priveste adanc in sufletul tau, poate te vei regasi…

Archive for the ‘fotografii’ Category

miercurea fara cuvinte – reciprocitate

Povestea ‘miercurea fara cuvinte’  incepe aici.

miercurea fara cuvinte – primavara

Povestea miercurea fara cuvinte a inceput aici.

mercurea fara cuvinte – dulce somn

–––––––––––––––––––––––
Povestea miercurilor fara cuvinte a inceput aici.

miercurea fara cuvinte „lalele”


povestea „miercurea fara cuvinte” a inceput aici.

miercurea fara cuvinte

miercurea fara cuvinte

O noua provocare? -da!

de aceasta data de la Carmen.

mi s-a parut interesanta ideea 😉

cand dorintele se implinesc…

Hm, nu degeaba se zice „ia seama ce-ti doresti ca se poate intampla” – am ajuns sa ma conving de adevarul acestor vorbe.

Va spun despre ce e vorba, dar intai as vrea inca o data sa multumesc celor ce au fost pe aici cat eu am lipsit si mi-au lasat felicitari, urari de bine sau o vorba buna pentru anul care vine.

Pana nu demult imi doream sa ma incadrez in campul de munca, chiar daca nu  acolo unde imi place cel mai mult, atunci cel putin pe-aproape.  Nu ca as fi stat degeaba pana acum, dar ceea cu ce ma ocupam  nu era nici pe departe ce-mi doream.   In schimb aveam mai mult timp liber, acum insa…  – na!  s-a intamplat ceea ce mi-am dorit – m-am angajat! si timp liber nu prea…

Dar sper ca in curand sa ma acomodez mai bine la programul actual de lucru pentru a avea destul timp si pentru a scrie pe blog, si pentru a-mi vizita prietenii virtuali de care am prins drag 🙂  si acum cand nu prea am timp sa-i vizitez  imi  lipsesc…

Va  salut pe toti si va trimit numai ganduri senine si flori de cires 🙂   fancymiss,
Adela, Andrei, Bogdan, BloodyMary, Carmen, Cristian Dima, EO, DianaEma, GabrielaElena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Napocel , Nicoleta, Nice, psipsina, Redsky, scorpio, Teo Negura.

cu pasi moi ca de pisica

a venit inca de aseara, pasind tiptil cu pasi moi ca de pisica…
Dimineata am vazut ca s-a instalat deja gospodareste, increzuta, indiferenta si aproape banala.
Nu pot sa am nici o pretentie. In acest an a venit strict dupa prescrierile calendarului, adica si-a facut aparitia chiar din prima zi a lui decembrie.
Albul ei sterge cumva din griul care picteaza nori reci pe seninul gandurilor mele, impacandu-ma cu inevitabila-i aparitie.

p.s. vreau si eu fulgi pe blogul meu… am vazut pe unele bloguri ca ninge cu fulgi marunti… oare cum ii vor fi ademenit?…

altfel de trandafiri

Atat cat mi-a permis telefonul meu am incercat intr-o zi cu soare sa privesc mai altfel la un buchet de trandafiri daruit de cineva cu tot dragul.

Fotografiile le-am facut si le-am lasat… acum cand in sfarsit(nu-mi vine sa cred ca spun asta!) in sfarsit, toamna isi intra in drepturile sale reci si plangacioase mi-am adus aminte de ei… atat de plini de culoare si soare… atat de altfel…

sfidare

ploua… a cata zi la rand!.. sa mai zica cineva ca toamna e frumoasa ;)… la cat mi-e de nedraga au mai venit si ploile anul acesta, practic din primele zile…si eu care incepusem sa privesc mai optimist la intrarea-i inevitabila!… cei care-s indrgostiti de toamna stiu asa frumos s-o cante in versuri si proza, incat sa-ti clatine increderea ca ea (toamna) ar fi toamna 😉 dar asta e ! n-a fost sa fie. Ea si-a confirmat(a cata oara!) esenta sa trista cu toate atributele posibile…
Doar ca s-a produs o schimbare; m-am revoltat la un moment dat si am hotarat sa nu ma mai complac in nostalgii si tristeti de cer inourat 😉 de data aceasta am s-o sfidez… cu flori si cantece vesele 🙂
va invit si pe voi 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=LnP7jcl6SNc&feature=related

am venit!…


mai toata lumea se bucura cand vine multasteptata vacanta; isi gateste bagajele si pleaca, savurand placerea inca de pe drum. Ei bine, mie inca pe drum spre destinatie mi se face dor de casa, iar odata ajunsa, inca mult timp sufar de greul acomodarii…procesul de acomodare cu locuri si oameni noi e mai dificil pentru mine… slava domnului, cea, la care am venit – marea ma face sa uit de casa. Dac-ar fi posibil sa stau doar pe malul marii ;)…
Chiar din primele zile am avut parte de o mare linistita cu ape curate, clare…


o mare linistita presupune si diferite distractii, cum ar fi o sfera plutind pe valuri cu un om in ea 😉

umbre in ape


,

mare suparata 😉

,


,

,

descoperire

M-am indragostit! Da, e adevarat! O dragoste linistita, tacita, stranie…
Cum de nu mi-am dat seama pana acum? – era asa evident.
Si doar „rasfoind” albume cu fotografii din calculator si admirand sumedenii de poze ce am facut m-am prins cu gandul cat tanjesc dupa a lor imbratisare… si ma apuca un dor nestavilit, de-mi vine sa merg chiar acum sa-i cuprind, sa reazam fruntea de umarul lor puternic si sa inspir mirosul curat si placut de lemn si pamant. MIrosul copacilor. Voi stiti cum miros copacii? Ati imbratisat vreodata un copac?!.. – Da,da! M-am indragostit de copaci 😉 si n-am stiut. Nu stiam cu ce ma ademeneste atata padurea. Am atatea fotografii cu ei – prea multe si nu ma pot indura sa arunc la „gunoi” niciuna.
Mergand pe strada si mai ales prin parc imi pierd privirile ca nebuna printre frunze, crengi si tulpini.

In orice anotimp; goi sau in floare, in straie verzi sau ruginii- ma atrag incontinuu.

Impodobiti cu omat, par niste povesti incremenite in tabloul iernii, ducandu-ma la gandul ca povestile pot fi si reale. Aici, aproape de noi si asa de albe.

Totusi cei mai fascinanti sunt copacii in floare, niste frumuseti ce apuca de inima -ntr-un inceput de primavara. Copaci in floare si intr-un verde candid deabea dezmugurit.

Vara imbracati intrun verde matur si linistit, tainic frematand, dau vantului un nume de cantec.

In plina toamna, copacii fac parada culorilor furate din soare – galben sangerii. Culori frumoase, culori bogate, dar care-adapostesc si tristeti si nostalgii.

Copacii…ma plimba prin atatea emotii…

traesc alaturi de mine…

Imi roesc mai multe idei si ganduri in minte in ultimul timp si despre unele as fi vrut sa scriu, insa nu ma pot axa pe nici unul, dar nici nu ma lasa in pace – se tot cuibaresc in capul meu… deaceea ca sa ma abat un pic de la ele si fiindca tot am inceput cu mici dezvaluiri, zic sa va prezint o parte din colocatarii mei.

Aceasta este Pufi. Are sange albastru si aere de aristocrata; vine sa-mi toarca la ureche doar cand vrea ea, nu-i place sa fie luata in brate si se plimba doar cu motani de rasa 🙂

drept urmare periodic imi face astfel de surprize 🙂

acesta este Tomasino, este si el un aristocrat – soareci nu mananca – nu stie ce-i asta. In schimb ii place mult sa doarma 🙂

oriunde 🙂

si daca uit cumva sa-i cumpar ceva bunisor de mancare se uita cu niste ochi la mine ca nici sa vorbeasca nu trebue; este scris in ei un repros clar de parca i-am mancat din farfurie 😉

ea este Luza,poate sa piara si de foame daca nu-i dau mancarea preferata 🙂 si de se intampla sa ramana usa la automobil deschisa sare numaidecat pe bancheta gata de drum , de zici ca merge cu masina de cand e ea; sau daca te asezi jos se catara in brate de parca ar fi ceva firesc.

Luza nu sta in casa e o catelusa de curte, dar cand e frig afara este invitata lui Tomasino 🙂

poate va urma 😉

LUMANAREA RECUNOSTINTEI SI ALTE CURIOZITATI…

continuare…

Dupa Cetatea Soroca am mers spre alt loc cunoscut si interesant din Soroca – Lumanarea Recunostintei.


O constructie cam de 30 m. inaltime – construita pe un pisc-stanca si care graviteaza maestuos deasupra haului ce se deschide la poalele sale.

Acest hau este strabatut de 600 de trepte care duc pana la apele Nistrului. Nu m-am aventurat sa le numar – nu eram sigura ca mai am putere sa ma intorc inapoi 🙂






inauntru…


Nistru despartind doua popoare…



Alte curiozitati ale or. Soroca sunt tiganii si casele lor (fotografii facute in viteza masinii)


mai ceva ca primaria 🙂


monumente de arta, nu alta 😉


CETATEA SOROCA SAU UN GAND IMPLINIT

Multe dintre dorintele, planurile noastre asa si raman doar planuri – ganduri ingropate in rutina, mai ales daca acestea nu presupun ceva foarte argumentat sau ceva material si folositor.
Demult im doream sa vizitez Cetatea Soroca si cine stie cand avea sa se intample acest lucru, dar gratie invitatiei unor noi prieteni locuitori ai or. Soroca, aciasta dorinta a avut sansa de a se materializa in acest sfarsit de saptamana.
Sfarsitul saptamanii trecute a fost pentru mine unul foarte placut. Pana si timpul a fost cooperant, adica ploile care m-au plictisit toata saptamana si-au luat liber pe doua zile. Soroca este un oras vechi, dar nu prea mare si din pacate poarta urmele delasarii caracteristice timpului pe care il traverseaza acum orice asezare mai provinciala. Acest fapt, insa, nu a diminuat cu nimic impresia ce avea sa-mi lase Cetatea, cu exceptia intrarii (nustiu de ce ma asteptam ca portile Cetatii sa fie mai fastuoase)

Odata intrata in Cetate m-au cuprins pe rand mai multe stari si emotii. Prima – ca e destul de mica- asta pana am inceput sa urc scarile si sa colind prin chilii, turnuri si alte constructii carora n-am putut sa le dau un nume.

Urcand la nivelul II am putut sa-mi fac o inchipuire mai clara despre tot


La nivelul III si pe creasta cetatii la care duc niste scari in unghi aproape drept se vede totul si mai bine, asta daca n-ai rau de inaltime.


colindand prin cetate te duci incetisor cu gandul la vremurile trecute.


Prin taetura zidurilor seculare lumea de afara se vede linistita si putin ireala.




si Nistrul curge la fel de linistit si nepasator…







Urme ale „civilizatiei”

Cetatea Soroca privita din afara







p.s. Nu am pretentii de mare fotograf; sunt doar niste imagini prinse in telefonul mobil 😉
va urma…

TERAPIE CU FLORI

Cind sunt trista, suparata si poate nici eu nu mai stiu ce am (se intinpla des).Ma duc la ele, la fereastra, sa vad daca le trebue apa, sa le curat de flori si frunze uscate, sa le intorc cu fatza spre soare … si dupa asta ma simt mai bine.