportabilului.
Si ma intreb la fel de des: de ce ?
Nustiu daca o sa ma credeti acum ce va spun, dar ma bucur cu-adevarat, cand vad ca mai exista si altceva pe lumea asta, ma bucur cand vad oameni care se iubesc, se respecta si sunt fericiti…
Viata mea e o lupta continua intre realitate si dorinta de a mai spera.
De mai multe ori am fost foarte aproape de marginea prapastiei…
Indiferenta si apatia totala erau doar o alternativa… care permiteau sa suport mai usor situatiile de grea cumpana…
Cerul meu este mai mult intunecat; si probabil, de asta ma trage la un nume precum cer senin.
Dar asa cum el (cerul meu) niciodata nu va fi ca la toata lumea, el a devenit Altcersenin, care exprima mai mult o dorinta decat o stare de fapt … motiv pentru care mi s-a reprosat nu o data, ca nu-i sta bine unui cer senin sa fie asa innourat si cu-atatea ploi
Acesta-i adevarul despre Altcersenin
As vrea sa fie altul… dar asta este.

Lupta mea de zi cu zi pentru a rezista, pentru a trai inca putin poarta un nume: sfidare si poarta o culoare:primavara…
Am invatat sa zambesc cand lacrima sta sa cada si desi e un zambet amar, cred ca astfel reusesc sa trec peste…
Cand am vazut titlul noii provocari am zis ca renunt si am evitat sa ma gandesc, dar azi cuvintele si-au facut drum aproape fara voia mea si curg ca o apa neagra pe care-ncerc s-o opresc…
Am indoeli daca-ar trebui sa public asfel de text… defapt oricum va fi sters… si voi incerca din nou sa zambesc, chiar daca va fi un zambet amar…

duzina de cuvinte – eroina muta

Evident, o parte din vizitatorii/cititorii mei asteapta continuarea povestirii despre Sava…
Probabil, am reusit sa va „implic” int-atat, incat sa fie solicitata aceasta continuare, fapt ce m-a bucurat, desigur, 😉 dar si m-a pus pe ganduri; nu planuisem „viata lunga” pentru Sava 🙂 .

Insa, pe parcurs, ideea de a scri continuare a capatat intensitate si nu m-a lasat in pace pana nu m-am apucat de scris. Continuarea este gata inca de saptamana trecuta. Apare si un nou personaj, dar…asa cum papa ne-a „rupt” cu noua duzina de cuvinte, iar statutul meu de cer senin nu-mi permite sa-mi omor eroii cu vre-o caramida cazuta-n cap de la balcon, sau imbolnavindu-i de tuberculoza am renuntat sa-i aduc azi aici.
Desi as fi putut face povestirea mai piparata plasand eroina care apare, intr-un mediu fara prejudecati si accesibila pentru seniori bine asezati, prefer sa o las „muta” deocamdata… in speranta ca n-o sa va piara inca interesul… 😉

”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””’
alte texte:
psipsina
http://pisica07.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-inima/

Papagigli
http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/18/duzina-de-cuvinte-la-traviata-satirizata/

Redsky
http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-senectute/

scorpio
http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-adevaraciuni/

VERONICISME
http://anaveronica.wordpress.com/2011/02/19/nemernicul-de-cloata-al-treilea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/
virusverbalis
http://labulivar.wordpress.com/2011/02/19/duzina-de-cuvinte-3/

iubim

este deja prea tarziu pentru provocarea papala de azi, dar ieri si azi am fost putin ocupata. Totusi cateva ganduri s-au incapatanat sa i-a forma si iata 😉

iubim sa traim
dar murim
sorbind din a rutinei cupa cu venin
in fiecare zi cate putin

iubim sa fim pretuiti
dar ne devalorizam
si ne vindem pe nimic
cu monede mici
incercam s-ascundem golul
in zdrente si sclipici

iubim sa fim iubiti
dar uitam sa mai zburam
si ca niste fluturi amortiti
cadem raniti
urand urat, urati.
iubim…

–––––––––––––––––––––––
alte interpretari:
http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/13/iubim/

http://mirelapete.dexign.ro/2011/02/iubim/

http://pisica07.wordpress.com/2011/02/14/iubim/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/14/provocarea-papala-iubim/

http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/14/iubim

http://labulivar.wordpress.com/2011/02/13/iubim/

http://georgiana75.wordpress.com/2011/02/14/iubim/

duzina de cuvinte – asa sunt eu

Raspunsul meu la provocarea de azi poate fi o dezamagire, dar…

ASA SUNT EU

Sunt un om al dispozitiei.
Uneori ma simt ca un fir de nisip pierdut in gigantica clepsidra a timpului.
Cred in soarta, oameni si cuvinte.
Un singur simplu cuvant are destula greutate, incat sa-mi intunece norii pe cer.
De aceea sunt atenta cu ele. Nu-mi plac cuvintele indecente, urate.
Sunt o naiva romantica, care mai crede ca viata poate fi mai frumoasa evitand oameni neplacuti si cuvinte urate… chiar imi cad greu unele…
si n-o sa aduc acum exemple, dar pot sa va spun care nu-mi plac din aceasta duzina, care chiar daca nu contine cuvinte grele si urate, am gasit eu cateva sa nu-mi pice bine, cum ar fi muiere, flescait, corvoada.
Prevad cum unii stramba din nas sau strang din umeri intreband „Asta de unde a picat?” sau si mai rau…
Dar asa sunt eu… poate stranie, poate cu prea multe pretentii – un posibil motiv pentru multele rateuri din viata mea…
Stiu, nicaeri nu va fi vre-o data ceea ce-mi doresc… – o lume mai frumoasa…
Nici in viata reala, nici in povesti care devin tot mai stranii, nici macar in guvern unde si-au facut vizuini niste trogloditi care dupa un scenariu bine dejucat ne papa viitorul atent si delicat, precum o pasarica ar ciuguli niste seminte, iar pe noi ne cara cu targa la gunoi.
Stiu ca visez cu ochii deschisi, iar viata e cu totul alta.
Stiu. Dar asa sunt eu – imi place sa visez 😉

–––––––––––––––––––––
alte interpretari la duzina de cuvinte:

http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/11/duzina-de-cuvinte-soarta-si-ironia-ei/

http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/12/duzina-de-cuvinteganduri-razlete/

http://pisica07.wordpress.com/2011/02/12/duzina-de-cuvinte-nisip/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/12/duzina-de-cuvinte-zburataciri/

http://labulivar.wordpress.com/2011/02/11/duzina-de-cuvinte-2/

CONACUL

Incepusem o cu totul alta povestire despre conac. Dar in comentarii la duzina de cuvinte mi s-a sugerat ca ar trebui sa fac o continuare la povestea din postul precedent, si- iata:

Conacul

„In sfarsit!” Sava rasufla usurat, isi lua valiza si porni spre iesire. Dupa ore de zbor, cand avea senzatia, ca nu mai ajunge sa calce pe pamant era nerabdator sa se convinga de contrariu.

Pe Andrei, il observa de indata ce intra in sala de asteptare. Parca mai imbatranise de cand se vazura ultima data la ultima lui vizita in tara. Parul inelat era total carunt. Silueta in schimb era de invidiat, ca la douazeci de ani. Privirea-i era senina, iar zambetul, care semana atat de mult cu al mamei lor, ii lumina fata. Puse valiza jos si primi calda imbrasisare frateasca.
Erau foarte diferiti la caracter si niciodata nu au fost prea apropiati, iar in ultimul timp distanta dintre ei se mai marise, si nu numai la propriu. Asa simtea Sava. Andrei credea altfel.
Il ajuta cu bagajul si se indreptara spre iesire. Afara ii astepta o masina de o marca indiscifrabila.
„Mama, ce rabla! Si zicea ca o duce foarte bine. M-a convins si pe mine sa vin tocmai aici…” Sava se opri descumpanit in fata masiinii.
– Hai, urca! – il indemna Andrei.
Urcara ambii. Masina coti spre autostrada si potopul de masini ii primi in bratele sale.
Sava se astepta la inevitabile intrebari despre ce si cum s-au petrecut toate, poate chiar si reprosuri si se simtea incordat. Nu avea nici un chef sa i se zgandare ranile din suflet. Dar Andrei, parca citindu-i gandurile, incepu pe un ton vioi sa-i povesteasca despre vremea de afara, capricioasa in ultimul timp si alte fleacuri neinsemnate. El ii multumi in gand si incerca sa prinda firul vorbelor.
– Unde mergem? – intreba Sava intr-un sfarsit.
– Cum unde?! La casuta mea!
Gandindu-se la masina cu care a venit sa-l ia, Sava, incerca sa nu-si inchipuie „casuta mea”. Si cum de s-a hotarat el sa vina tocmai aici? Ar fi putut s-o ia de la capat acolo, pe pamantul sau, pe care a promis ca nu-l va parasi vre-o data. Sigur, avea sa-i fie greu la inceput, dar stia ca poate sa-si revina si fara ajutorul cuiva, chiar daca ar fi durat mai multi ani…
Insa nu putea fi egoist. Trebui sa se gandeasca la fiica si sotia sa, care si asa vor suferi prea mult. Andrei ii spuse de atatea ori, ca are posibilitati si cunostinte aici, in America, care-l pot ajuta sa-si faca o viata mai buna,incat… Trebuia sa incerce, macar.
– Valeria va fi bucuroasa, – continua Andrei pe un ton vesel incercand sa-l abata de la gandurile ce-i intunecau fruntea. Sava ridica mirat din sprancene:
– Valeria?!
– Da! Stii, de mult n-a mai fost nimeni pe la mine…
„Asa, vasazica! Burlac convins, Andrei, totusi, s-a casatorit!”
– De cand? – intreba el neputandu-si ascunde mirarea.
– De cand, ce?
– De cand esti cu Valeria?
– A-a, de vreo cinci ani…
„Si n-a spus nimic pana acum!” se gandi Sava surprins de noutatea nu chiar noua si oarecum suparat ca-i spune abia acum.
– Valeria e superba – o sa-ti placa! – continua Andrei.
„Hm, important sa-ti placa tie” – gandi oarecum descumpanit si inreba:
– Si n-ai zis nimic de ea pana acum?!
– Nu socoteam ca-i important.
Raspunsul lui Andrei il deruta complet. Ba e superba, ba nu e important…
– Si sa stii, ca v-o cedez voua, daca-o sa va placa, – continua fratele sau degajat.
Sava, stupefiat, muti de-a binelea. Nu mai stia ce sa zica. Ori lui ceva i-a scapat din ce-a povestit Andrei, ori el nu mai intelege nimic. Or fi ei diferiti la caracter, dar nici chiar asa!
Intre timp, iesira de pe autostrada pe un drum laturalnic, ce se adancea tot mai mult intr-un fel de padurice. Ceva mai departe, printre copaci se zarea o constructie. Deodata copacii se rarira intr-o alee.
Automobilul se opri in fata unei case frumoase, impunatoare.
-Am ajuns! – zise Andrei, iesind din masina.
Sava cobora intrigat:
– Asta ce-i?
– Cum ce-i? Casuta mea! – raspunse Andrei senin.
– „Casuta mea”?! Pai asta-i ditamai conac!
– M-am gandit eu c-o sa-ti placa! -zambi Andrei multumit.
Sava uimit, mai putu doar sa intrebe:
-Si Valeria? Ea, unde-i?
– Pai, asta e Valeria! – raspunse Andrei facand un gest larg catre casa.
-Hai, intra! ne asteapta…
––––––––––––––––––––––
alte provocari papale:
papagigli
http://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul/

redsky
http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/07/conacul/
scorpio72
http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/07/provocari-papale-conacul/
psipsina
http://pisica07.wordpress.com/2011/02/07/conacul/
virusverbalis
http://labulivar.wordpress.com/2011/02/06/conacu/
gabriela
http://gabrielailies.wordpress.com/2011/02/07/domnisoara-de-la-casa-alba/
irenadaiana
http://irenadaiana.wordpress.com/2011/02/07/provocarea-de-luni-conacul/
vero
http://verovers.wordpress.com/2011/02/07/dragoste-la-conac/
griska
http://griska.wordpress.com/2011/02/07/conacul-meu/