duzina de cuvinte – niciodata sa nu spui niciodata

Nu am participat niciodata pana acum la  concursuri,  Pa-uri sau alte jocuri ce circula prin blogosfera, desi recunosc in ultimul timp am fost tentata.  Sa ma hotarasc, insa, m-au ajutat scorpio si psipsina.  Nustiu cum au facut dar m-au convins -au putere de convinjere 🙂 si chiar le multumesc pentru asta. Deci e clar: am acceptat provocarea papala! 🙂

NICIODATA sa nu spui NICIODATA

– Ma iubesti? Ochii mari, caprui il priveau insistent, cerand un raspuns imediat, afirmativ.
– Enorm! Tu esti printesa mea! -raspunse Sava cu un zambet senin.
– Si pe mami?! – starui copila.
– Si pe mami.
– Atunci, noi, de ce nu mergem cu tine?
– Acum nu se poate, ee… – Sava se impotmoli la jumatatea cuvantului.  Cum  sa-i explici unui copil de 6 ani cate nevoi s-au abatut asupra lor.
– Noi vom merge mai tarziu, -interveni Ana, sotia sa.
– De ce nu acum? -nu se ogoia fetita.
– Doar ti-am explicat, tati merge inainte, sa cumpere pentru noi o casa, sa avem unde sta…
– Dar ai spus ca nu vei pleca niciodata in America?!

In tacerea ce s-a lasat rasuna clar vocea care anunta ora decolarii.

– Gata, trebuie sa plec! Imi dai o imbratisare de ramas bun? Sava isi stranse fetita la piept, dar…

…imbratisarea fu intrerupta cu brutalitate de inca o groapa – un gol de aer, curmand, a nustiu cata oara,  amintirile ce-l napadise-ra de cum urcase in avion.

Un ciclu de turbulente atmosferice, care parea sa nu mai aiba sfarsit, pursisimplu, il terminau. Injura inca o data in gandul sau, iar prin minte ii trecu ca poate ar fi bine sa se roage. Dar – nu! Dupa ce L-a ignorat atata timp, cum ar putea acum…  si-apoi, ar avea atatea sa-L roage!..  of,  cum ti-o fi voia, Doamne, …

Privirea ratacita se opri  pe norii din fereastra… pareau atat de ireali si totodata  atat de aproape, incat parea ca daca intinzi mana…  se opri, insa, la timp intorcandu-si ochii pentru a nu privi  in jos.

La gandul ca se afla in aer, la mii de kilometri deasupra pamantului, intr-o potentiala libera cadere, mai injura inca o data… nu degeaba s-a opus  el pana acum plecarii in America. Mai mult, era convins ca niciodata nu va calca pe acel pamant. Un suras trist se perinda pe chipul obosit „Niciodata sa nu spui niciodata!”  Deci, e adevarat! – mai gandi el.

Sava lasa capul pe speteaza scaunului. Ganduri si amintiri il prindeau iar in mrejele lor…

Toata viata a muncit pentru o viata mai buna, pentru a fi in rand cu lumea. Casa era cu tot felul de acareturi, ca la oameni gospodari. Si acum cand totul s-a dus pe apa sambetei, se gandi ca a muncit aiurea. Poate ar fi fost mai bine daca pleca in America, inca atunci, la inceput de drum.

Fratele sau,  plecat  in anii  ’90,  il chemase in repetate randuri, dar n-a vrut sa mearga nici in vizita, macar.

– Gresesti ca nu vrei sa vii, – ii zise  nustiu a cata oara int-o convorbire telefonica.

– Gresesc cei care pleaca! -aproape-i striga in receptor. Nu mai suporta discutiile pe aceasta tema. Cand, oare, o sa inteleaga, ca nu va pleca niciodata de pe acest pamant, unde se simte la el acasa. Ii este foarte bine si aici.  Afacerea merge bine, ba chiar, se extinde si noul asociat deja i-a prezentat schitele proectului pentru noul local al agentiei…

– Sunteti amandoi niste incapatanati! – spuse cu naduf fratele si inchise telefonul.

„Adica, sunteti prosti de-a binelea” – continua in gand  suparat. De cand se stradue  sa-i convinga, macar pe unul din cei 2 frati ramasi in tara, sa-l urmeze si – degeaba. Se aranjase bine aici, dar era singur si dorul de ai sai il mistuia.

Sa fi avut, macar, pe cineva alaturi, mai ales, ca acum are atatea posibilitati! Ar putea face multe pentru ei. Dar parca ai cu cine vorbi?! Altii s-ar fi  agatat ca scaiul de aceasta ocazie, dar ei -nu!..

Se intoarse necajit la lucrarea sa despre meteoriti, dar… numai la meteoriti nu-i sta gandul acum…

*****

Trecuse  doua luni de cand nu mai vorbise cu cei de-acasa, din tara.

Ei nu sunau, nici el nu suna. Ultima discutie cu Sava s-a terminat pe un ton ce i-a lasat un gust amar. Nici celalalt frate nu-i mai breaz.

Dar de vre-o doua zile avea un sentiment ciudat. O durere inexplicabila in suflet de parca se intamplase ceva rau…

Nu mai rezista, puse mana pe telefon si forma numarul. Raspunse Ana. Dupa o lunga tacere incepu cu o voce schimbata sa-i povesteasca toate cate s-au intamplat. Noul asociat se dovedise a fi un excroc. A pus mana pe toti banii si a disparut, lasandu-i doar cu credite bancare…

– Am pierdut totul! – se vaicara ea –  casa va fi si ea vanduta pentru a achita datoriile la banca… Sava, inca nu-si poate reveni. E complet daramat… nu-si poate explica cum de s-a increzut in acel om intr-atat, incat sa-i incredinteze totul… parca- a fost hipnotizat… totul e pierdut –  nu mai avem nimic, nimic…

Asculta impetrit ce povestea Ana… Cuvintele ei cadeau ca niste pietre, provocandu-i rani in suflet… rani, aproape palpabile. Isi reveni in scurt timp si ii spuse:

– Nu e  totul pierdut! Va aveti unul pe altul. Ne avem unii pe altii. Cred ca a venit timpul sa faceti acea calatorie  atat de mult amanata…

Trebuie sa crezi; TOTUL, INCA, VA FI! Eu va astept!